Ilie Poenaru, dur cu ministrul Novak: „Nu știu cât de mult se pricepe la sportul nostru…Jucătorii străini simt că li se refuză dreptul la muncă!”

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a dat ordin ca minimum 40% dintre sportivii care fac parte dintr-o echipă să fie români, iar ordinul său tocmai a fost publicat în Monitorul Oficial. Decizia a nemulțumit lumea sportului, în special pe oamenii din fotbal. Mai ales că decizia ar urma să intre în vigoare încă din acest sezon de SuperLigă.
Poenaru: „Cu toții vedem în ce situație suntem în fotbalul românesc, dar asta trebuie făcută cu cap”
Aseară, la conferințele de presă susținute la Arad, înainte de Supercupa României, Dan Petrescu și Cristiano Bergodi s-au arătat și ei surprinși de decizia din scurt a ministrului. Totuși, antrenorul CFR-ului a spus că acest lucru este de neconceput în viziunea sa, pe când „principalul” italian al lui Sepsi susținea că e un lucru bun pentru fotbalul românesc. Astăzi, Ilie Poenaru a fost și el destul de acid la adresa lui Novak. „Într-adevăr, am început meciul cu Ripensia cu cinci jucători români, dar nu am cum să respect această regulă, mi se pare o chestie ridicolă. Nu știu, când luăm asemenea decizii….Totuși, ești un ministru care conduci un minister, conduci ceva, adică nu poți lua asemenea decizii fără să te informezi. Mi se pare foarte, foarte straniu, ceva incredibil, pentru că, gândiți-vă, ce înseamnă pentru noi, dar și alte echipe. Am semnat contracte cu jucătorii pe doi, trei ani, ce facem în situația asta? Domnul Novak s-a gândit la asta? Ok, suntem de acord, ne dorim să ne creștem copiii, dorim să evoluăm, nu suntem nebuni. Cu toții vedem în ce situație suntem în fotbalul românesc, dar asta trebuie făcută cu cap și gândită foarte bine. Eu cred că, făcând acest lucru și cu toții ne dorim acest lucru, trebuie avută în vedere o perioadă mai lungă de timp în care să te anunțe, să te poți pune la punct, să te organizezi, cu o săptămână înainte. Campionatul a început din punctul meu de vedere. CFR-ul a jucat deja, astăzi este un alt meci, adică nu poți să faci așa ceva. Suntem în Uniunea Europeană, ce facem cu acești jucători, ce facem cu ei, ce răspuns le dăm sau ce? Nu vă dați seama că și ei citesc, au învățat românește, e un moment foarte, foarte rău pentru tot ceea ce se întâmplă. În fine, să sperăm că vor fi mai atenți și să sperăm că vor lua deciziile care trebuie”, a afirmat antrenorul „Bătrânei Doamne”.
„În loc să am liniște și să ne conectăm la ceea ce avem de făcut, stăm să dăm explicații la ce face domnul Novak”
Dacă prevederile ordinului se vor aplica în formula cu 5 jucători români pe teren din totalul de 11, tehnicianul UTA-ei e de părere că echipele trebuie să își caute dreptatea la forurile europene. „E clar că toate cluburile vor acționa în acest sens și ne vom căuta dreptatea acolo unde trebuie. În primul rând, o să se creeze niște prejudicii, clubului i se aduc niște prejudicii foarte mari. Vă dați seama ce ar însemna ca un jucător străin să-ți ceară banii pe doi ani de zile de contract. Dacă faci un calcul simplu, vorbim de niște sute de mii de euro. Jucătorii străini au venit și au întrebat, Mister, ce se întâmplă, că nu înțelegem care este situația. Ni se ia dreptul la muncă, au vorbit și cu agenții lor, agenții sună. Nu e chiar ok, în loc să am liniște, să ne conectăm și să ne concentrăm la ceea ce avem de făcut, stăm să dăm explicații la ce face domnul Novak. Dânsul nu știu cât de mult se pricepe la sportul nostru și ce face dânsul sau din ce domeniu a venit dânsul, înainte de a fi ministru. Îmi cer scuze dacă îl deranjez cu ceva, dar trebuie să se gândească foarte bine ce facem în acest moment, pentru că nu este un lucru normal ceea ce se întâmplă”, a adăugat Poenaru.
