Sporturi de contact

Dorin Pârvan ține luptele arădene în topul național, Anton și Toia au adus și ei medalii prețioase pentru Astra!





Luptătorii Astrei obțin performanțe remarcabile și cu burta goală. Fără a fi plătiți pentru munca lor, elevii lui Spiridon Stanciu au adus alte medalii pentru Arad la ultimele campionate naționale.  rezultate remarcabile. Dorin Pârvan e campion național!

Mai precis, la Reșița, Dorin Pârvan (categoria 97 kg.) a câștigat pentru a cincea oară consecutiv titlul de campion național de seniori. Maestru al sportului, Pârvan l-a învins în finala pentru aur, cu 3-1, pe stelistul Ion Pușcașu, medaliat și el la mai multe competiții europene și mondiale. Dorin Pârvan este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad și are în palmares șapte medalii europene.

Alți doi luptători de la CS Astra Arad au obținut medalia de bronz în Valea Domanului. E vorba de Adrian Anton, la categoria 60 kg și Vlad Toia, la 72 kg. În clasamentul pe cluburi, băieții lui Spiridon Stanciu au obținut un onorant loc 4, după SCM Bacău, Rapid, CSU Timișoara, dar înaintea unor grupări cu tradiție, precum CSA Steaua, sau Dinamo.

De menționat ar fi că, în ultimii doi ani, luptătorii arădeni nu au mai luat startul în Superliga de seniori, din lipsă de fonduri ale clubului. Prezența la „naționalele” de la Reșița a fost posibilă ca urmare a finanțării prin CMCA, dar e nevoie de mai mult pentru ca valoroșii luptători ai Astrei să nu fie tentanți de plecarea la alte cluburi din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button