Balauru, titular și căpitan și cu Farul: „În joc sunt trei puncte mari, punctul lor forte este atacul!” Care e stadiul concurenței cu Iacob?

UTA începe returul sezonului regulat din Liga 1 cu o partidă dificilă, la Ovidiu, pe terenul Farului Constanța. Formația antrenată de Gheorghe Hagi a pierdut o singură dată acasă în acest sezon. 0-1 în compania FCSB-ului, în rest înregistrând șase victorii.
„Statistica îi ajută pe cei de la Farul”
Dragoș Balauru a prins primele sale minute în actuala stagiune de Liga 1 la Mioveni, unde s-a remarcat printr-o intervenție excelentă pe final de meci, în fața brazilianului Garutti. Portarul sosit de UTA de la Gloria Buzău în ianuarie 2020 are mari șanse să fie titular și sâmbătă. „Ne așteaptă un meci greu, întâlnim o echipă ce are numai un singur meci pierdut acasă, iar din acest punct de vedere statistica îi ajută. Punctul lor forte este atacul, au doi atacanți buni, Jefte și Ganea, practică un joc de posesie foarte bun ce le aduce mingea în față. Îl au și pe Adi Petre, care a reușit să marcheze, însă – deocamdată – nu a fost titular. Va fi un meci foarte important, deoarece ambele echipe sunt în lupta pentru o poziție de play-off și își doresc să fie acolo. Așadar, din acest punct de vedere, sâmbătă vor fi puse în joc trei puncte mari. Pe de altă parte, mai sunt partide multe până la finalul returului când se va trage linie”, afirmă goal-keeperul utist.
„Nu sunt probleme cu Iacob, suntem portari de aceeași valoare”
Pe lângă postul de titular, Balauru a preluat și banderola de căpitan de la Florin Iacob. „Este o onoare să am banderola UTA-ei pe mână. Mă simt mult mai bine, mai încrezător în teren și așteptăm și suporterii lângă noi. Nu am fost surprins absolut deloc când am primit banderola, pentru că eu sunt al doilea căpitan al echipei din vară, din cantonament. Aşa a decis Mister. Nu ştiu cum acceptă Florin statutul de rezervă, dar ținând cont că eu am acceptat acest lucru și s-a spus mereu că suntem doi portari de aceeași valoare, nu ar trebui să fie probleme. Din ce știu eu, sigur nu sunt. La antrenament totul decurge normal”, mai susține experimentatul portar al „Bătrânei Doamne”.
„În vestiar atmosfera a fost bună, sperăm să fie în primele 6 echipe”
Având în vedere oportunitățile irosite, ultimele două rezultate au fost nefavorabile pentru UTA, însă, din spusele lui Balauru, atmosfera din lot nu a fost afectată. „În vestiar atmosfera a fost bună, nu au fost probleme în această perioadă. Nu știu dacă aceste două săptămâni de pauză au venit bine, asta rămâne de văzut. Noi am venit după două meciuri bune cu Chindia și Mioveni, dacă noi înscriam măcar din acele ocazii clare, stăteam altfel de vorbă acum”, mai afirmă apărătorul buturilor arădene.
UTA e pe locul 8 înainte de începutul returului, iar lupta pentru a îndeplini obiectivul setat de vestiar, clasarea pe un loc de play-off, e în grafic. „Nu știu unde ne vom clasa la finalul sezonului regulat, sper să fim între primele șase. Noi luăm fiecare meci în parte, adunăm puncte și la final vom trage linie”, a încheiat Balauru.
Bilanț egal cu Farul (Viitorul)
În cariera sa, Balauru a înfruntat Farul (fosta Viitorul) de șapte ori (în tricoul echipelor „U” Cluj, FC Voluntari și UTA), cu un bilanț de trei victorii, un egal și trei înfrângeri. Fără îndoială, cel mai important succes este cel din Supercupa României din 2017, când goalkeeperul a păstrat poarta intactă în victoria ilfovenilor cu 1-0. Totuși, în cele două meciuri disputate la Ovidiu, Voluntariul, cu Balauru în poartă, a suferit două eșecuri, 3-0 și 2-1. La cea de-a doua partidă, actualul portar al UTA-ei a apărat o lovitură de la 11 metri executată de Chițu, însă Istvan Kovacs a dictat repetarea penalty-ului, care a fost transformat până la urmă de Răzvan Marin.


No comment….Mai bine asa…Uneori,tacerea este cel mai bun raspuns…
As vrea sa cred ca rotatia pe posturi,nu este pe orgolii personale…Nu pot a crede ca Florin Iacob este pedepsit,doar pentru faptul ca nu se dezice de fosti colegi sau prezenta lui spre galerie…Dar asta se va afla,curand…Macar ca se stie deja….Hmmm…
Scuza ma Giro, dar care e diferenta intre Iacob si Balauru, ca esti prea agitat? E preferatul tau, fiecare dintre noi avem un preferat, era momentul sa i se dea o sansa si lui Balauru, trebuia data mult mai devreme, cand Iacob nu a fost tocmai in forma. Asa ca scuza ma , dar nu ti mai exprima simpatiile prin comentarii, ca nu este normal. Te a dezamagit Balauru cumva si nu stiu eu?
Nu cred ca ai priceput bine ceea ce am scris mai sus…Mai citeste,te rog…Exact asta spuneam si eu…S-a terminat turul si variatiile de forma,au fost si sunt evidente…Iacob nu este preferatul meu,absolut deloc,ba dimpotriva,refa,rogu-te comentariile mele,la cat de mult l-am criticat pe Iacob…pentru nervozitate si altele…Dar rotatia sa fie pe criterii de cifre,daca tot pe cifre se discuta,nu pe altele…
Preferatul meu ar fi fost doar Batha,dar m-a dezamagit enorm…Te rog sa nu iti mai dai cu parerea asupra mea…Care iti e treaba cu simpatiile???Nu am prea inteles subiectul expus de catre tine?..Nu am simpatii si nici prietenii,asa ca nu iti inteleg ineptiile..Ma bucur pentru realizarile oricui jucator,dar pe criterii sportive,stricte…Cu cine isi bea cafeaua unul sau altul,cu ce fel de persoane tin ei legatura,nu este edificator,atat timp cat ii vezi ca isi dau sufletul pe teren…Repet…Nu deranjeaza neparat puncte risipite,ci prestanta respectiva…Sper ca ti-am tradus ideea….