UTA Arad

Toți internaționalii U17 ai UTA-ei au fost titulari în succesul României cu Muntenegru!


România U17 a învins reprezentativa similară a Muntenegrului cu 2-1 marți seară, în primul amical din cadrul stagiului de pregătire pe care „tricolorii” conduși de Daniel Mogoșanu îl desfășoară în această perioadă.

Toți cei trei utiști convocați, Darius Iurasciuc, Fabiano Cibi și Rareș Pop, dar și arădeanul Alexandru Melniciuc (Academica Clinceni), au făcut parte din primul 11. Iurasciuc și Cibi au și încheiat meciul pe teren, în timp ce Pop și Melniciuc au fost schimbați în minutul 65, cu Manolache, respectiv Răducan.

Alberto Călin a marcat primul pentru România, în minutul 3, gazdele au egalat în minutul 22, iar Victor Stancovici a stabilit scorul final în ultimul minut al primei reprize.

Meciul-revanșă este programat joi, 2 iunie, de la ora României 20:30, tot la Bar, în Muntenegru.

Au evoluat pentru naționala noastră:

1. Becze – 2. Fărăgău, 5. Bădescu, 3. Iurasciuc, 4. Benga – 16. Costea (17. Mihăilă, 65) – 10. Călin (20. Șiman, 65), 8. Stancovici-cpt. (15. Brășfăleanu, 49), 6. Cibi, 11. Pop (7. Manolache, 65) – 9. Melniciuc (19. Răducan, 65). Rezerve: 12. Frânculescu – 13. Vlăsceanu, 14. Judea, 18. Dințică, 21. Hrib, 22. Puha

FOTO: frf.ro








Articole de la JOHNNYBET



5 comentarii

  1. bravo alor nostri!stiu ca nu aduc multi bani din publicitate datorita audientei scazute,dar macar meciurile nationalelor de juniori ar trebui televizate pe undeva..digi are 4 canale,macar putina mediatizare merita si copiii astia,intre stiri si meciuri reluate de zeci de ori,,domnul teszari poate sa transmita si meciuri similare ale UNGARIEI,nu-i problema,dar eu cred ca pentru copiii ce ne reprezinta tara si sunt cei mai buni la categoria lor de varsta ar insemna mult..

    0
    0
  2. O echipa secunda a clubului UTA in liga a 3 a ar fi foarte benefica pentru a pregati juniorii de lot national de la Academia UTA dar si altii foarte talentati de la echipele de liga a 3 a din judet. Deasemenea reintoarcerea la Arad a juniorilor aradeni precum Melniciuc ( Clinceni) , Radu Serban ( Academia FCSB) , Denis Maneran ( U Cluj ) s.a.

    0
    0
    1. Șerban s-a întors la Ineu de anul trecut, Mâneran, la fel, joacă la Criș, dar ambii aparțin de CS Ineu! Iar, Melniciuc e al Academicii Clinceni și are precontract cu FCSB…

      0
      0
  3. Felicitari pentru victorie tuturor componentilor lotului national Romania U17 , in mod special jucatorilor de la UTA din lotul national !!!

    0
    0
  4. Mereu am spus si sustinut ideea…Are balta peste..Trebuie neaparat reinfiintata echipa satelit..Nu conteaza sub ce forma,Liga a 4-tra sa fie,asa iti rodezi juniorii,chiar fara miza mare…Asa le dai incredere de sine,chiar de pe la 15 ani sa simta lupta,presiunea.Nu ai voie sa ii dizolvi si sa le doresti drum bun in cariera.Niciodata…!!!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button