Se înlocuiește gazonul pe porțiunile afectate după „Symphonic Experience”? Poenaru: „Să-l lase așa, rulourile noi nu se vor prinde până vineri!”

Conform lui Ilie Poenaru, meciul UTA – FC U Craiova 1948, din cadrul etapei a 7-a a Superligii, se va juca 100% la Arad. Cele trei zile ale festivalului „Symphonic Experience” au lăsat urme pe gazonul arenei „Francisc Neuman”, dar lucrurile nu sunt foarte grave cel puțin pe 70-80% din suprafața de joc. Situația va fi evaluată mai bine mâine, când toate bucățile din scenă vor fi scoase de pe iarbă.
Până una alta rămânem cu acea porțiune stricată joi, la transportul scenei pe acel portafloor ce s-a înfundat în gazon și, din câte se pare, Reconsul intenționează să schimbe cu totul iarba în acea zonă. Situația a fost evaluată la fața locului de Ilie Poenaru, care nu crede că ar fi oportună o astfel de operațiune radicală. „În proporție de 70-75% terenul arată ok, acceptabil. Am înțeles că mâine dimineață vin rulouri și încep să le monteze pe zona centrală, pentru că acolo este problema cea mai mare, arată rău în zonă centrală. Mai departe, nu știu dacă aceste rulouri se vor prinde până la începutul meciului, adică sunt sigur de această chestie și mi-este frică de accidentări și din tabăra noastră și din cea a adversarilor noștri. Părerea mea ar fi ca mai bine să-l lase așa și să schimbăm acele rulouri când vom avea mai multe zile la dispoziție, ca să se facă o treabă ok. Dar, asta este, ne vom adapta la situație, la suprafață, pentru că eu nu plec de la Arad, nu mut echipa de aici, indiefernt de cum arată terenul trebuie să ne adaptăm. Avem nevoie de fanii noștrii, avem nevoie de galeria noastră care ne ajută și se simte asta și nici jucătorii nu sunt de acord să mergem să jucăm în altă parte, cum ar fi la Cluj Arena, stadionul de rezervă inclus în dosarul de licențiere. Cred că ne-a ajutat Dumnezeu, pentru că, dacă în aceste ultime zile era acea căldură de dinainte, terenul ar fi arătat foarte rău. Adică 70% din el ar fi fost uscat și anume porțiunea de sub scenă și de sub scaunele amplasate pe acel suport. Am avut noroc, cu toate că este acea suprafață pe zona centrală care arată destul de rău. Important este că vom juca acasă și nu s-a pus problema să plecăm. Într-adevăr, am fost întrebat, dar din start am spus că nu vom pleca de pe stadionul nostru, pentru că jucătorii se simt foarte bine acasă, cu fanii noștri alături”, a menționat antrenorul UTA-ei la emisiunea „Glasul Tribunei”, de pe TV Arad.
Altfel, nici varianta de rezervă pentru „Francisc Neuman”, respectiv „Cluj Arena” nu arată mai bine din punct de vedere al calității gazonului. Deși s-a intervenit la îmbunătățirea gazonului, jucătorii de la Universitatea Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe de abia și-au ținut echilibrul în disputa de azi, încheiată cu succesul cu 1-0 al covăsnenilor.


Nu doresc sa dezamagesc pe nimeni dar gazonul arata ca si dupa razboi..Am fost si am vazut personal…Incredibil ce au putut sa aiba in cap,doar se stia ca si asa sunt mari probleme de mentenanta,indiferent de anotimp…Toti marii „specialisti” vorbesc de inlocuire partiala,o alta idiotenie crasa..Este ca si cum ai pune repede un covor scump peste un parchet putred, paluxat mediocru de la inceput.
