Fac nuntă: Unirea Sîntana – Frontiera Curtici 5-1
…și nu neapărat că elevii lui Dinu Donca au foarte multe puncte în clasament și au făcut un meci perfect contra Curticiului, ci pentru că, mâine, președintele lor, Cătălin Puia (foto), se însoară. Cu acest prilej, vestiarul i-a „împachetat” frumos trei puncte și o prestație bună în special în ultimele 25 de minute ale confruntării cu Frontiera.
Combatantele au lăsat garda jos încă din start, iar tabela s-a modificat încă din minutul 9. Iacob l-a faultat pe Drăgan, iar Peia a marcat de la punctul cu var. Șapte minute a durat bucuria gazdelor, căci Parlapan a înscris la capătul unui contraatac rapid al Curticiul. A urmat apoi un joc pe contre, cu ocazii de ambele părți, în care s-au consumat destule energii, ceea ce avea să conteze după o oră de joc.
„Grănicierii” aveau să cadă fizic, dar și psihic, după reușita de 2-1 venită, în minutul 66, din capul lui Alin Drăgan după centrarea lui Bolba. Tot Bolba a fost și la originea autogolului lui Morariu . Stanciu a marcat și el după o fază de biliard pentru 4-1 (69), pentru ca „fiul risipitor” Cl. Popa să scrie concluzia partidei cu ocazia revenirii în echipă.
„Scorul e cam minicinos, căci meciul a fost echilibrat timp de 60-65 de minute. Au fost destule situații de poartă, puteau marca și ei și noi, până la urmă a ieșit bine. După golul lui Drăgan, oaspeții noștri au căzut puțin în special din punct de vedere psihic și ne-am dus în numai trei minute de la 1-1 la 4-1. Până la urmă, sunt trei puncte importante pe care i le dedicăm președintelui nostru ce renunță la burlăcie. Mi-ar plăcea să ne regăsim constanța și consistența în joc și în meciurile din deplasare, unde încă nu am luat niciun punct în acest sezon”, a spus Dinu Donca, tehnicianul Unirii.
De menționat că la „uniriști” a revenit juniorul Josan, accidentat destul de grav în vară și ambele echipei au avut câte o absență importantă în defensivă, Brozbic, respectiv Pleșca.
Formații:
Sîntana: Csurka – Topac, Peia, Mateiu, Bolba – Bodea, Josan (46 Stanciu), Drida (60 Florea), Lanțoș (50 Vuin) – Cl. Popa, Drăgan (70 Bud).
Curtici: Iacob – Gavriș, Don, Rotar, Morariu – Parlapan, Hanc (70 Hadăr), Nedea (75 Crișan), Varga – Liga (77 Roza), Avrămuțiu.
Arbitri: Dorinel Herțeg – Flavius Dreghici, Mihai Stanciu. Observatori AJF: Mircea Toderici, Ioan Hamza


De mentionat:
Arbitraj: Herteg a fost inlocuit cu Trif.
Motivul: necunoscut