UTA lui Poenaru revine în „fortăreața” de la Arad: „Craiovenii – răniți ca și noi, trebuie să facem orice pentru a câștiga!”

Promovate la o vară distanță una de cealaltă, UTA și FC U Craiova 1948 și-au propus să se implice în lupta pentru play-off. Arădenii au încercat și în sezonul trecut, iar Laszlo Balint a plătit cu postul de antrenor, pe când oltenii au avut obiectiv clare salvarea de la retrogradare. Cel puțin pe hârtie, „Bătrâna Doamnă” a făcut un pas înainte ca și lot de jucători, iar Ilie Poenaru e și el unul dintre tehnicienii apreciați la nivelul Superligii. Același lucri se poate spune și despre Craiova lui Mititelu, dar și despre „principalul” său, Marius Croitoru. La prima vedere, există o doză de echilibru în duelul de vineri seară, de la ora 21,30, de pe arena „Francisc Neuman”, atâta timp cât ambele formații au câte 7 puncte în clasament și de la revenirea în elită au fiecare câte un succes cu 1-0, plus o remiză, 1-1.

„Indiferent de ce vrea să facă Craiova la Arad, noi trebuie să ne luăm punctele”
Mai mult, ambele formații știu că au cules prea puțin în comparație cu ceea ce au semănat ca și exprimare în teren și speră ca de această dată să vină și rezultatul. UTA chiar are speranțe justificate, atâta timp cât în fața propriilor suporteri încă nu a făcut pași greșiți și vine după o prestație bună în derby-ul cu Rapid, decis de o execuție a lui Morais și decizia arbitrului Călin, care l-a eliminat prea ușor pe Batha. „Ne așteaptă un meci greu, ca toate celelalte, pentru că nu mai există meciuri ușoare. Jucăm împotriva unei echipe bune, omogene, care și-a păstrat lotul din campionatul trecut și și-a adus un antrenor foarte ofensiv. Îl cunosc foarte bine Marius Croitoru, avem și o relație bună și tot timpul au fost meciuri frumoase între noi. Indiferent de ce vrea să facă Craiova la Arad, noi trebuie să ne luăm punctele. Și ei sunt răniți, căci, ca și noi, vin după o înfrângere nemeritată. Ambele echipe aleargă în acest moment după puncte, sunt importante și trebuie să facem orice pentru a câștiga acest meci. Toată lumea își dorește play-off, cei de la Craiova au și declarat acest lucru, ambele echipe vor să facă performanță. Acum trebuie s-o luăm meci cu meci, pas cu pas și vom vedea cine va ajunge acolo”, afirmă Ilie Poenaru.
„Ne-am făcut o strategie, trebuie să-i blocăm într-un fel sau altul”
Antrenorul principal al UTA-ei susține că a citit jocul celor de la FC U Craiova, i-a căutat antidotul și jucătorii săi trebuie să-l adminstreze mâine seară. „Toate echipele au puncte forte și puncte slabe. Am reușit să punem la punct anumite lucruri, ne-am făcut o strategie, trebuie să-i blocăm într-un fel sau altul, să blocăm ceea ce fac și, bineînțeles, să profităm de greșelile ce mai apar în jocul lor. La ora jocului depindem de jucătorii noștri, ei trebuie să pună în practică ce pregătim în timpul săptămânii. Ei sunt cei care vor decide dacă vor profita sau nu de analiza punctele mai slabe din jocul adversarilor. Altfel, FC U Craiova este o echipă foarte bună, o echipă de posesie cu progresie, care creează o densitate foarte mare în zona mingii. Împing jocul cu toate liniile, se transformă într-un 3-4-3 pe faza ofensivă, stau foarte mult cu atacanții laterali la interior și joacă dintr-una sau din două atingeri. Ăsta este stilul lui Marius, îl cunosc foarte bine. Bineînțeles, au și individualități, fotbaliști care pot decide de unii singuri unele faze. Primul pe această listă este Compagno, un marcator aflat într-o creștere evidentă ce a început pe sfârșitul campionatului trecut și se manifestă și în startul celui prezent. Jocul Craiovei este făcut de așa natură încât să-l aducă pe el în poziție de a marca. A mai avut și șansă la golul de la Pitești, de exemplu, dar asta înseamnă să fii un atacant speculant, concentrat la joc. Este, într-adevăr, un atacant bun, un pivot, un număr 9 puternic, care îți poate crea probleme. Este clar, am analizat și ne luăm măsuri. Dacă jucătorii sunt concentrați, au reacție, au comunicare și ei fac ceea ce trebuie, eu cred că nu vom avea probleme mari”, mai susține Poenaru, care are trei probleme importante de lot pentru jocul cu Craiova. Primii doi căpitani ai echipei, Claudiu Keseru și Florin Iacob au probleme medicale, iar Idriz Batha este suspendat după „roșul” primit în Giulești. Sosit la Arad de doar 10 zile, Aly Abeid încă nu prinde niciun loc pe banca de rezerve.

