UTA Arad

„Regele” s-a întors în iarbă și are meci cu UTA: „O echipă puternică, greu de desfăcut!” Ce a mai spus Hagi despre arădenii Petre și Purece și obiectivul Farului?




Poate cel mai mare fotbalist român din toate timpurile și-a încheiat anul sabatic. Gheorghe Hagi și-a reluat atribuțiile de antrenor principal la Viitorul, căruia i-a adăugat brandul Farul, pentru a implica total în proiect autoritățile locale și județene constănțene, dar și fanii de la malul mării. În perioada de pregătire, „Regele” a încercat să-și (re)implemeteze ideile tactice, capitol la care teamul de la Ovidiu a suferit stagiunea trecută cu Ruben de la Barrera, Mircea Rednic și chiar Cătălin Anghel pe bancă.

„Mentalitate de câștigători, dobrogenii și constănțenii vor susține acest club”

Acum marca Farul are prestanța și sigiliul fotbalistic al lui Hagi, într-o combinație ce poate deveni letală pentru adversarii din Liga 1. „Mă bucur mult că am revenit acolo unde cred că îmi era locul. Cu toții sper să facem un an foarte bun, să avem succes. O să muncim pentru acest lucru și sperăm să realizăm victorii foarte multe, să facem performanță în acest an, să fim una din echipele care o să joace un fotbal foarte bun. Așa cum mă știiți, cu multă personalitate, vreau ca echipa mea să dicteze ritmul și intensitatea jocului. Avem nevoie de talent și personalitate în teren și – bineînțeles – rezultate, pentru că cu ele rămâi. Ar trebui să avem o mentalitate de învingători, să ne placă să câștigăm cât mai multe meciuri pentru că victoria aduce bucurie, aduce fericire. Suntem încă la început, după evenimentul care s-a întâmplat în această vară, unirea celor două cluburi. Acum cred că dobrogenii și constănțenii, cu toții împreună, vor susține acest club, care sper să ajungă printre cele mai bine organizate din România. Aș vrea să ducem  acest proiect la un nivel foarte ridicat”, a spus liderul „Generației de Aur” în debutul conferinței de presă susținută astăzi.

„Balint, un antrenor foarte disciplinat”

Farul lui Hagi va debuta duminică (ora 18,30) la Arad, cu UTA, echipă cu care s-a bătut în play-outul Ligii 1 anul trecut și căreia i-a luat locul la primul baraj de calificare în Conference League, cu Chindia. „Începem cu o deplasare la o echipă care s-a comportat foarte bine anul trecut. O echipă puternică, cu un antrenor foarte disciplinat, foarte bine organizat. E greu să o desfaci pe UTA, e greu să câștigi împotriva ei, dar mergem cu gândul și cu obiectivul de a ne întoarce la Constanța cu un rezultat pozitiv și mai ales să încercăm să câștigăm”, a spus „principalul” constănțenilor despre adversarul de duminică.

„Echipa nu stă în cei 5 jucători plecați la Olimpiadă, nu-mi plac alibiurile!”

Trupa de pe Litoral pleacă fătă 7 jucători spre Arad, cei cinci fotbaliști care au plecat la Tokyo (Aioani, Boboc, Ciobanu, Ganea și Ghiță) și doi accidentați, mijlocașii Artean și Casap. „Din păcate, ambii s-au accidentat la sfârșit de pregătire, sperăm să revină și ei cât mai repede, într-o lună. Artean mai repede, Casap după o lună și să ne întregim lotul pe parcurs.În ceea ce-i privește pe restul de cinci fotbaliști plecați la Olimpiadă, prioritatea numărul unu este echipa națională întotdeauna. Cei care am jucat acolo cred că asta sau cel puțin la mine s-a văzut acest lucru. Chiar dacă a trebuit să lăsăm un număr important de jucători la lot, să nu uităm că vorbim despre un eveniment important Olimpiada. E o șansă unică pentru jucătorii care ajung acolo. O să aibă o trăire și un sentiment aparte, o să-și  aducă aminte peste ani despre acest eveniment. Sper să joace bine și să facă rezultate bune. Aceasta a fost linia clubului nostru, mai ales că echipa nu stă în cei cinci jucători de la Olimpiadă. Sub nici o formă, echipa are un lot de 20 și ceva de jucători, așa că asta cu a slăbi echipa e un alibi și mie nu-mi plac alibiurile. Din toată inima le doresc să aibă succes, mi-aș dori ca jucătorii noștri să fie protagoniștii, să facă meciuri foarte bune. Le urez tuturor baftă”, a mai transmis Hagi.

