Aradul i-a întors spatele deținătoarei bronzului național la fotbal feminin! Piroș: „Știu foarte bine ce am de făcut de aici mai departe”

Chiar dacă nu are nici pe departe „magnetul” și notorietatea UTA-ei, clubul de fotbal feminin al Aradului evoluează tot în elită și chiar e deținătorul bronzului național. În vară, AC Piroș Security Arad a terminat campionatul Ligii 1 pe ultima poziție a podiumului, fiind premiată de Federația Română de Fotbal cu ocazia semifinalei de Cupa României, contra multiplei campioane Universitatea Olimpia Cluj. Ce au înțeles autoritățile locale din această performanță a unei formații ce poartă numele orașului pe care ele îl păstoresc? Nimic, absolut nimic, dimpotrivă au tratat-o în batjocură.
Pe bază de proiect, Primăria (CMCA) le-a oferit fotbalistelor 80 de mii de lei, aproximativ 16 mii de euro!? Clujul, Odorheiu Secuiesc, Alexandria susțin cluburile de fotbal feminin care le reprezintă orașele cu sute de mii de euro, între 200 și 500 de mii. La Arad se dau 16 mii de euro într-un an calendaristic și, totuși, Piroș Security a fost peste Timișoara, Odorheiu Secuiesc sau Alexandria îm vară. Apoi, echipa și-a pierdut câteva dintre jucătoarele importante, tocmai pentru că Pavel Piroș a trebuit să-și calculeze la sânge bugetul, evitând să plătească salarii și pe perioada de vară, când nu există competiție. Și așa a bagă din buzunarul propriu în jur de 120 de mii de euro pe sezon și, cum spuneam, recunoștință zero.
Sub comanda lui Dan Cuedan, echipa a mers bine și în toamnă. A scos-o din Cupa României pe Poli Timișoara, o formație cu un buget de 4 ori mai mare decât cel al Aradului și a făcut 18 puncte, care – în mod normal – ar fi fost suficiente pentru calificarea în play-off, dacă nu ar fi apărut măgăria de la Odorheiu Secuiesc, unde bucureștencele de la Fair-Play (susținute inclusiv de Gigi Becali) nu ar fi câștigat la masa verde meciul, fiindcă Ambulanța nu a mai ajuns la stadion.
Așadar, ca ocupante a poziției a 7-a, „leoaicele” au rămas să se bată în play-out, pentru rămânerea în elită, cu Femina Baia Mare, Banat Girls Reșița, Ladies Târgu Mureș, Universitatea Galați și CSȘ Târgoviște. Întrecerile încep pe 6 martie 2022, iar Pavel Piroș rămâne pe „baricade”, dar și anunță că de la vară s-ar putea să schimbe placa. „Sunt foarte dezamăgit de cum e tratat acest club ce reprezintă cu cinste Aradul în lupta cu forțele fotbalului feminin românesc. Într-adevăr, a fost nebunia mea să fac acest club, să-l susțin din Liga a 3-a până în Liga 1, să-l duc până pe locul 3 la nivel de țară și să aduc o finală de Cupa României la Arad, dar nu credeam niciun moment că voi fi lăsat singur. Pavel Piroș nu va cerși niciodată, dacă autoritățile locale sau județene nu înțeleg oportunitatea de a ajuta o formație ce reprezintă Aradul, atunci cu asta basta. Eu știu foarte bine ce am de făcut de aici mai departe”, e mesajul președintelor grupării de fotbal feminin al Aradului.
Probabil, în play-out, Piroș Security se va baza pe mai multe jucătoare tinere. Prima fotbalistă care a plecat deja de la echipă este fundașul Lidia Șuveț, care va juca, se pare, peste hotare.

