UTA Academie

Juniorii mari ai UTA-ei speră să poată pregăti atacul la titlu în Liga Elitelor după 1 iunie: „Rămâne de văzut dacă și autoritățile vor fi de acord cu planul nostru”





Ca și campioana Ligii 1, respectiv echipele ce vor reprezenta România în cupele europene, Liga Elitelor U19 trebuie să-și desemneze campioana până pe data de 20 iulie. UEFA dorește ca reprezentanta „tricoloră” în Youth League să fie aleasă după criteriul sportiv, iar în acest moment, la ce reglementări au dat autoritățile  române pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, este tot mai clar că mai mult de două-trei meciuri nu se pot juca la nivel de juniori.

Practic, singura necunoscută ar fi legată de implicarea a patru echipe, adică primele două clasate în fiecare serie, într-un turneu semifinal, sau se va juca direct cu trofeul pe masă? În ambele variante, UTA și Viitorul Constanța vor fi printre protagoniste, însă li se mai alătură CFR Cluj, din seria de Vest și FCSB sau Dinamo, din cealaltă serie? Problema e că marile rivale din Capitală sunt la egalitate de puncte pe locul 2, iar FRF-ul ar putea decide să mai dea un baraj. Sau, dacă vor conta meciurile directe, „câinii roșii” vor fi semifinaliști.

Cert este că niciuna dintre echipele de juniori mari nu s-au întors încă în iarbă. Protocolul de reluare al antrenamentelor ar fi valabil și pentru ele și până acum cluburile au fost preocupate să le asigure seniorilor toate condițiile, mai ales că în cazul acestora există și date avansate pentru reluarea întrecerilor: 13 iunie la Liga 1, respectiv 4 iulie la Liga a 2-a.

Însă, după 1 iunie, e posibil ca măsurile să se mai relaxeze când vine vorba despre fotbaliști și atunci: „O să reluăm și noi antrenamentele. Bineînțeles, o să fim testați, însă sperăm să nu fim obligați să rămânem în permanență în cantonament ca echipele de seniori. Băieții o să fie responsabili, sunt sigur, o să evite ieșirile în oraș sau spații publice și ne vom antrena doar noi pe terenurile de la ICRTI, care, de altfel, arată foarte bine după ce două luni și jumătate nu a intrat nimeni pe ele. Acum, rămâne de văzut dacă și autoritățile vor fi de acord cu planul gândit de noi. Până la urmă, e important să ne întoarcem cât mai repede în iarbă, căci și așa ne lipsește fotbalul de prea mult timp”, ne-a decarat Sandu Gaica, antrenor al echipei mari de juniori a UTA-ei, alături de Adi Ungur și Mihai Petcuț.

În ecuație mai intră, însă, o problemă și anume faptul că majoritatea componenților echipei susțin proba de bacalaureat în luna iunie. „Cu cei de la echipa mare, sunt 15-16 jucători care susțin și acest important examen, e clar că programul nostru trebuie aibă și fie acordat cu cel al Ministerului Educației și Cercetării. Pe undeva, jucătorilor care domiciliază în alte localități le convine să revină la Arad, căci aici au făcut făcut și școala și aici vor susține și BAC-ul, însă la această oră nu știm dacă vor face și fotbal în paralel. Noi sperăm că da, până la urmă acest lucru este cel mai normal să se întâmple”, a adăugat Gaica.

Dacă, până la urmă, va juca doar finala cu Viitorul, utiștii au timp să pregătească o tactică pentru echipa ce reprezintă clubul lui Gică Hagi. „Știm doar că în meciurile de pregătre din iarnă nu au jucat în aceeași formulă meciurile amicale. Sunt destui fotbaliști buni acolo, până la urmă Academia Hagi și Viitorul e principala pepinieră pentru fotbalul românesc, e clar ce meci ne așteaptă dacă Federația decide să mai jucăm doar finala. Alexi Pitu și Loius Munteanu sunt fotbaliștii ce ar putea coborî de la echipa de Liga 1, rămâne de văzut dacă Gică Hagi nu va avea nevoie de ei în Liga 1. Până la urmă, ca și la UTA, cel mai important este ca prima echipă să-și îndeplinească obiectivul și de abia apoi urmăm noi. Tocmai de aceea, nu ne facem prea mari speranțe că-i vom avea pe Miculescu, Oroian sau Isac cu noi, prioritară este promovarea în Liga 1”, conchide antrenorul UTA-ei Under 19.

„Roș-albii” câștigaseră și matematic seria de Vest cu o singură rundă rămasă de disputat din sezonul regular și se pregăteau de duelurile din play-off, având 11 puncte avans față de locul 3 cu 7 jocuri rămase de jucat înainte de faza semifinală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button