Se poate bate Farul pentru locurile fruntașe?  „Plecăm de la zero,  toate avem șanse noastre”

Întrebat dacă echipa sa se poate bate din nou pentru primele locuri, fostul mare fotbalist a afirmat: „Toate echipele pleacă de la zero, toate avem șansele noastre. Vom vedea pe parcurs, nu putem vorbi înainte să înceapă un lucru care e favorită, care e cea mai bună, care va câștiga. Să o facă cine dorește, din punctul meu de vedere nimic nu se știe în momentul de față. Dar, eu știu un singur lucru, campania de vară și mă refer la plecări și veniri, toate echipele o face foarte bine. Toate sunt întărite, toate au loturi foarte bune. Acum să vedem când o să înceapă campionatul, vedem care a făcut bine, care n-a făcut bine și bineînțeles că până în septembrie mai e timp ca fiecare să își dea seama unde are nevoie să completeze. Eu știu un singur lucru, va fi foarte greu pentru toate echipele.  În ceea ce ne privește, a fost o pregătire bună la munte, ne-am simțit și ne-am pregătit foarte bine. Până în septembrie vrem să ne completăm lotul, să ne facem un lot foarte bun cu care să abordăm acest an și, bineînțeles, să dezvoltăm proiectul făcut pe următorii cinci ani. Trebuie să construim o echipă cu o mentalitate foarte bună, cu un joc foarte bun. Suntem în perioada în care, cred eu că, cuvântul cel mai bun e acela de a construi o echipă competitivă, care să facă suporterii constănțeni mândrii de Farul. Iar obiectivul meu e să fac echipa să joace un fotbal bun, să aducă lumea la stadion, dar și să fim pragmatici, căci trebuie să câștigăm meciuri”.

„Filozofia clubului nostru a rămas promovarea de jucătorilor tineri”

Ca în fiecare an, lotul echipei din Liga 1 a fost împrospătat cu tinere produse de la fabrica de fotbaliști, Academia Gheorghe Hagi. „S-au antrenat cu noi și copii de 16-17 ani, eu cred că o să vedeți și titulari dintre ei.  Suntem obligați să jucăm cu cel puțin unul, dar nu o să ținem cont de aceste reguli. Celora care merită o să încercăm să le dăm șansa și oportunitatea să joace, de ce nu? Filozofia clubului nostru a rămas promovarea de jucători, să le dăm spații celor tineri, pentru că suntem cea mai bună Academie din România. Chiar dacă am pierdut o finală (1-2 cu Csikszereda Miercurea Ciuc), dar am jucat încă una și am câștigat-o (la Under 17, 5-1 chiar contra UTA-ei). Adică avem tineri foarte buni care fac performanță. Nu contează vârsta, contează valoarea unui tânăr,  întotdeauna nu creăm o presiune pe termen scurt. Dar, în general, cei cu experiență trebuie să ducă greul și cei tineri să vină în timp să ne ajute, să devină mai buni și să facă față la intensitatea jocului de primă ligă”, a fost remarca lui Hagi.

Le dă credit arădenilor Petre și Purece: „Avem răbdare cu ei”

Probabil, Farul va avea în lotul pe care îl va deplasa în Vest singurii fotbaliști arădeni care ar putea apărea pe teren duminică. Ambii au jucat și la UTA, Florin Purece în urmă cu aproape un deceniu, iar Adi Petre tocmai s-a despărțit de echipa lui Laszlo Balint. „Din păcate ne-am dorit să îi aducem mai devreme, dar s-a întârziat. Petre, Jefte Betancor și Purece sunt puțin în urmă, dar încercăm să-i aducem într-o stare foarte bună. Avem răbdare cu ei la început, până să ajungă la o formă fizică bună. Din septembrie, eu cred că echipa va arăta foarte bine, suntem doar de câteva săptămâni împreună. Au fost schimbări destul de multe în această vară, dar sunt optimist văzându-i pe elevii mei, lucrând cu ei. Suntem pe drumul cel bun și cred că vor veni la formă foarte bună. Larie a venit și el, Romario Pires arată și el bine, dar trebuie să se adapteze la jocul nostru. Așa că așteptăm ca noile achiziții să se adapteze și împreună să facem o treabă foarte bună”, a concluzionat Gică Hagi.