Sper,sper si sper ca acest concert sa fi fost temeiul legal,voalat, de a reface toata infrastuctura de substrat,degivrare,irigare,drenaj si ce mai tine….Cel mai mic si usor stivuitor ar avea minim 1,5 tone,care calca pe o suprafata de 4 metri patrati,deci se poate calcula…Nu trebuie multa scoala si notiuni generale de fizica mecanica pentru a pricepe ce s-a intamplat cu instalatiile de sub cei 4-5 cm de gazon,daune ireversibile…Am crescut cu Phoenix,Zamfir,imi place si Filarmonica Arad,totusi,locatia a fost cat se poate de prost aleasa din toate punctele de vedere,indiferent cata imagine buna li s-a facut…O reteta financiara esuata,tradus „gaura”,mai mult ca sigur..Spectatori putini vizibili dintre care,probabil, cateva sute de invitatii „MOCA”…Acesti artisti mari au fost cazati,onorarii,mese,protocoluri…ca doar nici acestia nu presteaza gratis…Ei si-au facut treaba…
Sunt curios cine si daca isi va asuma cineva daunele aduse,sau vor zbura pisicile moarte iar si din nou dintr-o gradina in alta???Vor aparea Balcea,Bulumac,Chesa,Bibi,Mehelean!Va garantez asta!”Numa’ maine nu-i poimaine”
Sa fiu iertat…Am mai spus-o de nenumarate ori si va rog ca nu cumva sa fiu inteles gresit…Tot felul de spectacole,Daciade,Cenaclul Flacara,diverse adunari bisericesti pe un gazon natural….dar niciodata nu l-am vazut mocirlit,inundat,ars de soare,putred,galbejit…Nea Todor Gherle,unde esti???….Ufff…
Nu mai vreau sa ajungem in situatia Arenei Motorul,la tristul episod cu mocirla si apa inlaturata cu prosoape si usi….
In incheiere,stiu ca multora nu le va place,imi asum parerea…Pai daca mostenitorii Baro Ur Neuman von Vegvari au lasat stadionul pentru UTA,pai atunci sa fie al UTA-ei si sa fie lasata UTA sa gestioneze baza, stadionul…UTA sa inchirieze si sa organizeze eventuale alte evenimente aducatoare de profit,platind taxe,TVA,ca la carte catre primarie dar nu cu orice risc…Din ce cauza sa fie UTA mulsa,chiriasa, pe ceva ce ii apartine de drept si de fapt,ca ulterior sa avem emotii???
E pentru mine,dar nu e pentru mine,sau cum?
Eu cred inca in echipa,grup,unitate, dorinta de performanta si in Poenaru…INCA!!!Nu cred in diversiuni,cartitze si destabilizari exterioare,cu toate ca iau in calcul si acest aspect. …Cine va fi prins cu „matza-n sac”,oricine ar fi acela,daca sunt dovezi clare,sa fie zburat instantaneu,nu conteaza numele,rangul si functia,fara regrete…Nu e Ubbink si nici Batha,nici macar Apostolachi…Vrand,ne-vrand,ma orientez spre Apostu…gandurile ma duc doar spre Apostu…De la el e ceva bai mare….El este Calul Troian care le suceste mintile si baga hara in vestiar…Apostu,persona non grata in club! si informatii…Apostu are intrare la televiziuni,mass media,muccless…
Apostu ne da la temelie,din frustrare…Nu ma insel niciodata….
Acum sa vedem comisiile de depunctare pe criterii rasiste,FRF,Liga…Sange in instalatie…Ia sa-i vedem cate etape suspendare le dau??? Minim cate?
Într-o țară în care vulgarul și nesimțirea sunt ridicate la nivel de virtute, acolo unde toți le știu pe toate, acolo unde multora li se pare normal ca un jucător de culoare din România să fie făcut ,,cioara”, acolo unde antrenorii își înjură de sfinți și morți jucătorii, inca de la vârsta grădiniței, acolo unde unii se numesc suporteri dar își fac jucătorii schizofrenici și psihopați, acolo unde una se zice și alta se face…
Te mai poate mira ceva într-o astfel de țară?