Progresul Pecica

Bozian nu și-a putut ajuta din teren echipa în primul test al iernii: CSC Dumbrăvița – Progresul Pecica 2-0




Colege în seria a 8-a a Ligii a III-a, CSC Dumbrăvița și Progresul Pecica s-au întâlnit la Timișoara, pe terenul din Plopi, în cadrul unui amical nu prea elocvent cu mai mult de o lună până la reluarea meciurilor pe puncte. Formația lui Cosmin Stan a repetat scorul din turul campionatului în fața „galben-albaștrilor”, 2-0, după reușitele lui Tismonar (14), care a urmărit o minge revenită în teren după bara lovită de Ghinescu și Olaru, la ultima fază a meciului. Și arădeanul Luca Bodri a dat o bară pentru timișeni.

Fără antrenorul-jucător, Bogdan Bozian și „vârful” Enciu pe teren, pecicanii au avut replică în special în partea a doua, dar au ratat ocazii mari, prin: Arsene, Gruia, Borcea și Onișor. „Au început bine, în primele 15 minute ne-au dominat clar, au avut și ocazii, după care am avut noi mai mult balonul și Arsene a irosit două situații bune. În repriza a doua, ne-am jucat pur și simplu cu ocaziile, iar la ultima fază, pe o greșeală de apărare, am luat și golul al doilea. Eu zic că am prestat un joc neașteptat de bun din partea noastră, ținând cont că este primul nostru meci de verificare din această iarnă, în timp ce Dumbrăvița a mai jucat vreo trei-patru. Când vor intra și Bozian și Enciu, care acum sunt răciți, cred că vom sta și mai bine la acest mix dintre jucători experimentați și cei tineri, talentați”, a spus Cristi Pilan, directorul sportiv al Progresului.

La rândul său, Cosmin Stan s-a arătat mulțumit de evoluția propriilor elevi. „E primul meci în care întâlnim o echipă de nivelul nostru. A fost un joc tipic pentru această perioadă. Fiind primul nostru joc pe iarbă, s-a văzut că unele mișcări din teren au fost mai greoaie de partea noastră. E adevărat, și terenul a fost destul de mare. Victoria e importantă pentru moral, dar e de asemenea foarte important că nu am luat gol. A fost primul meci în care am reușit să menținem poarta intactă. Sunt mulțumit de prima repriză. După pauză, în afara portarului, niciun jucător nu a avut mai mult de 20 de ani, iar acest lucru s-a văzut. Se simte, când nu e cineva cu experiență lângă ei, să îi dirijeze. Dar sunt copii talentați, trebuie să avem răbdare cu ei și sunt convins că, în scurt timp, se vor apropia de nivelul seniorilor”, a spus antrenorul Dumbrăviței pentru cscdumbravita.ro.

Formații:

Dumbrăvița (prima repriză): Trifon – Amariei, Bura-Kot, Moțiu, Ghinescu – Zurbagiu, Schinteie – Tismonar, Martinov, L. Bodri – Făgărășanu.

Dumbrăvița (repriza a II-a): Ciui – Ilan, Moțiu, Bain, Benea – Olaru, Gologan – Ciubotariu, Paunchici, Grigoriu – Tismonar

Pecica: Zamfir – Moraru, Dolga, Wild, T. Bodri – Arsene, Oancia – Borcea, Mitre, Răchită – Gruia. Au intrat la pauză: Burtic – Tambor și Țugulescu, iar pe parcursul reprizei: Gomboș, Dănilă, Onișor și R. Bănățan.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button