Novak a revenit cu explicații: „ La fotbal va fi nevoie de 5 români, nu e așa mult dintr-un lot de 25 de jucători”
Aseară, Novak a dat lămuriri la TVR și „dracul” nu pare atât de negru, doar că oamenii din fotbal s-au speriat și au atacat destul de dur decizia ministrului. „Decizia este 100% legală, vă spun eu. La fotbal va fi nevoie de 5 români. Nu e așa mult dintr-un lot de 25 de jucători. Am vorbit cu președintele Burleanu și fotbalul stă bine. Probleme vor fi la handbal, la baschet etc. Acolo sunt cazuri în care 90% dintre sportivi renunță când împlinesc 18 ani, pentru că n-au unde sa joace, echipele preferă străinii.Nu, procentul nu va scădea (n.red. de 40%). Nu dau înapoi aici! Dar am putea discuta dacă, de exemplu, în cazul fotbalului e oportun sa amânăm o luna-două aplicarea, până se pun la punct. Pentru ei e cam din scurt, e adevărat. Nu mai avem deloc rezultate la nivelul naționalelor, nu se mai poate continua așa. Mi-am asumat această intervenție, pentru că e foarte necesară. Poți aduce sute de milioane de euro și tot nu rezolvi problemele dacă sportivii români nu pot juca. Îmi asum faptul că poate e prea din scurt. Dar eu am tras semnalul de alarmă și acum vedem ce urmează, mai discutăm, mai negociem”, a declarat Eduard Novak pentru postul public de televiziune.
FRF a reacționat după decizia lui Novak: „Ne aflăm în imposibilitatea de a aplica actul” și cere lămuriri
Având în vedere publicarea în Monitorul Oficial a textului integral al Ordinului nr. 500/23.06.2022 emis de ministrul sportului Eduard Novak, Federația Română de Fotbal face următoarele precizări:
- În această dimineață, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a solicitat în cel mai scurt timp posibil o clarificare dacă ponderea de participare impusă prin Ordinul nr. 500, respectiv minimum 40% se referă la “totalul de sportivi participanți la competițiile sportive naționale oficiale, la sporturile de echipă”, cum este menționat atât în art. 1 al actului anterior menționat, precum și cum rezultă din definiția sintagmei pondere de participare regăsită în cuprinsul art. 4, teza a doua, din Anexa la Ordinul 500, “procent minim de sportivi de performanță români care participă la competițiile sportive naționale oficiale”, sau la lotul de jucători înscriși în raportul de arbitraj în conformitate cu prevederile art. 6 din Anexa, respectiv “participanți care pot evolua în teren pe parcursul unui meci, pentru fiecare echipă” ori o eventuală a treia variantă.În ceea ce privește fotbalul, numărul de jucători participanți la competițiile sportive oficiale pentru un anumit club este total diferit de numărul de jucători care pot evolua în teren pe parcursul unui meci, pentru fiecare echipă. Astfel, dacă în prima variantă ne putem gândi la întreg lotul de jucători al unui club, în cea de a doua variantă analiza conduce spre lotul de jucători înscris în raportul de arbitraj sau cei 11 jucători titulari și un număr de 5 rezerve din totalul celor aflați pe banca de rezerve la un anumit meci (fiind permise doar 5 înlocuiri, iar după efectuarea acestor înlocuiri, ceilalți jucători de pe banca de rezerve pierzându-și dreptul de a putea evolua în meciul respectiv). Mai mult decât atât, în comunicările publice s-a vehiculat o altă variantă de interpretare, respectiv necesitatea ca respectiva pondere de participare să fie îndeplinită de fiecare echipă în parte pe parcursul întregului meci, respectiv în orice moment al jocului, fiecare dintre echipe să aibă minim 40% dintre jucătorii din teren sportivi români (deci minim 5 jucători în cazul fotbalului).
- Impunerea acestui ordin a fi aplicabil cu începere din sezonul 2022 – 2023 determină nu doar încălcarea principiului predictibilității, astfel încât cluburile participante în competițiile fotbalistice să fie în imposibilitatea da a-și adapta strategia transferurilor și legitimărilor, în special, a formării lotului de jucători pentru noul sezon, în general, conform noilor norme despre care acestea nu au avut cunoștință până astăzi! De asemenea, un alt principiu afectat în situația aplicării Ordinului mai sus menționat începând cu jocurile din sezonul 2022-2023 este cel al stabilității contractuale, cluburile având în desfășurare contracte cu sportivi de nationalități diferite, mulți dintre acești jucători nefiind de naționalitate română, dar având statut de comunitari și, implicit acești sportivi nu pot avea un tratament diferit fata de sportivii de naționalitate română, iar încetarea intempestivă a unor astfel de contracte sau neutilizarea unor astfel de jucători exclusiv pentru motivul limitei menționate în cuprinsul Ordinul pot genera litigii și efecte patrimoniale importante în sarcina cluburilor și, pe cale de consecință, în sarcina federațiilor sportive naționale și chiar a Ministerului Sportului, în cazul unor soluții defavorabile în instanțele de judecată. În concluzie, Federația Română de Fotbal solicită amânarea aplicării efectelor Ordinului în cauză pentru cel puțin un sezon competițional. Același lucru a fost transmis și domnului ministru Eduard Novak, personal, de către președintele Răzvan Burleanu, în cadrul consultării avute pe acest subiect, când președintele FRF i-a comunicat domnului ministru Novak, la solicitarea acestuia, că numărul străinilor din Liga 1 este de aproximativ 35% din numărul total de fotbaliști legitimați. Acesta fiind singurul subiect dezbătut pe această temă.
