Surprize pentru fanii în „galben-albastru” cu ocazia meciului ce poate decide calificarea fetelor de la FCC Baschet Arad în finală!

FCC Baschet UAV Arad va evolua luni seara în faţa propriilor suporteri, într-un meci ce poate aduce mult aşteptata calificare în marea finală a campionatului. Meciul trei al semifinalei cu CSM Satu Mare va începe la ora 19, iar intrarea spectatorilor este gratuită.
Clubul arădean a pregătit mai multe surprize pentru publicul care va călca pragul Sălii Sporturilor 2Victoria.” Cu implicarea partenerului Black Auto, 12 mingi cu semnăturile baschetbalistelor arădene vor fi aruncate în tribune de către acestea din urmă înaintea startului jocului. Deja devenite o tradiţie, calendarele-poster şi cele de buzunar cu echipa nu vor lipsi nici ele pentru fanii Aradului.
Aruncarea de 1.000 de lei!
În premieră pentru baschetul feminin românesc, la pauza partidei cu numărul trei al semifinalei, se va organiza un concurs în urma cărui doi dintre suporterii prezenți în tribună pot pleca acasă cu câte 1.000 de lei, bani oferiți de sponsorul nostru Black Auto.
În ce constă concursul? Două mingi de culoare diferită vor fi aruncate la întâmplare, iar cei doi suporteri norocoşi care vor reuşi să le prindă, vor fi invitaţi pe parchet să arunce de la mijlocul terenului. Fiecare va beneficia de două aruncări de încălzire, ca mai apoi să aibă şansa la trei încercări oficiale. Dacă mingea va intra în coș, aceştia vor fi răsplătiţi cu suma de 1.000 de lei.
În galben şi albastru!
Partida care poate aduce calificarea Aradului în finala Ligii Naţionale de Baschet Feminin după o pauză de opt ani de zile se va juca luni seară, de la ora 19, la Sala Sporturilor “Victoria” din oraşul de pe Mureş. Pentru a evita neplăcerile produse de aglomerare în zona punctului de acces în tribune, clubul gazdă recomandă spectatorilor să vină din timp la sală.
”Publicul arădean a arătat de atâtea ori că este cel mai pătimaş din baschetul feminin românesc. Haideţi să dovedim acest lucru şi la meciul cu Satu Mare, iar pentru a crea o atmosferă şi o imagine vizuală demnă de o semifinală de campionat, vă invităm să veniţi la meci îmbrăcaţi în culorile echipei favorite: galben şi albastru! Hai Arad!” – e îndemnul celor de la FCC Baschet UAV Arad.