Croitoru: „Practic UTA joacă cu stadionul plin mereu, ceea ce îi ajută foarte mult”
FC U Craiova a atacat-o 90 de minute pe Petrolul etapa trecută, dar s-a recunoscut învinsă după un gol luat, ca și UTA, dintr-o execuție frumoasă din afara careului, reușită de Jair în minutele de prelungiri ale primei reprize. Plecând de la jocurile bune pe care echipa sa le-a făcut în acest start de sezon, Marius Croitoru e extrem de optimist cu privire la deznodământul meciului de la Arad. „Problema la mine e când echipa joacă prost, pentru că atunci nu prea știi ce să faci. Dar, atâta timp cât echipa joacă bine și am avut ocazii și situații de a marca din primul până în ultimul minut nu sunt speriat. Doar în ultima etapă nu am marcat, în rest avem echipa cu cele mai multe goluri, alături de CFR și Sepsi, așa că nu am ce să schimb. Ne așteaptă o deplasare grea, împotriva unei echipe bune, care în meciurile de acasă arăta foarte bine. Au în spate un public frumos și numeros, fanii își susțin favoriții la fiecare meci. Practic UTA joacă cu stadionul plin mereu, ceea ce îi ajută foarte mult. Sper ca la ora meciului băieții să fie montați, pentru că ne așteaptă un meci dificil. Din păcate, știu că există ceva probleme cu gazonul din Arad, e clar că nu putem spune că acest lucru îi dezavantajează pe ei, ci ne dezavantajează și pe noi. Craiova e echipa care a demonstrat până în momentul acesta că a dominat toate echipele pe un joc frumos și cursiv, de pase și, dacă suprafața de joc nu este una care să se favorizeze jocul acesta de pase în viteză, nu ne convine. Dar, până la urmă, jucăm ambele echipe pe același teren și sperăm ca până la ora jocului să se facă tot ceea ce e posibil pentru a duce gazonul într-o stare cât mai bună”, a declarat antrenorul craiovenilor înainte de deplasarea de pe Mureș. Mijlocașul ofensiv, Juan Bauza și fundașul Lorenzo Paramatti lipsesc de la jocul de mâine seară, fiind ambii accidentați, în timp ce Negru ar trebui să revină în primul „11”, după suspendarea de două etape.
Stadion roșu vineri seara, Poenaru: „O să mă uit în șifonier, facem orice ca să câștige echipa”
Ultrașii arădeni au făcut apel la toți cei care vor veni pe stadion vineri seara să se îmbrace în roșu. Se va conforma și Ilie Poenaru? „Nu știu, o să mă uit în șifonier, nu mai știu ce am în el. Dar, dacă este nevoie de o cămașă roșie, dacă trebuie să facem asta, o facem nu e nici o problemă. Nu mă deranjează, dar pot să-mi iau și un tricou roșu. Contează foarte mult și aspectul vestimentar, dar eu sunt mai vulcanic, nu pot să stau prea mult într-un loc, îmi place să mă mișc odată cu jucătorii. Pentru asta trebuie să fiu îmbrăcat mai lejer, dar nu e problemă. Dacă este nevoie, facem orice ca să câștige echipa”, a menționat „principalul” arădenilor.

Porțile arenei „Francisc Neuman” se deschid la ora 19,30
Altfel, clubul UTA a anunțat în această seară următoarele: ”Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena <<Francisc Neuman>>, recomandăm spectatorilor să vină din timp mâine seară, începând cu ora deschiderii porţilor de acces, 19:30. Voluntarii noștri vor fi și la acest meci prezenți să vă ajute”. Se anunță în jur de 10 mii de spectatori mâine seară, în Calea Aurel Vlaicu.
Formații probabile:
UTA: Balauru – Vukcevic, A. Chindriș, Benga, Hoxhallari – Isac, Cascini – Otele, Ubbink, Jobello – Postolachi.
FC U Craiova 1948: R. Popa – Negru, Duarte, Papadopulos, Huyghebaert – Asamoah, Achim – Baeten, Marquet, Chițu – Compagno.
Arbitri: Cătălin Popa (Pitești) – George Neacșu (Cîmpulung Muscel) și Romică Bîrdeș (Pitești), Szablocs Kovacs (Carei).
Camera VAR: Florin Andrei (Târgu Mureș), Alexandru Vodă (Alba Iulia)
Observator LPF: Zoltan Szekely (Baia Mare),
Observator LPF: Marian Ivan (Brașov).


