UTA Arad

Poenaru și Cascini s-au reîntâlnit la UTA, mijlocașul argentinian ar putea prinde minute încă din debutul Superligii!




Poate al doilea cel mai important transfer al verii la UTA, după Claudiu Keseru, îl vizează pe Bautista Cascini (25 de ani). Mijlocașul central argentinian a lăsat o impresie foarte bună în Liga 1, în tricoul celor de la Academica Clinceni, înainte de a pleca în Bolivia. Aici, a ajuns cu The Strongest până  în optimile de finală ale Copei Sudamericana, pierdute de echipa sa cu scorul general de 5-1 în fața brazilienilor de la Ceara.

Cascini a jucat în ambele manșe, cea de-a doua pe 7 iulie, după care și-a făcut bagajele cu direcția Arad. Aici, s-a reîntâlnit cu Ilie Poenaru după 10 luni, cei doi lucrând la Clinceni până în septembrie 2021. Fiindcă e la curent cu ideile tactice ale antrenorului utist și e și pregătit fizic atâta timp cât a jucat meciuri importante în ultima perioadă, argentinianul ar putea debuta pentru UTA încă de sâmbătă, la Pitești, acolo unde, începând cu ora 18,30, arădenii evoluează în prima rundă a Superligii. Matei și Isac sunt concurenții pe post ai lui Bautista Cascini, care va îmbrăca tricoul cu numărul 5 sau 23 în „alb-roșu”.

FC Argeș a evitat eșecul cu Mioveniul în ultimul test al verii

Apropos de adversarul de sâmbătă al „Bătrânei Doamne”, acesta a susținut ultima verificare a verii în compania conjudețenilor de la CS Mioveni. Pe arena „Nicolae Dobrin”, trupa lui Pelici a condus cu 2-0 la pauză, după reușitele lui Voinea și Blănaru, dar „alb-violeții” au revenit la 2-2. În minutul 72, Calcan l-a învins pe Croitoru cu un șut de la marginea careului, iar F. Vianna a stabilit scorul final, în ultimele minute ale partidei, printr-o lovitură liberă bătută perfect de la 25 de metri.

Andrei Prepeliță a folosit următoarea formulă de joc: Straton – Tofan, Marius Constantin, Cestor, Latovlevici – Meza Colli, Njike – Ișfan, Șerban, Bertrand – Donisa. După pauză au mai intrat pe teren: Greab – Jakolis, Dobrosavlevici, Vianna, Alceus, Raynov, Ganea, Celestine, Calcan, Covaci, Domșa și Gașpar.

Piteștenii au ajuns la 14 transferuri estivale

FC Argeș a terminat sezonul trecut de Liga 1 cu o calificare neașteptată în play-off. Aici, însă, în cele 10 meciuri piteștenii au reușit o singură victorie și nu mai puțin de 9 înfrângeri, terminând pe locul 6.Pentru a se pregăti pentru noul sezon, piteștenii au dat afară nu mai puțin de 15 jucători și au adus 14 pentru a întări lotul. Achizițiile trupei din Trivale, care l-a luat și pe Daniel Stanciu pentru postul de director executiv, sunt: Cătălin Straton (32 ani, portar), Marius Constantin (37 ani, fundaş central), Dorian Bertrand (29 ani, mijlocaş stânga), Julio Donisa (28 ani, atacant), Andreias Calcan (28 ani, mijlocaş stânga), Antonio Jakolis (30 ani, extremă), Fabio Vianna (23 ani, fundaş stânga), Mike Cestor(30 ani, fundaş central), Enzo Celestine (24 ani, atacant), Tony Njike (24 ani, mijlocaş central defensiv) şi Bryan Alceus((26 ani , mijlocaş central), Răzvan Covaci (18 ani mijlocaș central),  Ramon Gașpar (19 ani, mijlocaș ofensiv) și Vlad Mihai Domșa (18 ani mijlocaș ofensiv).








Articole de la JOHNNYBET



5 comentarii

  1. Numai utist de mic nu esti tu,esti unul care iti place sa faci bascalie de UTA., vai de steaua ta !!! UTA. ,nu va pleca invinsa de la Pitesti ,cel putin un meci egal va fi dar eu cred ca, UTA. va castiga la Pitesti de o sa ii piteasca de tot !!! FORTA UTA Arad, UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA., HAI BAIETII !!!

    0
    0
  2. ANDORE !!! Vezi ca, inaintea mea a scris unul un comentariu contra UTA-ei si eu i-am raspuns ,apoi l-a sters creead impresia ca, eu ti-am raspuns tie !!! Acum ai inteles ? Atentie ca, a mai scris unul ,dandu-se Nelu Targoviste ,scriind numai tampenii despre mine denigrandu- ma !!! Daca mai vezi asa ceva, ignoral . Iti urez sanatate si UTA. sa castige la Pitesti , FORTA UTA Arad !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button