UTA Arad

Liderii vestiarului utist au primit explicații de la fani despre conflictul cu conducerea clubului: ”Pentru ei vom cânta și vom scanda până la capăt!”





UTA a călcat strâmb în debutul Superligii, 0-2 la Pitești, dar toate reflectoarele se pun pe ziua de luni. La Arad, vine Petrolul, o echipă nou-promovată ce a plecat și ea prost din blocstarturi, însă, înaite de primul fluier al arbitrului, e programat și un miting al suporterilor împotriva conducerii clubului. Acesta începe la ora 18,30 în Piața Avram Iancu și continuă cu un marș până la arena „Francisc Neuman”.

La începutul săptămânii, Ilie Poenaru recunoștea că în special fotbaliștii străini din lotul său nu înțeleg exact ce se întâmplă în relația fani – conducere și mai ales cum îi va afecta acest conflict. Galeria, respectiv Suporter Club UTA a reacționat și l-a invitat pe antrenorul utist și pe liderii vestiarului, Claudiu Keserü, Desley Ubbink, Florin Iacob, Alexandru Benga și Erico da Silva la o discuție față în față. Ce s-a vorbit mai exact acolo a detailat Dani Proca pe pagina de facebook a celor de la Suporter Club UTA. ”Am dorit foarte mult să avem această întâlnire pentru a-i asigura pe băieți că nimeni nu are nicio problemă cu ei. Nu ne-am dorit nici noi această situație, ca acest conflict să ajungă la asemenea cote, mai ales publice, dar în ceea ce privește atitudinea noastră față de echipă, aceasta va rămâne neschimbată. Vom continua să-i susținem meci de meci, minut de minut, până la capăt, indiferent de rezultat. Vom scanda și vom cânta pentru ei și pot să se bazeze pe sprijinul nostru. În rest, chiar dacă am încercat să-i lămurim în mare în ceea ce privește nemulțumirile noastre, din punctul nostru de vedere echipa trebuie ferită de acest conflict, ea nu trebuie angajată în vreuna dintre tabere ci lăsată să își vadă în liniște de aspectul sportiv al activității clubului. Nu ne-am întâlnit cu ei pentru a ni face aliați ci pentru a-i asigura că noi suntem aliații lor acolo în stadion, pe toată durata meciului. Considerăm că atât cei care slujesc UTA pe teren cât și cei care au făcut-o în trecut, nu trebuie angrenați într-un război care nu este al lor” – a punctat președintele SCU.

9 comentarii

  1. Liniște e cuvântul de ordine, invocat de toate părțile. Dar…
    Liniște? Sa fie liniște pentru ca MM von Arad sa mai mute niste bani, nu putini, in multele lui buzunare și pusculite?
    Liniște? Ca sa mai facă niște artificii financiare ,,pe caiet”, ca la birtul din Araneag?
    Liniște? Și în cimitir e liniște și parcă nu e tocmai ceea ce ne dorim.
    Liniște? Nu cumva tocmai MM de Arad e cel care face gălăgie, mimând ceva și dorind cu totul și cu totul altceva?
    Haide UTA, cu primele 3 puncte!

    0
    0
  2. la vanzoleala care e in jurul echipei,fiecare punct e important acum,trebuie sa batem maine ca sa nu avem iar probleme pe finalul campionatului….dincolo de cine joaca atitudinea catorva din echipa e esentiala si aici ma refer in special la jucatorii romani care trebuie sa dea tonul..benga,iacob chiar si miculescu ..e important ca ei sa aibe atitudine,ceilalti se vor mobiliza si ei,fiindca asa am castigat meciurile de acasa…

    0
    0
  3. Dacă vroiau liniște făceau totul discret, nu tămbălău jenant.
    Cu presiunea străzii, cu invenții și manipulări, cu o anumita parte a presei cumpărată…
    Se angaja o firma de audit preferata de investitorii păcii, dacă era găsit ceva ilegal, tras de mână organele statului (ca doar unul e fost polițai cu prieteni buni).
    Dar nu s-a vrut asta. Se vrea preluare prin forță, prin discreditari, prin postări tendențioase pe fb, prin amenințări cu războiul total, fără scrupule.
    Nimeni din tabăra galagiosilor cu cefe late nu își doresc ajungerea la o înțelegere. Se refuza orice discuție sau clarificare. Scuze, dar asta e fanatism, și nu pentru UTA, ci un fanatism al urii și a violentei.

    0
    0
      1. Am o singura intrebare: de ce investitorii nu au facut ca si Sucu la Rapid, si anume, sa depuna o oferta clara (sa zicem o fila de cec de vreo 2.2 miloane euro pe masa de negocieri), iar astazi aveam posibilitatea ca UTA sa fie sub noul patronaj si se evita orice scandal ? (te intreb de ce n-au depus oferta, nu discutii si speculatii despre ce s-ar fi intamplat, daca era acceptata sau nu)

        0
        0
  4. SCU cum poți să afirmi că nu ai dorit conflictul ăsta când tu l-ai creeat.Membri din conducerea SCU au jignit au înjurat au amenințat au adus o grămadă de acuze pentru care nu am văzut nici o probă pe toți din club,pe Meszar pe Voinea pe Brosovszki etc.Credeti că Meszar nu are bani să-și cumpere o casă sau cinci case, trebuie sa fure și să se compromită,chiar așa naivi sunteți?
    Cum poți să ieși cu un așa comunicat după toate josniciile pe care le-ai făcut?Voi va auziți?
    In calitate de ce vreți voi sa schimbați conducerea clubului?
    Oricine are altă părere e jignit și înjurat de postacii voștri.Cum sa mai fie liniște în jurul clubului și echipei?Mă mir cum oameni integri din SCU pot sa fie părtași la așa ceva.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button