- Având în vedere timpul scurt avut la dispoziție de la data publicării în Monitorul Oficial, 08.07.2022, a Ordinului nr. 500 raportat la clarificările pe care le considerăm necesare, dar și data desfășurării primului meci al noului sezon competițional, Supercupa României, respectiv 09.07.2022, Federația Română de Fotbal se află în imposibilitatea obiectivă de a aplica, cel puțin pentru moment, actul în discuție.
- În plus, Federația Română de Fotbal consideră că sunt necesare clarificări cu privire la modalitățile de aplicare a Ordinului și de verificare a îndeplinirii condițiilor impuse prin intermediul acestuia. Subliniem că, la o analiză sumară, procentul de 40 % de jucători români impuși pentru fiecare echipă în teren, în cazul fotbalului, reprezintă o aplicare inversă a regulii FIFA “6+5”, regulă considerată în numeroase ocazii ca fiind în contradicție cu normele comunitare și chiar respinsă de Parlamentul European în 2008. Astfel, chiar și în situația în care regula ar fi “5+6”, FRF consideră necesară o analiză amănunțită cu privire la compatibilitatea acestei reguli cu normele dreptului UE.
- În încheiere, Federația Română de Fotbal salută dorința de implicare a domnului ministru Eduard Novak pentru dezvoltarea sportului românesc, în general, și a creșterii performanțelor loturilor naționale, în special. Totuși, pentru a se produce performanță sportivă e nevoie de investiții, fie din partea statului, fie din partea mediului privat. Până când sportul nu va deveni o prioritate strategică la nivel național, tot efortul va fi pe umerii cluburilor, a academiilor și a federațiilor sportive. FRF consideră că domnul ministru Eduard Novak ar trebui să își concentreze eforturile și în această direcție, de a obține o asumare la nivel politic, la nivel național, în ceea ce privește prioritizarea sportului ca unul de importanță strategică, acest lucru presupunând și o finanțare deoarece e necesar ca Statul să se implice mai mult și în această zonă.


Mă scuzați că întreb: ce înseamnă cu arădeni pentru arădeni? Înseamnă 2(cel mult) din 11? Nu era parcă zicerea lansată de domnul Meszar: cu arădeni, pentru arădeni.
Greu cu Academia , nu-i așa?
Foarte greu,ai dreptate,,finalisti semifinalisti in Elite,pe tara,aproape orice turneu zonal castigat la grupe mici pe la turnee,UTA sau Atletico care impun ritmul absolut peste tot,au batut Academia Hagi,Luceafarul Cluj,Craiova,FCSB…E greu rau…Sunt chiar buni,hai sa le dam la temelie…Da-i naibii…Academia inseamna productie inclusiv de export…Nu mai incerca te rog sa fii mai catolic decat Papa de la Roma(Vatican)..Exista un excedent,asa este peste tot,la orice pepiniera mare europeana..Li se termina junioratul si sunt imprumutati ca sa joace meci de meci…Ia vezi cam cum stau treburile…Degeaba vrei sa-i tii daca se stie ca nu au sanse sa prinda minute la seniori..Depinde de antrenor…Atunci mai bine lasa-i sa incerce sa zburde acolo unde pot…Combinatia cu Pecica mi se pare foarte viabila si contructiva…Gentlemen agreement…
Da GIRO ,ai dreptate, dar unde dispar in ceata acesti pusti, juniori de rasare ici colo cate unul si aceea abea reusesc sa se integreze in echipa mare si tot nu sunt in siguranta ?! Zici ca, ii imprumuta, dar de ce nu fac pasul cel mare la echipa de seniori direct dupa ce au terminat junioratul ? Zici ca, au batut Clujul, FCSB, Craiova si Academia lui HAGI ? Da ai dreptate dar HAGI, chiar scoate jucatori foarte tineri ,16,17,18 ani care ii baga in lupta direct in liga1a si fac fata cu brio !!! Poate il intrebi pe domnul MESZAR de ce nu apar rezultate in pepiniera lui pt. echipa mare !!!Nu este cu suparare dar asta este adevarul.