Gloria LT Cermei - arhivă Liga 3

Vlad a decis ultimul test al iernii pentru „sămădăi”: Gloria Lunca Teuz Cermei – Pobeda Star Bîsnov 2-0




„Sămădăii” au reușit să facă ultima repetiție a iernii chiar acasă, la Cermei, acolo unde o vor înfrunta peste o săptămână, în etapa a 16-a a Ligii a 3-a, pe Avântul Periam. Adversarul de azi a fost tot o colegă de serie din Timiș, Pobeda Star Bîșnov, de care băieții lui Cristian Todea și Ionuț Pașcu au trecut cu 2-0.

Ambele reușite au purtat semnătura ex. utistului Michel Vlad, care se simte din în ce mai bine în centrul atacului, acolo unde l-a reprofilat antrenorul său în această iarnă. Mai întâi, Vlad a marcat după pasa pe culoar a lui P. Varga (min. 30), iar 8 minute mai târziu după centrarea din dreapta a lui Gruiescu. Juniorul Paul Varga, al doilea atacant în absența lui Șimăndan (cu probleme medicale), a avut și el două ocazii bune de a marca, însă scorul a rămas cel stabilit încă din prima parte.

Cermeiul a arătat, în general, bine în amicalele iernii, cu toate că Todea și-ar fi dorit un fundaș cu ceva experiență pe care nu l-a mai găsit. „A fost ultimul test, contra unei echipe arțăgoase, mă bucur că nu au fost intervenții dure. Am putut vedea ce mai avem de îmbunătățit pentru prima etapă de campionat, au mai fost ocazii, au avut și ei ceva situații. Chiar dacă am câștigat, mai sunt unele minusuri pe care vreau neapărat să le corectez săptămâna viitoare. Mă bucur că am reușit să ne facem antrenamentele din această perioadă pe Motorul, cu toate că sinteticul nu este ca iarba. Dar, ce să facem, astea sunt condițiile de iarnă. Astăzi a fost doar al doilea meci pe iarbă și terenul de la Cermei s-a ținut bine. Ne-am făcut o impresie despre toți jucătorii în această perioadă, numeric suntem mai bine ca în vară, avem 19 jucători de câmp, față de cei 15 din tur. Acum avem mai multe soluții, dar mai erau două-trei posturi pe care era bine să avem o concurență mai bună. Ne așteaptă o perioadă grea de meciuri solicitante, însă doar așa se pot ivi marile oportunități de a arăta că avem calitățile necesare pentru a continua în Liga a 3-a”, afirmă antrenorul Cermeiului, care, pe lângă Șimăndan, azi nu a putut conta nici pe Andrieș și Puta.

Cermei: Bodea – Balazs, Lazăr, Clipotă, Deta – Gruiescu, D. Salka, Piț,  Hațegan – P Varga, Vlad Michel. Au mai intrat: Malița – Cleuța, Mateucă, Hrudei, Novac, Stamorean, Țurcanu.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button