Baschet

Temerarii Arad au debutat cu o victorie și un eșec la noua ediție a Campionatul Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant

Cu o istorie de peste două decenii, baschetul în fotoliu rulant a renăscut în ultimii ani, ducând la niște dueluri crâncene și spectaculoase, dar mai ales la consolidarea unei comunități unite de prietenii sincere. Pionierii acestei discipline provin chiar din Arad. Aici, Gabriel-Ovidiu Dronca, alături de alți colaboratori, a înființat prima echipă de baschet în fotoliu rulant.

Temerarii Arad trăiesc și astăzi și au nu mai puțin de cinci adversari în noua ediție a Campionatul Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant. Aceștia sunt ACS Comunitar Sibiu (campioana en-titre), ACS Paralimpic Salvia 2000 Cluj-Napoca, CSM Corona Brașov, Asociația Județeană Ilfov Motivation și ACS Roțile Astrale Satu Mare.

Prima etapă a avut loc în weekend, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, acolo unde arădenii au jucat două meciuri. Primul a fost câștigat cu 32-12 cu AJIF Motivation, iar al doilea a fost pierdut, 21-32, cu CSM Corona Braşov.

Pe Someș, Temerarii Arad au evoluat în formula: Constantin Bracon, David Mihiț, Ionuț Grosu, Marcel Scutaru, Ovidiu Albu, Marian Trandafir, Adrian Mocanu și George Zainea. Antrenorii echipei de pe Mureș sunt Gabriel Ovidiu Dronca și Anca-Mădălina Nicolai.

Cel mai probabil, runda a doua se va desfăşura chiar la Sala Sporturilor „Victoria” la Arad în luna martie 2027. Un important sprijin financiar vine din partea lui Simion Apreutese, omul de afaceri arădean care a dorit să o preia pe UTA în anul 2022 alături de alți parteneri, dar și din partea lui Carmen Rădulescu.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button