UTA Arad

Atacantul Milosevic și fundașul Lazarevic – întăririle UTA-ei înainte de plecarea în Antalya?





„Bătrâna Doamnă” ar putea ajunge la trei achiziții în scurta perioadă de pauză a Superligii. După mijlocașul ofensiv brazilian, Willie Barbosa, arădenii s-au înțeles cu alți doi fotbaliști ce ar trebui să completeze două posturi deficitare. În primul rând, Laszlo Balint avea mare nevoie de o dublură ca fundaș lateral dreapta la Marko Vukcevic, dar și de un al treilea atacant de careu după despărțirea de elvețianul Orhan Ademi, în condițiile în care nigerianul Joseph Godwin încă nu e considerat copt pentru a face față în ritmului din campionat.

Noul concurent pe post pentru Claudiu Keseru și Virgiliu Postolachi este Stefan Milosevic, atacant muntenegrean de 26 de ani și 1,90 metri. A debutat la Buducnost, după care a evoluat la alte patru echipe în Muntenegru: Rudar, Lovcen, Kom şi Iskra. În ianuarie 2019 s-a transferat la Beveren, în Belgia, iar în septembrie 2020 a plecat sub formă împrumut la Riga, în Letonia. În fine, în vara lui 2021 s-a transferat definitiv la Kiryat Shmona, în Israel. A jucat acolo până în februarie 2022, când a semnat cu Buducnost, formație la care a jucat până când a acceptat oferta UTA-ei. Cotat la 350 de mii de euro, are şi două selecṭii la naṭionala mare a Muntenegrului, ambele în amicale, disputate în vara lui 2021. A jucat pentru Muntenegru şi la U17, U19 şi U21. În total în carieră are 70 de goluri şi 10 pase decisive în 226 meciuri. În actualul sezon, a marcat 5 goluri în 21 de partide. A jucat cu Vukcevic o repriză la naționala Muntenegrului și a fiost coleg la Shmona cu Willie Barbosa, fără – însă – să apară pe gazon împreună în vreun meci oficial. Milosevic a câștigat și două trofee în carieră, un titlu cu Riga, în Letonia, în anul 2020, când a fost coleg cu ex. utistul Roger și o cupă a Muntenegrului, în 2016, cu Rudar. Milosevic s-ar afla deja la Arad și ar și putea fi prezentat azi în cadrul unei conferințe de presă

Pentru postul de fundaș dreapta, UTA a pus ochii pe Milan Lazarevic. Fotbalistul de 25 de ani cu dublă cetățenie (bosniacă și sârbă) a fost remarcat cu ocazia amicalului de la Șiria, din luna noiembrie, când a fost titular pentru Vojvodina Novi Sad în eșecul, 1-2, cu „roș-albii”. Crescut de RFK Novi Sad şi Vojvodina, Lazarevic a jucat la nivel de seniori în Serbia, la Proleter, Vojvodina (în două rânduri) şi Rad, dar şi în Letonia, la FK Liepaja. A adunat 149 meciuri în carieră, 4 goluri, 11 pase de gol, iar în actualul sezon a bifat 14 partide și un assist pentru Vojvodina, formație de pe locul 5 din Super Liga de la sud de Dunăre. A reprezentat Serbia la nivel U21, unde a fost coleg cu Luka Jovic. Doar că, până la această oră, situația lui Lazarevic nu este 100% rezolvată, însă impresarul Bogdan Apostu se află la Arad și lucrează în acest sens.

6 comentarii

  1. Sper sa fie jucatori buni si sa ajute UTA. pt. a o scapa din situatia grea care se afla. FORTA UTA Arad !!!

    0
    0
  2. In sfarsit! Nu stiu cine, dar a luat directia buna in cea ce priveste zona de selectie! Dobro nam doslji! Zajedno smo jaci! Hajde UTA!

    0
    0
  3. Mai bine decat sa aducem tot felul de africani, ne orientam spre Serbia, Ungaria, Slovacia, in judetele vecine Timis, Bihor, Hunedoara, Alba,etc !

    0
    0
  4. Citesc de oamenii de afaceri din Arad TOP 300.
    Rușine pentru conducerea clubului UTA, nu au reușit să convingă
    pe nici unul să vină alături de fotbalul arădean.
    Voluntariul o ”comună oraș” a achiziționat pe Sigurjónsson și Dumiter iar
    ditamai Municipiul Arad trei anonimi, care la un loc nu fac cât unul din cei doi menționați.
    În cei 65 de ani de când am început să merg la meciurile UTA , nu am văzut atâta
    amatorism și nepăsare, chiar batjocorirea suporterilor. Sper ca UTA să
    renască și să fie din nou cea fost.

    0
    0
  5. buba mare este la misloc mă mir că nu vede macar marele botiș asta cum sa dai gol daca nu ai misloc cu Batha, cascini, ubink nici o șansă sa vedem atacantul

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button