Fundașul albanez Hoxhallari, prima achiziție estivală a UTA-ei? Vine de la campioana Tirana și a fost coleg cu Batha!

Primul transfer estival al UTA-ei ar trebui să vină din Albania, de la campioana KF Tirana. După Idriz Batha în urmă cu un an, arădenii sunt pe cale să încheie înțelegerea și cu fotbalistul care a preluat banderola de la „închizătorul” de 30 de ani al „roș-albilor”. Erjon Hoxhallari are 26 de ani și 1,83 metri și este fundaș central de picior stâng. Fotbalistul este este cotat la 400 de mii de euro de transfermarkt și, chiar dacă a semnat prelungirea contractului cu gruparea „alb-albastră”, ar avea o clauză prin care se poate transfera liber dacă primește o ofertă mai bună din străinătate.
A câștigat patru trofee în Albania și a jucat în preliminariile Champions League
Aceasta ar fi venit deja de la UTA și Hoxhallari ar trebui să ajungă la Arad pentru startul sezonului următor. Crescut de Tirana, apărătorul a jucat un an în timpul junioratului în Austria la GAK. La nivel de seniori aparține de Tirana din 2011, dar a fost împrumutat în sezonul 2014-15 la Teuta și în 2018 la Laci. În total a strâns 226 meciuri și 9 goluri în prima ligă din Albania (a jucat și un sezon în liga a doua unde nu se găsesc cifre), a bifat 34 de meciuri și 4 goluri în Cupă, plus 8 meciuri și un gol în preliminariile Champions și Europa League. La capitolul trofee, are două campioanate ale Albaniei, o Cupă și o Supercupă, toate cu Tirana. Supercupa a câștigat-o marcând singurul gol al meciului împotriva celor de la Kukesi, pentru care evolua și Simo Rrumbullaku, fost jucător la UTA între ianuarie 2020 și iunie 2021, actualmente la Chindia Târgoviște. Împreună cu Idriz Batha a jucat timp de două sezoane la KF Tirana, în 59 de partide.
A jucat în preliminariile Cupei Mondiale din Qatar
A îmbrăcat și tricoul echipei naționale a Albaniei la toate categoriile de vârstă, U15, U17, U19, U20, U21 (în total 25 de meciuri), plus trei selecții la naționala de seniori, antrenată de fostul tehnician al lui Napoli și Lazio, Edoardo Reja. A debutat într-un amical cu Kosovo în 2020 (a jucat o repriză), după care, în 2021, a evoluat 12 minute în victoria cu 1-0 în fața Ungariei și a fost integralist în succesul cu 1-0 împotriva Andorrei, ambele în preliminariile pentru Cupa Mondială din Qatar. A fost selecționat și pentru amicalele disputate în martie 2022 cu Spania și Georgia, dar a rămas pe bancă.
KF Tirana este deja campioana ediției 2021-2022 a Albaniei cu trei etape înainte de finalul sezonului. Avansul său în clasament este de 10 puncte față de locul 2, ocupat de Laci.
Doar doi fundași centrali ai UTA-ei și-au prelungit contractele
Până în acest moment, la nivel de fundași centrali, UTA a confirmat prezența și pentru viitorul sezon pentru Erico da Silva și Alexandru Benga, în timp ce croatul Medjimorec și Constantin Dima par ieșiți din planuri pentru sezonul ce vine.


si…SULEJMAN DEMOLLARI? el cand vine?????
Mai om bun,@Coradu..Ti-am apreciat mereu comentariile obiective dar ai derapat putin prin ultimele…Ce treaba ai tu cu hocheiul si cu ce este pe acolo(fara sa le iau apararea)?Ei le stiu pe ale lor dar tu faci referire directa la etnie anume.Intr-adevar au cam sarit calul si bunul simt, cu care nici eu nu pot fi de acord.Nu eu am distrus patinoare si echipe de hochei din Bucuresti si nici finantarile de la MTS..Astia,cel putin,avand traditie,pozitie geografica si climaterica de frig, 8-9 luni pe an,invata sa patineze mai repede decat sa umble,de mici.Daca nu au gasit sustinere „acolo sus”,pe la miticia,s-au reorientat…Repet: nici eu nu accept asa ceva niciodata,cu toate ca sunt nascut si crescut intr-un Arad cosmopolit,multi-etnic..O consider cumva o refulare a lor…
Daca ar fi fost o comunitate sarba,bulgara,ceha,ucrainiana(lipoveana,RIP Ivan Patzaichin),germanica(sasa),oricare alta in afara de cea maghiara…nu se facea atata tevatura fara rost..Noi,adica cel putin noi,in general ardelenii si mai ales in speta care ne priveste strict UTA,ar trebui sa fim ultimii care sa arate spre ei..UTA a fost inventata de catre un evreu,cu jucatori in majoritate maghiari…Actuala UTA traieste doar datorita „romanului” in totalitate,dl. Meszar…Are un presedinte cu nume de pur Daco-Get…Atilla,nepotul altui jucator emblematic,tot cu ADN romanesc,Gioni Brosovszki..Te-a promovat un antrenor pur sange roman,(ceea ce nu au reusit altii),pe nume Gyuszi Balint,asa cum l-am criticat atunci,pe cand nu s-a mai descurcat…
Ca sa nu mai spun ca in urmatoarele zile,se va desfasura un turneu de fotbal,pentru liceeni nelegitimati care poarta numele de Bonyhadi,alt adevarat sange din Decebal si Burebista…M-ar prinde dimineata sa enumar jucatorii de etnie maghiara,Lereter,Biro,Vass,Czako,Farmati,Szell, doar aleatoriu,brusc..Voi fi in extaz,super incantat atunci cand orice atacant adus din Pampas sau din pepiniera proprie va marca vreodata,din nou, 49 goluri stagionale sau 100,cam cat a marcat Gioni,Brosy pentru UTA(doua recorduri pe care nu le vad de egalat,poate niciodata,in vecii vecilor,Amin).
