UTA Arad

Khalaila, în tribună și cu Petrolul? Utiștii, pe calea aerului spre Ploiești, via București




„Bătrâna Doamnă” e primul lider stagional în Liga 2-a, după 3-0 cu Dunărea Călărași. Pentru arădeni urmează, însă, o deplasare de risc maxim pe terenul unei pretendente la promovare. Petrolul Ploiești și-a luat și ea punctele în prima rundă, pe terenul celor de la Metaloglobus și are, la rândul ei, moral bun înainte de vizita UTA-ei.

„Roș-albii” se deplasează cu avionul spre sudul țării duminică, la orele după-amiezii. Ca de obicei, delegația arădeană se va caza la Hotel Mirage, de la Snagov, urmând ca drumul spre „Ilie Oană” din Ploiești să-l facă cu un autocar închiriat în ziua meciului. Fiindcă avionul spre Timișoara, de luni seara, nu mai poate fi prins, Rus et. comp. se vor întoarce acasă marți, după o scurtă ședință de pregătire pe unul dintre terenurile învecinate cu hotelul la care sunt cazați.

Probabil și pentru confruntarea cu trupa lui Flavius Stoican, stafful tehnic utist va trebui să se descurce cu doi atacanți de meserie. Cazierul lui Ameer Khalaila nu a sosit nici acum din Israel și „oficialii” arădeni nu pot da garanții că acest lucru se va întâmpla până luni, atâta timp cât nu mai depinde de ei.

Tot spre București, dar mai repede, adică sâmbătă, va pleca și tânărul goal-keeper, Raul Opric, pentru o acțiune a reprezentativei „tricolore” Under 18. O săptămâna mai târziu, va fi rândul lui Cătălin Vulturar să plece la lotul național, dar la cel Under 16.








Articole de la JOHNNYBET



7 comentarii

    1. Cind ii dați la Grădinariu un lucru de făcut 100% este eșec !Acel lucru sortit eșecului se numește GRADINERISME!

      0
      0
  1. D-le Bibart, D-le Balcea, aradenii au o oferta pt voi. Care dintre voi doi reuseste sa finalizeze stadionul UTA, pana la sfarsitul anului, integral, primeste la anul voturile aradenilor si poate deveni, primar al Aradului. Repet, conditia suprema este: Finalizarea pana la sfarsitul anului a stadionului. Daca nu, 100% luati-va adio de la Primarie si voturile noastre. Vrem oameni potenti, fara scuze(nu impotenti). 3, 2, 1 Start!

    0
    0
  2. D-le Gradinaru, D-le Dragan cu ce va ocupati voi la club, pentru ce sunteti platiti. Noi, Suporter Club UTA, cerem demisiile voastre in alb. Incompetenti 100%! Avem oameni de 1000 de ori mai competenti decat voi, care pot face treaba voastra la un nivel profesionist nu amatorism. Deci, asteptam demisiile voastre in alb, in cel mai scurt tip. Hai, fiti barbati!

    0
    0
  3. Ce bine este să întâlnesti p.e cineva din țara ta într-o țară străin. Doctor si jucator, amandoi cu origini intr-o tara iubita in Arad. Francisc Neuman a pus bazele acestui club si puteti fi mândri de asta.

    0
    0
  4. Se taraganeaza intenționat, se pare ca jucătorul nu a confirmat la antrenamente, și de acea au inventat,, cazul cazier”

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button