Felnac – ACB Ineu, șocul sfeturilor de finală ale Cupei României (faza județeană)! Zăbraniul merge mai departe din postura de „lucky team”!

Inedita ediție 2021-2022 a Cupei României la fotbal la care au plecat la drum un număr impar de echipe a ajuns în faza sferturilor de finală. 9 au fost echipele ce au intrat în urnă pentru tragerea la sorți ce a fost efectuată astăzi, la sediul Asociației Județene de Fotbal, în prezența secretarului instituției, Vasile Rad, a lui Leo Buda, din parte Comisiei Județene de Arbitri și a reprezentanților combatantelor, exceptând patru dintre ele.
Ca și în turul precedent, una dintre formații va trece mai departe din oficiu, urmând ca șefii fotbalului județean să gândească o formulă pentru fazele finale. Cel mai probabil, câștigătoarea competiției se va decide după un turneu în trei echipe, dar există și varianta ca una dintre echipele ce pierd pe teren să primească încă o șansă să joace cu formația ajunge din oficiu în semifinala competiției. Până una alta, sorții au decis ca, poate, principalele favorite la câștigarea trofeului Felnac și Ineu să se dueleze în sferturile de finală, precum ca și două dintre grupările de Liga 5-a să se bată dintre ele, în Șofronea – Viitorul.
Dar, tabloul complet al sferturilor de finală este următorul:
Victoria Felnac – ACB Ineu
Șoimii Șimand – Păulișana Păuliș
CS. Șofronea – Viitorul Arad
Voința Macea – Podgoria Pâncota
Victoria Zăbrani s-a calificat direct în semifinale
Meciurile se vor juca sâmbătă, 9 aprilie, începând la ora 16,30, într-o singură manșă ce se va disputa pe terenul echipelor mai slab cotate. Echipele de Liga 4-a oricum ar fi stat în weekendul 8-10 aprilie, adică între pauza din sezonul regular și fazele play-off și play-out, iar confruntarea dintre Macea și Viitorul, din Liga 5-a se va amâna. Șofronea oricum avea rundă liberă în al doilea weekend din aprilie.

