UTA începe în deplasare cu Petrolul play-outul, după care o gzăduiește pe U. Cluj! Vezi programul complet al arădenilor!

Partidele Chindia – Voluntari 1-1 și CFR Cluj – U. Cluj 4-0 au scris concluzia sezonului regular al Superligii (ediția 2022-2023) și avem configurația finală a clasamentului, cu excepția ocupantelor locurilor 6, respectiv 7, ce se vor stabili joi, după meciul direct (reprogramat) dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FC U Craiova 1948.
Principalul criteriu de departajare a formațiilor care au terminat la egalitate de puncte a fost „dubla” directă sau clasamentul în trei, cum a fost cazul echipelor FC Botoșani, Hermannstadt și Chindia. Fiindcă a pierdut ambele dispute cu FC Argeș, cu 2-0, respectiv 1-0, UTA a terminat sezonul regular pe locul 15, așa că va intra de pe locul 9 în play-out. Conform tabelei Berger, arădenii se vor deplasa la Ploiești în prima etapă, pentru duelul cu Petrolul, după care, mai precis la reluarea întrecerii interne după întreruperea cauzată de meciurile echipelor naționale, „roș-albii” o vor găzdui pe U. Cluj. Urmează succesiuni de meciuri acasă/deplasare până în etapel 7 și 8, ce o găsește pe UTA în deplasare în județul Argeș.
Așadar programul „Bătrânei Doamne” în play-out arată astfel:
18 martie: Petrolul – UTA
1 aprilie: UTA – U Cluj
8 aprilie: FC Voluntari – UTA
15 aprilie: UTA – FC Botoșani
22 aprilie: Chindia Târgoviște – UTA
29 aprilie: UTA – FC Hermannstadt
6 mai: FC Argeș – UTA
13 mai: Mioveni – UTA
20 mai: UTA – Sepsi / U Craiova
Clasamentul cu care se intră în play-out
1. U Craiova 1948 / Sepsi ?
2. Petrolul 18 p
3. U. Cluj 17
4. Voluntari 17
5. Botoșani 16 p
6. Chindia 16 p
7. Hermannstadt 16 p
8. FC Argeș 14 p *
9. UTA 14 p *
10. CS Mioveni 11 p
- echipele au beneficiat de rotunjire, adică primul criteriu de departajare la finalul întrecerii
Programul complet al play-outului Superligii
Etapa 1
- Sepsi / U Craiova – Mioveni
- Petrolul – UTA
- U Cluj – FC Argeș
- FC Voluntari – FC Hermannstadt
- FC Botoșani – Chindia Târgoviște
Etapa 2
- Sepsi / U Craiova – Petrolul
- UTA – U Cluj
- FC Argeș – FC Voluntari
- FC Hermannstadt – FC Botoșani
- Mioveni – Chindia Târgoviște
Etapa 3
- U Cluj – Sepsi / U Craiova
- Petrolul – Mioveni
- FC Voluntari – UTA
- FC Botoșani – FC Argeș
- Chindia Târgoviște – FC Hermannstadt
Etapa 4
- Sepsi / U Craiova – FC Voluntari
- Petrolul – U Cluj
- UTA – FC Botoșani
- FC Argeș – Chindia Târgoviște
- Mioveni – FC Hermannstadt
Etapa 5
- FC Botoșani – Sepsi / U Craiova
- FC Voluntari – Petrolul
- U Cluj – Mioveni
- Chindia Târgoviște – UTA
- FC Hermannstadt – FC Argeș
Etapa 6
- Sepsi / U Craiova – Chindia Târgoviște
- Petrolul – FC Botoșani
- U Cluj- FC Voluntari
- UTA – FC Hermannstadt
- Mioveni – FC Argeș
Etapa 7
- FC Hermannstadt – Sepsi / U Craiova
- Chindia Târgoviște – Petrolul
- FC Botoșani – U Cluj
- FC Voluntari – Mioveni
- FC Argeș – UTA
Etapa 8
- Sepsi / U Craiova – FC Argeș
- Petrolul – FC Hermannstadt
- U Cluj – Chindia Târgoviște
- FC Voluntari – FC Botoșani
- Mioveni – UTA
Etapa 9
- UTA – Sepsi / U Craiova
- FC Argeș – Petrolul
- FC Hermannstadt – U Cluj
- Chindia Târgoviște – FC Voluntari
- FC Botoșani – Mioveni


Iar vor juca multe să nu piardă și dacă pot să și dea gol din prostia apărării o să declare că ce buni sunt.
Va fi cu mulți nervi, frustrări și cu foarte mulți de dacă acest play out.
SE POATE!
💪 UTA!!!
1.daca ba dispare stresulte la petrolul
2.mai greu acasa u cluj/botosani/sibiu/sepsi
Dacă UTA câștigă la Ploiesti se apropie la un punct de Petrolul. Dar are UTA forța ofensiva de a obține cele 3 puncte puse în joc. Speranța moare ultima, realitatea însă pare a zice cu totul altceva.