Roșu: „Sunt foarte mulțumit de munca băieților, merităm să fim unde suntem“

„Bătrâna Doamnă” și-a adjudecat și ultimele trei puncte puse în joc în anul 2016, în Liga a II-a. Cu această victorie arădenii au ajuns pe locul 2 în clasament, poziție care asigură promovarea directă în elita fotbalului românesc. „Am dominat partida, mai puțin finalul când am suferit și nu am știut să profităm de ocaziile avute. Nu am ales mereu soluția cea mai bună la finalizare, atât Strătilă cât și alții. Strătilă a avut momente în care a făcut o mișcare în plus, în loc să paseze sau să șuteze la momentul potrivit. E important însă că ajungem acolo, că am avut ocazii. Am avut o prestație bună, sunt mulțumit de cum am evoluat astăzi. Nu prea le-am dat șanse adversarilor. Știam că Foresta e periculoasă la fazele fixe, prin jucătorii lor masivi, de aceea le-am spus băieților să evităm astfel de situații. Nu au avut multe ocazii de poartă și asta este foarte bine. Și la contraatacul lor periculos din final, dacă Tănase ataca mingea, evitam acea fază”, a spus Laurențiu Roșu.
Fostul internațional a strâns nu mai puțin de 22 de puncte la cârma UTA-ei, din 27 posibile, o medie de echipă cu pretenții de Liga 1. „Vă spun sincer că sunt foarte mulțumit de munca acestor băieți. Merităm să fim acolo unde suntem pentru că am muncit foarte mult, am făcut eforturi. De când am venit eu aici ne-am antrenat în toate condițiile posibile, dar băieții au înțeles situația. Ne-am plimbat peste tot în Arad, inclusiv în Ungaria pentru antrenamente, dar am înțeles cu toții că nu putem juca în altă parte pentru suporterii noștri. De aceea am preferat să evoluăm aici și mă bucur că a ținut și vremea cu noi. Și tot sincer vă spun că după înfrângerea de la Satu Mare, nu mă așteptam să ajungem pe locul 2 până la pauza de iarnă. Speram să îndrept problemele din jocul echipei, să câștigăm cât mai multe puncte în așa fel încât să rămânem la o distanță mică față de pozițiile promovabile, dar nu mă gândeam că o să ajungem chiar noi pe o astfel de poziție. Repet, e meritul și munca băieților, care au înțeles exact ceea ce-mi doresc de la ei”, a adăugat antrenorul „Bătrânei Doamne”, care l-a înlocuit pe Roland Nagy după 11 meciuri scurse în acest sezon, adică aproape la mijlocul drumului din campania de toamnă.
UTA a terminat disputa cu trupa moldavă cu cinci jucători sub 21 de ani, lucru benefic pentru viitorul echipei și al clubului, dar pe care tehnicianul „roș-albilor” ar dori să-l evite pe viitor când meciurile se joacă până în minutul 90. „Avem nevoie de experiență. S-a văzut asta pe finalul partidei, când jumătate din echipă era sub 21 de ani și am avut de suferit. Dar nu am fost în corzi doar pentru că erau tineri pe teren, ci și pentru că am făcut pasul în spate. Știam că mai sunt doar câteva minute și am hotărât să nu riscăm, să nu luăm gol. Era foarte important să obținem toate cele trei puncte, pentru că știam că vom ajunge pe locul 2”, a concluzionat Roșu.
FOTO: Ciprian Petcuț
Bravo Laurentiu ! Meritul ca am ajuns aici este 90% al tau
Conducerea UTA ar trebui sa fie fericita. Schimbarea lui Rosu a adus foarte multa liniste, echipa a ajuns pe un loc direct promovabil, jocul s-a mai schimbat in bine, peste iarna nu vor fi motive de critica, va fi liniste si pace. Schimbarea de antrenor a fost facuta la presiunea suporterilor, nu din initiativa proprie. Ce va fi, inca nu este foarte clar. Toata lumea, din afara clubului, vorbeste de promovare, insa unii stiu ca aceasta nu este dorita de toata lumea. Nu o doresc cei care trebuie sa faca ceva cu terenul de joc, pe Motorul e greu, la UTA, in Vlaicu ….si mai greu, ca pina la vara sa se faca ceva multumitor. Apoi pentru unii dintre cei care sint implicati, adica cei care sprijina infratirea Atletico & UTA, ei stiu ca in prima liga sa termini un meci cu 5-6 juniori in teren, nu se mai poate, acolo 1, maxim 2 vor intra in discutie, deci „proiectul Atletico” s-ar dilua, doar echipele de liga C, si Judet, vor mai putea rula tineri. Daca la asta mai punem ca trebuie adusi jucatori noi, ca Rosu cere transferuri,nu de umplutura, asta e o noua bataie de cap. Varianta optimista, a promovarii presupune implicare, macar terenul Motorul trebuie dichisit, presupune transferuri, bani, emulatie, lupta, etc, etc. Varianta pesimista este sa ratam , din nou, promovarea,poate nu vom mai reusi sa o ratam ” asa de frumos”, Rosu sa primeasca maxim 1-2 jucatori ,din ce ramane, de la altii, poate pleca si Petre,si UTA mai asteapta, la fel suporterii, care fiind aproape de club, nu ar suferi, prea mult. Ce va fi vom putea sti inainte de inceperea sezonului. Deocamdata despre arena….. nu se aude…nimic, dinspre Primarie ..nimic, doar suporterii fac invitatii la „analize”, logic la Old Pub…pe teren propriu..
Citesc, la un alt articol, pe acest site, ca galeria are steaguri negre, ca ea si-a adoptat o alta culoare. Pe vremuri, la Arad, totul era alb-rosu (tramvaie, autobuze, pina si intrarea in judet), iar la Timisoara era violet. Cum ne identificam cu „genetica” clubului, cu istoria lui,care este alb rosie ? Facandu-ne stindarde negre ? Ca tot vad ca suporterii au chef de analize, nu ar strica ” o analiza” pe culori. Este inacceptabil, pentru mine ca tu galerie sa adaugi negru , la alb rosu, daca tot zici ca vrei sa fii cu UTA. Pe de alta parte il felicit pe Rosu, schimbarea s-a facut si la criticile mele constante( sI multi m-au injurat atunci), acum felicitarile primite de Rosu imi arata ca trebuie sa spui sincer,ce vezi, chiar daca nu place. Sint sigur ca Rosu isi doreste maximul, adica promovarea, de acord cu @ ion, care explica bine, nu toti rezoneaza cu chestia asta. Iarna asta vom vedea ce se alege de UTA. desi eu cred ca la UTA transferurile se vor face greu, vor venii unii ieftini, ca, o spun acum , la bine, nu se vrea promovarea din toata inima, la multe nivele
IN NICIUN CAZ CULOAREA NEAGRA NU TREBUIE SA APARA PE STEAG LANGA CULORILE TRADITIONALE DIN TOTDAUNA; ALB-ROSU !!! UNA SINGURA SUNT CULORILE UTA. -ei , ALB si ROSU SI ATAT !!!