UTA AradzTOP ARTICOLE

Șeroni s-a despărțit de UTA și a bătut palma cu FC Botoșani





După Rareș Deta, care a plecat împrumut la CSM Slatina, clubul UTA a oficializat a doua despărțire a iernii. Este vorba despre Alin Șeroni, unul dintre cei cinci fotbaliști seniori, alături de Melinte, Ciucur, Coulibaly și C. Rus, care au supraviețuit „epurărilor” din vară, odată cu preluarea frâielor de către Laszlo Balint.

Masivul fundaș central nu a fost unul dintre titularii echipei în prima parte a stagiunii, el evoluând în doar 7 partide de campionat și două de Cupa României. Astăzi a venit și semnătura ce încetează aventura lui „Șero” în „alb-roșu”. „Cu bune, cu rele, am petrecut o perioadă frumoasă la UTA. Îmi pare rău că nu mi-am ajutat mai mult echipa în toamnă din pricina unei accidentări, acum sunt bine, am trecut peste, dar am decis împreună cu conducerea clubului să ne strângem mâna amiabil. În primul rând, îi mulțumesc domnului Ionuț Popa că a crezut în mine, pentru dânsul am venit la Arad și îi doresc multă, multă sănătate. Foștilor mei colegi le urez multă baftă, poate îmi vor ține și mie o medalie de campion la vară. O să vin cu plăcere și la meciurile UTA-ei în Liga 1, pe noul stadion, cred că publicul mă va primi bine”, spune Șeroni.

Fotbalistul de 32 de ani nu va rămâne fără angajament și asta pentru că, de mâine, va completa lotul prim divizionarei, FC Botoșani. „Plec spre Moldova, unde am bătut deja palma pentru un contract de 6 luni de zile, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, cu FC Botoșani. Nu mi-am spus ultimul cuvânt în fotbal, sper să-mi ating obiectivele cu noua mea formație”, ne-a mai mărturisit fostul utist.

”Conducerea clubului și apărătorul Alin Șeroni au ajuns, astăzi, la un acord de încetare a colaborării. Îi mulțumim lui Alin pentru toată perioada petrecută alături de noi și îi dorim multă baftă în carieră!”, e și anunțul clubului fanion al Aradului.

Născut pe 26 martie 1987, puternicul apărător a început fotbalul la Auxerre Lugoj, apoi a îmbrăcat tricourile echipelor FC Bihor, ACS Recaș, ACS Poli Timișoara, Viitorul Constanța, FC Brașov, Speranța Nisiporeni (Rep. Moldova), din nou ACS Poli Timișoara și Dunărea Călărași. Cu UTA a semnat în ianuarie 2019, evoluând în 14 meciuri în stagiunea de primăvară, marcând și două goluri.

17 comentarii

  1. Eu cred că este exact invers,UTA la ajutat foarte mult pe Seronii!!! E un jucător trecut,se mișcă foarte greu era lent pe deasupra și accidentat .

    0
    0
  2. Rămîne ca model de jucător accidentat care nu arunca prosopul !!! L-au trădat accidentările. nu și credința în profesionism. Poate nea Popa a văzut alta pereche pentru el. Nu prea mergea cu Ilie. Mai mult cu Melinte în forma lui buna. Cu apărare omogena si mereu in joc nu e loc de promovare de tineri pe aceste posturi decit daca este excepție. Numai este echipa și nici timp de experimente . UTA a intrat în mult doritul pluton al certitudinilor. !!!

    0
    0
  3. Mult succes Seroni pe mai departe..sper să aducem jucatori cu mult peste ce avem noi in momentul de fata.

    0
    0
  4. Bun. Haideti odata cu ‘al nou! Noi ne frecam mainile in asteptarea vestilor pentru retur.Gata pauza! Hai UTA!

    0
    0
  5. Vreun prieten cu balint sau apostu ca vad ca de ioniță nu ne putem scapa cs e tovarăș cu balint si ia cel mai bun salar

    0
    0
    1. Impresarul lui Seroni este supriza Apostu despre ce vorbesti. Sunt uni jucatori si antrenori care nu se adapteaza uni cu alti. Bafta Seroni!!!

      0
      0
    2. Nu vrei sa faci tu lista achizițiilor și lista plecărilor?nu de alta,dar se vede ca te pricepi…..in calitate de ce îți permiți tu sa comentezi de vreun jucător,antrenor sau impresar???faptul ca ai un abonament sau îți cumperi bilet,sa știi ca nu te face automat coproprietar al echipei!!!

      0
      0
  6. SERONI !!! un fotbalist bun ,foarte devotat pe terenul de joc,un adevarat profesionist. Ii multumesc ca a ajutat UTA. si ii doresc in continuare mult succes la noua echipa din moldova, FC. Botosani !!! FORTA UTA !!!

    0
    0
  7. Alin Seroni,probabil ca stii ca eu nu ma ascund dupa degete,niciodata….Personal,iti multumesc pentru evolutiile tale in tricourile alb-rosii….Ca anumite greseli personale????Cui nu i se intampla,chiar urmarind astazi pe „Manchester-uri”…ce gafe de fundasi centrali,cotati la milioane de euro….
    Era odata….cand urcai la cornere sau faze fixe ajutat de inaltime,apoi tactica s-a schimbat….Asta este….
    Succes la Botosani baiete,chiar daca vei fi rezerva acolo,sau nu?
    Drum bun si multa bafta,fara accidentari si cine stie….?????

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button