Alte sporturi

Marius Copil rămâne cu bucuria debutului pe tabloul principal la US Open, Tsonga l-a învins în trei seturi!


Marius Copil (87 ATP) părăseşte turneul de la US Open încă din primul tur. Jo Wilfred Tsonga, cap de serie numărul opt la New York, l-a învins cu 6-3, 6-3, 6-4 într-o oră şi 51 de minute, dominând toate capitolele din statistică, mai puţin una – metri alergaţi în meci.

Arădeanul a început curajos partida, mizând pe două aspecte: ruperile de ritm şi atacurile. Copil a încercat scurtele, dar şi urcările rapide spre fileu. Nu i-a intrat însă primul serviciu, iar asta a rupt echilibrul foarte devreme în partidă. Francezul a reuşit primul break al meciului în game-ul patru şi a evadat la 1-0 pe tabelă, cedând doar trei puncte pe lansarea sa. De partea cealaltă a fileului, Marius se chinuia cu o frecvenţă a primului de 42%. 28 de urcări la fileu a avut marius Copil, 16 dintre ele încheiate cu succes (57% procentaj de reuşită). Tsonga a fost mai eficient – a pierdut doar 5 puncte din 19 atacuri.

Pe măsură ce meciul a avansat, Copil a crescut cifrele pe serviciu. După ce a pierdut break în debut de set doi, jucătorul pregătit de Andrei Mlendea a pus presiune vizibil pe Tsonga, însă finalizarea l-a trădat – a ratat toate cele patru mingi de break şi, în schimb, a mai încasat un break în final de manşă, la capătul a 40 de minute în care francezul îşi arătase şi vulnerabilităţile.

Setul trei a stat sub semnul echilibrului timp de nouă game-uri şi jumătate. Presiunea scorului s-a simţit însă, la 4-5, iar francezul a luat break-ul decisiv pentru o victorie în minimum de seturi. În turul doi, francezul îl va înfrunta pe canadianul Denis Shapovalov (69 ATP), venit din calificări. Shapovalov a avut emoţii doar preţ de un set în faţa rusului Medvedev, pe care l-a depăşit în primul tur cu 7-5, 6-1, 6-2.

Per total, în faţa unui adversar experimentat, care a apăsat acceleraţia parcă doar în puncte decisive, Marius s-a văzut dominat şi în ceea ce priveşte serviciul, şi în ceea ce priveşte returul. Tsonga a avut procentaj mai bun la prima minge (66% faţă de 52%), eficienţă mai bună în spatele primei mingi (94% puncte câştigate! – în timp ce Marius nu a coborât sub 70%) şi 43% puncte câştigate, per total, pe retur.

13 – 6 raportul aşilor în favoarea lui Tsonga

473,8 metri a alergat în plus Marius Copil în acest meci, faţă de Tsonga.

prosport.ro








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button