UTA – Farul din cadrul primei runde a ediției 2021-2022 a Ligii 1 va avea loc duminică, de la ora 18,30, pe arena „Francisc Neuman”. Capacitatea maximă la acest meci este de 5500 de spectatori, printre ei anunțându-se și aproximativ 150 de suporteri ai constănțenilor.








Articole de la JOHNNYBET



15 comentarii

  1. Nu toți jucătorii de la Farul, pot fi înlocuiți. S-a văzut și la CFR cu Craiova 2 . Imediat clujenii au băgat senatorii. Hagi nu are cum sa beneficieze de vreo 7 !! Pe unul ca Purece, UTA nu-l lua. Poate el și Petre sa pună probleme, dar nu de nerezolvat. Rezolvările vor fi mai mult personale și ne gândim la Roger, Miculescu , sau Filip, ultimul sosit. Oricum partida e de lupta , și prezenta publicului, trebuie sa încline balanta. Vor fi și emoții speram constructive. Așteptăm o victorie la UTA și o prima etapa cu loc 4, 5. BAFTA.!!!

    0
    0
  2. deci ICEP CU DECI ACUMA ITREC SI EU MASURA , HAGI NU SPUNE NIMENI CA NU A FOST SI ESTE UN REGE DEOARECE DE ALUNGUL TIPULUI AUZEAI NUMAI DE STEAUA SI DINAMO SI PUTIN DE RESTU LA FEL CA ACUM IN2021, IMI ESTE PERFECTA RUSINE. PUNCT MERGEM MAI DEPARTE,RESPECTUL MEU PTRU UTA ACUM ESTE HAIDE UTA.ARAD . SI INCA CEAA EU AM FOST COLEG CU D-L IFRIM DANUT DESPRE CARE EU PERSONAL L-AM CUNOSCUT SI POT SA VA IPARTASESC CA DANUT (BIDINEAUA PROLECRA MEA DAT DE EL)A TINUT SINGUR O ECHIPA NUMITA UTA ARAD DAR PRIN RESPECT SI UMBRA ATUNCI UTA A FOST IN INIMILE NOASTRE.nNICI AUM NU STIU DE CE UTA ARAD ESTE UNITA CU FCSB,EU SI D-L IFRIM AM FOST DINAMOVISTI DATORITA CULORILOR ,ATAT SI NIMIC MAI MULT

    0
    0
    1. Pt limbuta romana,aspasati dracului pe bumbul 1.daca nu-repetati clasa septea,ori nu mai apareti printre noi UT-istii!!!saru-mana…Ta-te Stalin.

      0
      0
  3. Chiar asa sa fie ??? Pe site-ul oficial UTA Arad portarul Dragos Balauru apare ca fiind nascut in anul 1089 !!!
    Cei care scrie-ti fiti putin mai atenti la detalii si inainte de a publica ceva verificati de n ori !!!!

    0
    0
    1. Da, e o eroare care trebuie îndreptată. Tonul însă ar putea fi mai puțin recalcitrant. Mai ales din partea cuiva care tocmai a tastat ”scrie-ti”. Dacă tot le cerem altora să se verifice de ”n” ori, n-ar trebui să facem la fel? Sau la noi, la ”comentaci” gramatica limbii române e opțională?

      0
      0
      1. una e sa pui 1089 și alta sa mai greșești o terminație de cuvânt. mai ales ca limba romana e oimba de multe ori fără logica și sens și se poate interpreta orice!omul are dreptate la un club profesionist unul scrie și al doilea îl verifica pe cel care a scris!

