UTA Arad

Stahl, la câțiva milimetri de primul său gol de la revenirea la UTA: „Când nu vrea să intre…Trebuie să câștigăm și în deplasare”


Albert Stahl a făcut cel mai bun meci al său de la revenirea la UTA în remiza cu Chindia Târgoviște (1-1). Arădeanul a lovit bara transversală a porții lui Moldovan în minutul 71 al partidei, când arădenii încă erau în căutarea golului egalizator. Acesta a venit, până la urmă, din voleul lui Alexandru Benga, dar „roș-albii” nu au reușit să marcheze încă o dată și au trebuit să se mulțumească cu o remiză pe teren propriu împotriva ultimei clasate.

Fotbalistul de 23 de ani a confirmat, la rândul său, dezamăgirea din vestiar după 1-1 cu Chindia: „Nu ne convine acest egal, am vrut să câștigăm, fiecare meci de acasă trebuie să îl câștigăm. Aveam nevoie de aceste puncte ca să urcăm în clasament, să ajungem unde ne dorim. Din păcate, poate nici nu a intrat pe final, am pus presiune pe ei, dar asta a fost”.

Ca de fiecare dată, fanii arădeni au făcut o atmosferă unică și asta chiar dacă echipa lor nu a avut cea mai bună zi și a alergat după egalare timp de o repriză. „Publicul te ajută foarte mult, s-a văzut și astăzi ne-a împins de la spate. În a doua repriză, au văzut că am schimbat și noi, am venit cu alt joc, am pus presiune pe ei. Nu mai trebuie să ne alegem meciurile, trebuie să mergem și în deplasare și să câștigăm, pentru că dacă vrem să fim în play-off trebuie să câștigăm și în deplasare și să aducem puncte de acolo.”

Fotbalistul de bandă a comentat și faza la care a lovit bara: „Acolo e ceva de moment, am vrut să dau la poartă. Am lovit-o bine, dar așa e la fotbal, când nu vrea să intre… Poate meciul viitor voi da gol”.

Stahl a intrat de pe bancă în 7 dintre cele nouă partide ale UTA-ei din Superligă, excepțiile fiind duelurile cu Rapid (când nu a putut juca din cauza unei clauze în contractul său de împrumut) și FC U Craiova (când a rămas pe bancă), însă meciul de astăzi a fost primul în care mijlocașul a avut impactul scontat. „Chiar am stat și m-am gândit și eu la faptul că nu am avut reușite, am intrat pe final de joc în meciurile trecute. Am avut și moralul puțin căzut, nu am avut meciuri în picioare în acest an, nu am jucat demult, nici la vechea echipă. Dar, încerc să îmi intru în ritm și să ajut echipa, să ajungem acolo unde merităm. Fiecare jucător vrea să joace mai mult, trebuie să ne așteptăm rândul și când intrăm trebuie să demonstrăm”, a încheiat fotbalistul arădean crescut Cristi Păcurar și Francisc Tisza.

În total, Albert Stahl a jucat în 76 de meciuri la nivelul primei divizii (pentru UTA, Astra și Rapid), în care a marcat șase goluri și a oferit cinci assist-uri.








Articole de la JOHNNYBET



7 comentarii

  1. Uite…de data asta o spun sus si apasat:Bravo Albert Stahl!Felicitari!A intrat foarte bine in joc,foarte periculos pe zona lui,mingicar,viteza,reactie,incisiv..A cautat intrari in careu pe contact direct,a recuperat,a pasat bine,s-a si repliat foarte repede…Astazi mi-a placut Albert Stahl.Succes!Tot asa!

    0
    0
  2. Oare câți ani vei mai pierde până să ajungi la mentalitatea de fotbalist profesionist, vorbe și iar vorbe,nu contează unde jucați, acasă sau in deplasare voi ar trebui sa puneți o cărămidă la dezvoltarea acestui club,din păcate voi sunteți departe de tot de înseamnă fotbal profesionist și modelele care ar trebui să fiți pentru viitoarele generații de copii,va gândiți la puține sau delec…

    0
    0
    1. Stahl a mai jucat la alte echipe cu doar câteva sute de suporteri în tribune și a făcut-o bine. Normal că susținerea publicului contează pentru oricare jucător. El știe că UTA a avut dintotdeauna un public minunat,dar și critic uneori. E nevoie de cât mai mulți jucători locali, s-ar reduce din costuri, plus că le-ar fi rușine să iasă din casă după câteva jocuri proaste când ar fi apostrofați chiar de proprii vecini. Hai UTA!

      0
      0
  3. Daca o tii tot asa Albert vei ajunge intre cei mai buni
    doar daruinta si sacrificiu iti trebuie ca talentul.il ai!!!
    Pacat sa se iroseasca sa nu te trezesti prea tarziu si o sa iti dai seama ca ai fii putut ajunge in Top!!
    Eu mai am incredere in tine pune osul la bataie!!! Si demonstreazane ca esti capabil.sa devii campion!

    0
    0
  4. pt mine acest jucator nu mai există! după imprumut să ramâi la țigani cu care ai scandat impotriva utei! puteai să refuzi , cum a făcut Mutu, nu iti lua nimeni capul!

    0
    0
  5. Claudiu draga esti bolovan nu a scandat niciodata contra Utei
    ca a declarat ca e oricarui jucator e un vis sa joace la o asemenea club cu suporteri devotati ce e rau in asta daca sar duce in alta tara de exla real sau barca este doar un exemplu atunci declaratiile lui ar mai conta???
    simplu esti bolovan!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button