Fotbal judetean

Deac, Iova și Nagy, cei mai apreciați arbitrii din județ în 2021! Premii speciale pentru Șușcă, Pîslaru și Hațegan


Fiindcă pericolul infectărilor cu COVID-19 a rămas mare, în contextul apropierii valului 5, arbitrii arădeni și-au dat întâlnire pentru ședința festivă de final de an în mediul online, pe ZOOM. Aproape 100 de „fluierași” s-au conectat prin intermediul camerelor cu conducerea Comisiei Județene de Arbitri, care a oferit și superlativele lui 2021.

„Centralul” anului a fost desemnat Alin Deac, iar asistentul anului, Zoltan Nagy. Asistenții Andrei Pîslaru și Andreea Șușcă au fost răsplătiți pentru promovarea în Liga 3-a, iar Cătălin Iova a fost ales cel mai de perspectivă arbitru arădean. „E o surpriză plăcută pentru mine. Nu l-am văzut de ceva timp și a slăbit peste 10 kilograme, se pregătește serios, chiar ieri a intrat online de pe pista. Are 25-26 de ani, dacă va fi la fel de serios, are șanse mari să promoveze în ligile superioare”, a spus Răzvan Cadar, președintele interimar al Asociației Județene de Fotbal Arad, fost șef al arbitrilor arădeni până la dispariția tragică a lui Adrian Lucaci.

Casian Băla e noul președinte al CJA, unul dintre arbitrii divizionari secunzi ai Aradului. Acesta și membrii Comisiei au ținut să-i ofere o distincție specială și lui Ovidiu Hațegan, care a intrat și el online pe ZOOM cu colegii arădeni pentru câteva minute.

Vă mai reamtim că ultima generație de arbitri arădeni a ieșit din „incubator” la mijlocul lunii noiembrie. Principalul merit îl au Corneliu Tiulea și Emil Arsa, cei care au susținut online, dar și pe teren cursurile de arbitraj cu cei 19 absolvenți.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Felicitari alin deac , un arbitru care mereu incearca sa impace spiritele uneori mai incinse, din pacate ce-i care am jucat la ligile de judet stim ca sunt arbitri care impart galben dupa galben

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button