Fotbal judetean

Glogovăț închide „careul de ași” în Liga a 4-a! Dehelean: „Provocarea noastră – să ne prezentăm în formulă completă la meciuri”




Dacă linia s-ar trage la finalul turului, CS Glogovăț ar juca pentru titlul de campioană județeană, alături de ACB Ineu, Victoria Felnac și CS Socodor. Formația de la marginea aradului încheie „zona play-off” cu 15 puncte, ultimul dintre ele fiind obținut in extremis la Beliu.

Gazdele din Țara Sămădăilor au condus după super-execuțiile lui Purtan și Botaș, iar „Vladi” smuls remiza în ultimele 10 minute, după două faze fixe, transformare în golurile de 2-2 de Bier și Borteș. „Dacă vorbim despre prima repriză, când ne-am bătut joc de două-trei ocazii clare, aș zice că am pierdut două puncte, dar dacă ținem cont de faptul că salvat meciul pe final, am câștigat un punct. Una peste alta sunt mulțumit de echipa mea și aici mă refer la parcursul din acest tur de campionat. Am pierdut doar cu Ineul și Păulișul, în condițiile în care nu am avut cam 5-6 jucători. De fapt, aceasta este principala mea grijă și pentru retur, adică să-mi pot strânge echipa pentru meciurile oficiale. Și așa l-am pierdut pe Renato Ardelean, care are ruptură musculară, în timp ce juniorul Dennis Negrea a plecat în străinătate, Dacă ne vor mai și lipsi doi-trei jucători de etapă, ne va fi greu. În caz contrar, eu zic că ne putem clasa printre primele 4 echipe ale campionatului la finalul sezonului regulat”, a spus Călin Dehelean, antrenorul celor de la Glogovăț.

Sâmbătă, returul se reia cu un duel de play-off, Ineu – „Vladi”. „Tot ce-mi doresc este să nu am indisponibili, altfel sunt convins că ne putem bate de la egal la egal cu liderul campionatului”, a conchis tehnicianul oaspeților din weekend al „Centralului” din Țara Zărandului.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button