        0
        0
  4. Am fi convenit ca nu mai discutam despre fosti jucatori ai UTA-ei,in sensul de regret,care ar fi putut,sau nu…Purece,ma rog…Cat despre Adrian Petre..este ultimul sau tren care ii pleaca dintr-o gara trista,parasita,doar cu nasul capsator de bilete…la nivel de bilet la negru,urcat dintr-o halta mica,cu bocceluta in spinare..Daca nici Hagi nu il va resuscita,ar fi ca si cum ajunge intr-o linie infundata,capat de linie,ramas fara clisa,branza si o paradica zdrobita si o coaja de pita…Eu,as mai fi insistat putin cu el,dar conducerea si staff-ul stiu foarte bine(mai bine) cauzalitatea despartirii…
    Succes Tabarcea,dar nu impotriva UTA-ei…

    0
    0
  5. Apreciez pozitia lui Hagi vis-a-vis de lipsa celor 5 jucatori ai săi.
    Daca era Voluntari sau Clinceni sigur cauta sa amâne meciul. Si daca nu putea tot facea un taraboi cât casa. Bravo Hagi!

    0
    0
  6. Da tot iei bataie mâine. 5-1. Sper sa profite UTA din plin…nu cred ca sunt pusi la punct in relatiile de joc, Hagi zice ca pe septembrie…

    0
    0
    1. Normal UTA ar trebui sa câștige cu Farul ,dar depinde de starea jucătorilor și ce le insufla Balint . Daca joaca doar tehnic că să placă publicului și vor fi mulțumiți și nu vor fi pragmatici vor scoate cel mult un egal . Totul depinde de mentalitatea jucătorului .

      0
      0
      1. Abia NU astept comentariile tale,dupa meci…Cred ca ti-ai facut deja niste mici fituici,de orator,ca sa nu iti uiti ideile anti-Balint si anti alcatuire echipa….Am auzit pe soapte,ca iti faci echipa proprie si vei fi sponsor,antrenor,contabil si presedinte….:-)))
        Cu totii putem sa fim critici,dar lasa-i mai omule sa inceapa campionatul,tu mitraliezi deja cand inca nici nu s-au incaltat…
        Nimanui nu prea cred ne-a placut Play-Off-ul ligii a 2-a,dar am promovat…Nici noua nu ne-a placut parcursul din Liga I-i,la meciurile de acasa,dar am terminat pe 8…
        Tu ce esti?Suporter sau topor la radacina???Ca la jigniri,esti campion,se pare..:-))))

        0
        0
  7. Rege la el, acolo.. sau până a intrat in mocirla blaturilor atunci când și-a salvat echipa de la retrogradare sau a câștigat campionatul….in Arad există alt Rege, iar spiritul Lui va conduce UTA spre o victorie in prima etapă.
    Hai băieții, vrem victorie, pă ei și pă mamele lor!

    0
    0
    1. Corect….@Ovidiu….Mare fost jucator,minuscul ca si antrenor…Daca ar fi fost si antrenor,era prin occident sau pe alte trepte financiare…Doar ca nu il vrea nimeni,niciunde,degeaba a tot visat..asa ca..hai inapoi la Viitorul,la jucaria pe care a creat-o de unul singur..Bravo…Stima si respect pentru ce a facut pentru Romania,ca lot national,dar la atat se rezuma..In rest,absolut nimic….Cum sa aiba pretentia sa coordoneze activitatea unei echipe din strainatate,cand el este agramat si in Limba Romana???
      Mi se pare mie,sau nici Academia sa,nu prea a mai vandut lui Becali,pe milioane?Singurul cumparator???Pai si Hagi abordeaza meciul de maine(azi) cu 6 straini in formatia de baza,plus inca 2-3 pe banca…Pitu?Sa fim seriosi…Artean?Pe care raposatul Ionut Popa,il baga in sedinte private,sa-l invete fotbal?Ce o tot da pe „facem ce si cum putem?”Pai asta facem si noi…
      La Hagi,totul s-a invartit la echipa in jurul lui Ianis…Foarte bine,mi se pare normal..dar de atunci..absolut nimic…
      Trebuie sa batem absolut toate echipele acestea,ca ulterior sa jucam linistiti cu cele cu pretentii mari si daca mai ciupim niste puncte si de pe acolo,de la asa spusi granzi,ecuatia e rezolvata….

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button