UTA Arad

UTA se specializează pe deschiderea etapelor: La Botoșani se joacă tot vineri!




UTA sub comanda lui Ionuț Badea se obișnuiește să deschidă etapele în Liga 1. De două ori s-a întâmplat în zilele de vineri, la Craiova și acasă cu Clinceni, mâine din nou, cu Academica, iar peste o săptămână, Botoșani – UTA e partida inaugurală a rundei a doua din play-out / play-off. Arădenii au mai deschis și ultima intermediară din sezonul regulat, la Ploiești, cu Chindia și au mai jucat într-o marți cu CFR Cluj, în a doua confruntare a etapei cu numărul 25.

Așadar, elevii lui Badea vizitează Botoșaniul vineri, 18 martie, de la ora 17,30, după care revin pe gazon de abia în aprilie, după acțiunile echipelor naționale. În prima fază a campionatului, UTA nu a reușit să o învingă pe FC Botoșani: în meciul tur, disputat în Moldova, gazdele s-au impus cu 2-1, iar returul de la Arad s-a încheiat nedecis, 0-0.

Programul complet al etapei a II-a din play-off-out:

Vineri, 18 martie

Ora 17.30 FC Botoșani – UTA Arad

Ora 20.30 FC Voluntari – Universitatea Craiova

Sâmbătă, 19 martie

Ora 15.00 Gaz Metan Mediaș – FC U Craiova 1948

Ora 17.30 Academica Clinceni – FC Rapid 1923

Ora 20.30 Farul Constanța – CFR Cluj

Duminică, 20 martie

Ora 16.00 FC Dinamo – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 19.00 FC Argeș – FCSB

Luni, 21 martie

Ora 20.45 CS Mioveni – Chindia Târgoviște








Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. In sfarsit jucam la liber,fara restrictii,fara teste,bratari…Ia sa vedem cati vom fi prezenti pe stadion?Ia sa vedem suporterii adevarati,alaturi de echipa noastra de suflet,la bine si la greu?In sectorul meu,aproape ca nu a lipsit nimeni,cu foarte mici exceptii,motivate…
    Azi e zi de sarbatoare,UTA nu joaca in deplasare,ci cu spectatori la liber…Macar acasa sa fim multi…Nu vad decat victorii,pe banda rulanta,sper din tot sufletul…Hai baieti,Hai UTA!!!
    PS:pretul biletelor trebuie cumva scazute…la nivelul de Play-Out,sincer,la jumatate..Mai bine ieftin si multi,decat scump si putini,e vorba de sustinerea publicului fata de echipa…O parere personala..E grea viata,plati,facturi,alimente,energie,combustibili,taxe…
    Inca ceva important…Foarte important!!!Vin foarte multi suporteri de prin judet sau judete limitrofe,dar nu au acces la magazinul Fan-Shop,acces blocat de catre stewarzi,in ziua meciului…Cum adica?O mica taraba doar la Tribuna 1-i?UTA are probabil cel mai puternic si diversificat magazin din toata tara..Sute de produse brand…Domnilor de la ELITE,DEY,lasati suporterii sa aiba acces la Fan Shop…Mutati zona de securitate,mai jos cu 15 metri…Au venit de la Hunedoara,Satu-Mare,Oradea,Baia Mare,Deva si nu au putut sa cumpere suveniruri…

    0
    0
  2. Păcat că sunt la servici, că altfel veneam și eu la meci! Hai UTA, victorie! Măcar un 3-0 să fie! Forța UTA!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button