Doua echipe ranite in care UTA. noastra trebuie sa demonstreze pe teren ca, este mai ranita decat Fcu Craiova lui Mititelu si sa castige cele 3 puncte foarte necesare. Nu va fi un meci usor,va fi foarte greu,fiindu-mi chiar frica de acest meci,o echipa care joaca foarte ofensiv si te taxeaza cand nu te astepti. Cu siguranta, Poenaru stie ce are de facut pt. ca, baietii sa o impiedice pe Craiova lui Mititelu sa nu isi faca jocul !!! Sper sa fie bine si sa nu am emotii prea mari pt. a castiga UTA. acest meci !!! HAI BAIETII FORTA UTA Arad !!!
Fcu Craiova…..vă dă cu terenul in cap azi ….
👏👏👏👏👏👏👏👏
Sapte jucatori straini profesionisti in echipa Craiovei la startul meciului, doar cinci pentru UTA.
Parere personala, jocul Craiovei de pina acum a aratat mult mai bine decit jocul UTA-ei de pina acum !
Daca vrem sa cistigam cele trei puncte puse in joc astazi , v-a trebuii sa jucam cel mai bun meci din actuala stagiune competitionala si sa executam la cel mai inalt nivel de pina acum, strategia si tactica stabilita de banca tehnica pentru acest meci.
Bafta Multa !
Ești inteligent atunci când înveți din greșelile altora.
Din meciurile de ieri seară UTA poate învăța din greșeala portalului de la FCSB, Ștefan Târnovanu care a sărit înainte de executarea loviturii de la 11 m (șutul fiind pe mijlocul porții) și de la Ivan de la U Craiova care a șutat prostește pe mijlocul porții și portarul a aparat foarte ușor.
Abordarea inteligentă și corectă a loviturii de la 11 m îți poate aduce victoria.
În seara aceasta victorioși vor fi cei care vor reuși să fie cerebrali, adică cei în roșu!
Forza UTA!
Inspirație pentru Poenaru, dăruire maxima din partea jucătorilor și susținere pe tot parcursul din partea adevăraților suporteri. Asta face un suporter în adevăratul sens al cuvântului: susține echipa. Când cataloghezi jucătorii in fel și chip, la modul jignitor și nesustinut de dovezi, ba schizofrenic, ba psihopat, ba în multe te feluri, te mai poți numi suporter?
Hai UTA!
S-a cam terminat..rodajul. Au trecut 5 meciuri, cu echipe …accesibile, analiza evolutiei echipei UTA este la un minim acceptabil. La bune a castigat 2 meciuri, ( e adevarat..la limita) acasa, la rele nici un gol marcat…afara…in 3 meciuri si doar 1 punct adus. Este primul examen,…un ” moment al adevarului”. Craiova-Mititelu joaca un fotbal frumos, marcheaza mult, joaca combinativ, a pus probleme mari si altora…cu pretentii. UTA trebuie sa arate siguranta in aparare, o imbunatatire a posesiei, si o eficacitate buna. Va fi- cred eu- cel mai greu meci de pina acum. UTA are mari probleme..” la inchidere” ,apoi mai este si ” problema under 21″. Deseara UTA…da un examen…vom vedea ce si cit poate. Sa speram intr-o victorie. Hai UTA !
Partida cu impresia ca singuri ne facem programul greu. Adevărat ca mai e un adjectiv , infernal. Nu toate merg după un ceas administrativ cu puncte luate conform hârtiei , dar atunci sari peste previziuni și iei altele. UTA, poate sparge tipare. Lipsa asta de eficienta, ascunde energii care se cer revigorate. Fiecare luat în parte, e o garanție. Poate discuțiile,, prietenești ” ale lui Poenaru cu titularii unor așteptări firești, sa fi pus la punct acțiuni necesare jocului cu plus. Echipa știe sa se bucure în bloc dar și sa sufere. E păcat de stadiul profesionist în care clubul asigura un contingent de jucători dacă nu extraordinari,, cel puțin onorabili, și sa nu fii peste un Mioveni sa U Cluj..
UTA nu are ANTRENOR
Fcu Craiova este favorită să câștige
……