In incheiere,domnule @Coradu…aici ai cam gresit rau de tot sau poate te-a luat valul.Adu 100 jucatori la UTA sau cati vrei,indiferent de pe care insula de pe continent…Care vor putea,vreodata sa repete performantele UTA-ei,cu toate ca toti ne dorim asta?…
Garantia mea sufleteasca in care am ras si plans, ca echipa este si va ramane cel putin la acest nivel,pe maini bune,ramane domnul Meszar..Punct!In rest este o ruleta ruseasca,riscanta…Nu spun si nu sustin ca dansul nu ar fi gresit…Dar tot dansul a reparat problemele,pe mana sa..Cine nu munceste si nu se dedica,nu are cum sa nu greseasca… Pentru nu doar asta,stima si respect familiei Meszar!
Domide !
Nu el, ci vre-un nepot de-al lui plus ceva prieteni atacanti cu simtul portii.Asta avem nevoie , 2-3 atacanti concurenti, cam cum era pe vremea Craiovei Maxima, Cartu, Geolgau, Camataru, Crisan,pt.ca Piturca Soarece si Prepelita nu aveau loc si erau dati la Scornicesti
Asta inseamna ca nu mai vin investitori,ca daca exista sansa ca echipa sa fie preluata ei faceau transferurile ☹️☹️o noua telenovela cu sfarsit trist pt suporteri ☹️
De unde ști că nu și-au dat avizul ?
Normal că nu mai vin. Asta se știe ,se știe și unde vor să investească! Meszar a spus clar că UTA nu e de vânzare.
Tu esti dinamovist 100%.
Știi? Nu știi? Într-un final, vei afla, vom afla.
Forza UTA!
Păi, ca și cu toate transferurile, și pe ăsta îl va cerne și valida performanța jucătorului în decursul vremii. Ce să zici? Să fie intr-un ceas bun, dacă tot e pe roll.
Fotbalul fiind sport de echipa, valoarea individuala relevanta a unui jucator, se poate afla si prin analizarea nivelului campionatului din care provine respectivul jucator. Chiar daca individual, jucatorul este unul dintre cei mai buni din echipa sau campionatul respectiv, de ex. Morutan, Man, Mihaila, valoarea se raporteaza la standard si standardul la ideal, iar idealul in fotbal stim cu totii care este. Problema cu marea majoritate a jucatorilor straini care vin in campionatul nostru si mai nou la UTA, este aceeasi cu a pomului laudat. Pt. ca un jucator strain bun si sanatos, trecut de 24-25 de ani NU vine in Romania si trambulima Liga 1, devine tobogan si pt. jucatori dar mai ales pentru echipe, care ruleaza in loc sa rodeze.
Alt Batha vine la UTA. Ce să facă și asta ,să înoate pe teren că Batha sau sa de-a coate in gura ? Că de șutat la poarta Batha nu le are e zero. Doamne ferește să joace și asta dur că ne vom umple de 11 metri ,că vb aia e fundas.
Recomandari sunt pe banda rulanta si vin ca musca la miere(ca sa nu spun altfel)…Unii nu au nevoie de recomandari dar nu pot fi adusi gratis,la fel ca si acest albanez…S-au tot recomandat unii pe altii lituanieni sau din partea romanilor care au jucat in Lituania.Rezultatul capacitatii lor de performanta,este elocvent,ne-a convins..Nu excludem ca tocmai Batha il stie foarte bine pe acest fundas albanez..
