Baschet

Din derby în derby! FCC Baschet UAV Arad vrea să dea lovitura la Satu Mare după dușul rece cu Sepsi: „Partida se va tranșa la detalii!”




Învinse fără drept de apel în două rânduri de campioana Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, ultima oară chiar la Arad (63-82), baschetbalistele de la FCC UAV strând rândurile pentru derby-ul de sâmbătă, de la ora 18, de la Satu Mare.  Meciul din cadrul etapei a 20-a a LNBF, programat iniţial acum o lună, în februarie, a fost amânat datorită unor cazuri de COVID-19 în lotul sătmărencelor. De fapt, s-a îmbolnăvit doar maseurul, iar restul jucătoarelor au fost băgate în izolare de DSP Satu Mare. O amânare cusută cu ață albă, fiindcă Sătmarul nu ar fi avut-o la acel meci pe Dzombeta, implicată cu naţionala Bosniei în calificările pentru Campionatul Mondial.

Al treilea meci într-o săptămână pentru sătmărence, revin Fodor și Kostowicz?

De această, însă, vicecampioanele en-titre nu vor putea conta aproape sigur pe americanca Kostowicz, accidentată grav în semifinala de Cupă. Asta dacă nu cumva pivotul de peste Ocean se va recupera miraculos după ruptura musculară. Altfel, CSM-ul a disputat în ultimele şase zile nu mai puţin de trei meciuri, două chiar la interval de 24 de ore, toate câştigate! După succesul cu Alexandria, 87-71, au urmat restanţele din deplasare de marţi şi miercuri, cu KSE Târgu Secuiesc, 74-62 şi cu ultima clasată, Olimpia Braşov, 83-44. De remarcat că ex-arădeanca Fodor nu a jucat în ultimele trei meciuri, iar Sotiriou în ultimele două, ambele confruntându-se şi ele cu probleme medicale. Au, însă, şanse mari să fie recuperate pentru confruntarea din weekend, unde nu va putea fi însă prezentă americanca Quinones Noa, transferată săptămâna trecută (n.n. în restanţe se joacă cu tabelele celor două echipe în ziua programării iniţiale).

Aşadar, derby-ul cu Aradul va fi al treilea meci în această săptămână pentru trupa lui Miguel Lopez, programul infernal al rivalei din nord-vestul ţării avantajându-le clar pe „galben-albastre”, care vor avea de partea lor atuul prospeţimii. În tur, Aradul s-a impus în faţa celor din Satu Mare cu scorul de 75-64, dar CSM-ul şi-a luat revanşa în sferturile de finală din Cupa României, cu două victorii la limită, 71-64 într-un meci tur disputat la Timişoara, fiindcă în Polivalenta arădeană ploua şi 76-75 în Sătmar. Meciul de sâmbătă va avea însă poate cea mai importantă miză de până acum, pentru că învingătoarea va lua o opţiune aproape decisivă pentru ocuparea locului 2 la finalul sezonului regulat, cel ce asigură avantajul terenului propriu într-o eventuală semifinală directă!

Keys: „ Ne place să jucăm împotriva unor adversare bune, precum cele din Satu Mare”

Spre deosebire de adversarele lor, FCC Baschet UAV Arad nu se confruntă cu probleme de lot înainte de confruntarea de sâmbătă seara. Andreona Keys, cea mai constantă jucătoare a „galben-albastrelor” în acest sezon se anunță una dintre „armele” imporante și în derby. „Suntem încântate şi ne place să jucăm împotriva unor adversare bune, precum cele din Satu Mare. Suntem gata să ne concentrăm și să revenim, să mergem acolo și să le batem acasă! Au venit şi jucătoare noi, am exersat mult împreună și cred că ne descurcăm bine. Aveam nevoie de câteva jucătoare cheie ca să ne completăm lotul, astfel încât să le putem învinge pe sătmărence. Personal, îmi merge destul de bine dar și echipei, așa că suntem pline de entuziasm. Îmi place să joc baschet, am venit aici să dau tot ce pot pentru această echipă. Suporterii sunt şi ei grozavi și continuă să ne susţină”, spune coşghetera americancă a Aradului.

Araujo: „Nu este marele joc al sezonului, dar este important pentru calificarea în Final 4 după sezonul regulat”

La rândul său, antrenorul Jose Araujo se aşteaptă la un nou meci foarte greu, dar portughezului îi plac provocările şi speră să confirme, cu o victorie importantă, sezonul  bun de la Arad. „Este un moment interesant, unul dintre acele meciuri pe care ne place să le jucăm. Va fi greu, au o echipă foarte bună, practic una dintre candidatele la titlu. Pentru noi este întotdeauna o provocare, suntem fericiți să avem un joc de acest nivel, cred că partida se va tranșa la detalii. Va învinge echipa care este mai puternică din punct de vedere mental pentru a gestiona momentele nu prea bune. Trebuie să ne gestionăm rapid micile noastre greșeli și să continuăm să jucăm conform planului nostru. Cred că echipa care va fi mai consecventă în acest lucru are mai multe șanse de câștig. Nu este marele joc al sezonului, dar este important pentru calificarea în Final 4 după sezonul regulat, nu este nici pe departe un joc pe viață și pe moarte. Sezonul nostru nu se va termina dacă pierdem meciul, așa cum nici pentru Satu Mare nu se va întâmpla nimic dacă noi vom câștiga”, consideră Araujo.

După cele două restanțe, din patru, disputate de sătmărence, situația pe podium arată astfel: 1. FCC Baschet UAV Arad – 36 de puncte (19 meciuri), 2. Sepsi Sfântu Gheorghe 35 p (18 meciuri), 3. CSM Satu Mare 33 p (17 meciuri).

FOTO: Ciprian Petcuț








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button