Viitorul s-a simțit excelent la graniță, „Fronti” a trebuit să se mulțumească doar cu golul de onoare

În decurs 4 zile, Viitorul Arad Cermei a marcat 11 goluri în amicalele câștigate pe terenuri străine, la Sântandrei (cu Crișul, formație bihoreană de Liga 3-a) și la Curtici, cu prim divizionară județeană Frontiera. După un 4-1, a urmat succesul cu 7-1 de la graniță, după ce scorul pauzei a fost pentru singura formație arădeană ce a jucat în stagiunea precedentă în pplay-offul Ligii a 3-a.
În special diferența de pregătire a fost evidentă în favoarea echipei antrenată de Cristian Sculici și Adrian Piț, dar însuși Sergiu Popa a recunoscut că a fost și o chestiune de valoare. Golurile au venit unul după altul în poarta apărată de Popescu și Faur, de la Nădăban, Hlistei (2), Cioară (2), Ghergar și Sas, dar cei de la Viitorul au mai avut cam tot atâtea ocazii clare de gol, în special prin Opancina, care a nimerit și bara în două rânduri, Clej sau Hlistei. Reușita gazdelor a venit la scorul de 0-5, în minutul 60, de la Puta, care a reluat cu capul în plasă centrarea lui Lazea. Puștiul Cioară a înscris, de exemplu, două goluri foarte frumoase, dar toate reușitele divizionarei terțe au fost bine lucrate. S-a terminat 1-7 și Viitorul o va reîntâlni sâmbătă, pe Sântana, echipa ce a eliminat-o din Cupă cu un zdrobitor 4-0.
Curticenii nu se simt foarte bine în fața formațiilor arădene de Liga 3-a, după ce pierduseră cu 1-4 și Pecica. „Speram, totuși, să nu fie chiar așa mare diferența dinttre echipe, ca joc și ca rezultat. Aveam alte așteptări, dar – poate – acest duș rece vine la momentul oportun pentru a remedia problemele apărute astăzi. Am avut situații, dar nu faze de gol, a trebuit să ne apărăm tot meciul, dar nu cum ar fi trebuit. Duminică avem Cupă, la Șofronea, apoi intrăm în campionat, eu sper să fim pregătiți”, a menționat Sergiu Popa, antrenorul lui „Fronti” ce nu a contat pe Huțanu azi.
Dincolo, lista absențelor a fost ceva mai mare, R. Rusu, Ștef (bolnavi), Tănasă și Miculaiciuc (probleme cu accidentările) și Larosa, care a plecat din nou în Italia. „Rămânem cu un antrenament prin joc excelent, pe un teren foarte bun, cel de la Curtici. În ciuda rezultatului, nu a fost totul lapte și miere, am avut și momente de relaxare, însă, per total, se vede că începe să avem ritm și ceva prospețime, o să fim din ce în ce mai bine. Și dacă jucăm în campionat cu lotul de azi, eu aș fi mulțumit, să vedem. Mă bucur că avem destule soluții și printre juniorii noștri, o să aibă și ei minute”, a menționat Cristian Sculici
Formații:
Curtici: Popescu – Bortiș, Wild, Puta, Stoianovici – Suslak, S. Popa – Răileanu, Lazea, Bokse – Vasinc. Au mai intrat: Faur – Mitu, Stoin, Alin Valckai (Oradea), Miculiță, I.Buza. Absent: Huțanu.
Viitorul: Sturza – Nădăban, Butar, Mendy, Filimon – Baffour – Hațegan, Zapka, Sas, Hlistei – Opancina. Au mai jucat: Glăvan – Ghergar, Cioară, Al. Catanzariti, Clej, Lobonț, Pantea, Truță.
Arbitri: Ciprian Pătroi – Radu Iluna, Alina Mihoc
***
Într-un amical disputat la Felnac, Victoria – Unirea Sânnicolau Mare 2-1. Au marcat Leucuța și Drîglă, respectiv Ghinescu