Tot stau si ma gandesc,rememorez..Recunosc aici ca sunt poate subiectiv putin,fata de afinitatea mea ..Adili,cei care va aduceti aminte,este din nou considerat cel mai bun strain din campionatul Albaniei,al doilea an consecutiv.A trecut Mos Craciun,a trecut si Iepurasul…Prin prisma faptului ca exista Vukcevici,baleator(incert la finalizare pe centrari exacte),Marko joaca in banda dreapta,ca mijlocas acasa la nationala sa si nu fundas…Nu am curaj sa ma gandesc,cu toate ca as visa la un cuplu compensat pe dreapta,Adili-Vukcevici,care sa se dubleze pe viteza…Ma rog…Nu tot ce mi-as dori,este si realizabil faptic…Raman cu dorinta…
cine retrogradeaza la anul? uta e/ uta e
daca nu face echipa …… cine moveni/targoviste/uta
antrenor…..????
Ce suporteri optimisti avem nici nu a inceput campionatul si ne vad retrogradati,sa nu uitam cu aceasta echipa am jucat bine cu echipele de top Steaua CFR Craiova ,trebuie adus un antrenor bun sa stie sa-i puna in teren ,referitor la oameni care vor sa investeasca sa o faca dar sa nu ne trezim anul care vine ca pleaca si mai ramanem si cu datorii,prefer sa ne batem la retrogradare in fiecare an decat sa ajungem cum sunt gaz metan si clinceni,eu cred ca domnul Mezar este garantul acestei echipe si trebuie sa ramana la club.
Euforie de la o dragoste, sponsor, interesata. Numai când zici negociere, targuiala, unul din doi are inima neagra. Și acela nu e Meszar. Zic confrati , el nu gestionează banii lui. Atunci meritul e și mai mare. Ca nu face gratis. Cine muncește gratis.? Mai binele, dușmanul binelui. Nu privim în cenușiu, dar avem antecedente. În fond Clinceniul, când s-a dus în primele 6, nu ii dădeau banii afara din casa. Fotbal sa joci , ca de sponsorizat, se mai rezolva. Transferurile încep și cam știm cine pleacă. Cei veniți nu pot fi evaluați decât la amicale finale. O speranța e fiecare la postul lui, iar variante, ca trebuie și astea, în situații limita.
Daca a fost adus pt fundaș stanga e ok dar pt fundaș central sunt soluții mai bune de români.
Sper să nu fie topor ca Batha, să facă penaltyuri si să ia cartonase cu duiumu aiurea.
Mergând pe același nivel salarial e clar ca obiectivul va fi același.
Fotbalistii romani sunt mult mai scumpi, din pacate.
Nu are rost sa ne aruncam cu capul inainte, doar de amorul artei, pentru o posibila reusita efemara, iar apoi sa ajungem in situatia alora de la Clinceni sau Medias.
La datoriile actuale dacă nu vin investitorii să plătească datoriile tot la insolvență vom ajunge si noi, in 2-3 ani, după ce vor mai creste datoriile.
Deja suntem in rahat până la genunchi așteptăm să ajungă până la nas.
La un buget declarat de 3.5 mil.euro, o datorie de 2 mil.euro este imensa.Fara a atrage sponsori seriosi,fara marire de capital pentru club, doar pe finantari bazate pe camata, nu ajungi nici sa faci performanta, nici sa fii finantat OK, ci doar sa iti creasca datoriile.De aici urmeaza declinul.Sa luam exemplu si de la cei cu succes dar si de la cei care au ajuns in pragul desfiintarii.Anul viitor cu siguranta vor retrograda Voluntariul si Mioveniul.Se va pune accent pe cluburile cu traditie, cu stadioane moderne, cu fani si spectatori capabili sa umple la fiecare meci cel putin jumatate din capacitatea stadionului.Vis a vis de lupta pentru promovare in Liga 1, se pare ca Sibiul lui Klaus Johanis e mai tare decat U Cj.-ul lui Boc.Cel putin la acest moment.Petrolul va rezolva problema finantarii, la fel si Hermanstadt.
Asta ai reusit tu sa intelegi? 3,5 si 2.
Pe langa faptul ca nu stii cat are buget si datorii alimentara din colt, de unde iei lapte, ca poate ai scrie si de ei.
Mai e problema si de cum prezinta presa cifrele astea… da-i alta discutie.
De Petescu ce spuneți ? Dar de Gornea ? Dar de Axente ? Dar de Șchiopu ? Sau chiar de Sima ?
De Coraș, Cura, Ungur ? De Țucudean ? De Țîrlea senior ?
Dar aveți dreptate, Aradul, oraș multietnic a fost, este și trebuie să
rămână multietnic, a tuturor arădenilor care iubesc UTA.
Haide UTA !
Dar ce conteaza ca, este ungur, albanez,macedonean etc. !!! La Real Madrid sunt toti spanioli in echipa ? Si ce echipa au s-au alte echipe ? Conteaza ca, UTA. sa fie o echipa foarte sudata cu jucatori care sa canduca aceasta echipa spre play-off si pe mai departe, dar pt. aceasta, trbuieste ca, MESZAR sa isi dea acordul ca, acei investitori sa vina la UTA., altfel este greu de obtinut performante !!!