Vukcevic și Benzar – out și la Ploiești, Balint apelează tot la Roger ca fundaș lateral: „Are toate calitățile să joace acolo, iar statisticile sunt foarte bune”

UTA va începe play-outul tot fără fundași dreapta de meserie contra Petrolului. Laszlo Balint susține că Marko Vukcevic și Romario Benzar se simt din ce în ce mai bine, dar nu îi va risca vineri, pe „Ilie Oană”, condiții în care Roger jr. are șanse mari să coboare din nou în defensivă.
Nu vrea să-i riște pe Vukcevic și Benzar
Cu atât mai mult cu cât tehnicianul i-a lăudat ultimele evoluții, la Craiova, de exemplu, brazilianul evoluând și ca fundaș dreapta, nu numai stânga, așa cum s-a întâmplat cu FCSB. „Eu cred că s-a văzut cu ochiul liber, dar și cifrele lui stau mărturie că Roger a făcut două meciuri foarte bune pe posturi pe care nu a mai evoluat în România. Din punctul meu de vedere, are toate calitățile să joace foarte bine pe acea poziție, atât timp cât toate statisticile lui acolo sunt foarte bune, dar rămâne să vedem până vineri. Din fericire, Marko și Romario fac progrese, dar utilizarea lor în meciul de la Ploiești presupune un risc destul de mare și nu vrem să ni-l asumăm. Pentru că mai avem încă meciuri foarte importante și nu am vrea să riscăm să-i pierdem pe o perioadă mai lungă pe vreunul dintre ei. În rest, toți sunt ok, bineînțeles, mai puțin Marrone. Și Șteau e bine, dar, cel mai probabil, el va juca în acest weekend în Liga de Tineret. Vrem să-i dăm un joc în special, ținând cont de faptul că se va juca pe iarbă, pe un teren foarte bun la Sfântul Gheorghe. S-ar putea chiar să fiu prezent la meciul respectiv, iar el are nevoie de minute, ca să simtă un pic ritmul de joc și, bineînțeles, să facă pași pentru ceea ce ne dorim, în așa fel încât să reprezinte o soluție în viitorul apropiat”, a spus Laszlo Balint.
Merge tot pe mâna lui Milosevic
Chiar dacă nu a fost printre protagoniști în ultimele trei-patru etape, muntengreanul Stefan Milosevic are credit din partea lui Laszlo Balint pe postul de „vârf”. „Luni am avut o discuție cu Milosevic și conștientizează și că a făcut un meci mai puțin reușit la Craiova, unde putea și trebuia să facă mult mai mult în ceea ce privește dezvoltarea atacurilor, prin ținerea mingii sau câștigarea anumitor dueluri. Dar, în general, Milosevic stă bine în ceea ce privește prezența și implicarea în acțiunile de atac ale echipei noastre. Eu zic că a avut un aport foarte important, iar unele realizaări nu s-a punctat din cauze independente de el și de noi. La Chindia Târgoviște a marcat gol valabil anulat, a scos penalty nedat, la CFR Cluj la fel. Adică sunt aspecte care pot cântări, dar el a acceptat situația. Știe că sunt lucruri care sunt în afara controlului nostru, se antrenează la fel de bine. La rândul nostru, am insistat în această perioadă și pe individualizare, la finalizare, cu jucătorii din compartimentul ofensiv, chiar dacă suprafața pe care ne-am antrenat nu a fost cea mai grozavă. Dar, jucătorii s-au adaptat și au încercat să dea tot ce au ei mai bun și să pună cât mai multe calitate în execuție” – a spus tehnicianul „roș-albilor” despre noul său număr 9, autor a trei goluri în 2023.
„CPL-ul” – variantă de compromis: „Suprafața ne pune probleme”
Într-adevăr, UTA și-a schimbat gazonul de antrenament, plecând de pe „ICRTI” pe „CPL”. „E o suprafață care ne pune probleme, dar, pe de altă parte, știm că ne-am mutat acolo tot în beneficiul nostru. Se fac lucrări de mentenanță la ICRTI, eu chiar vreau să mulțumesc responsabililor din primărie pentru că au fost foarte prompți din acest punct de vedere. Chiar eu am atras atenția că suprafața de la ICRTI s-a degradat considerabil în ultima vreme, pentru că a fost vremea cum a fost și noi am fost toată ziua pe el, cum ar veni. Am căutat o variantă de rezervă și ni s-a pus la dispoziție CPL-ul. Mulțumim pentru acest lucru, chiar dacă nu este o suprafață grozavă, încercăm să ne facem treaba cât putem de bine, sperând că ne putem întoarce pe ICRTI cât se poate de repede în condiții cât mai bune”, a spus Laszlo Balint.
Ține cont LPF-ul și televiziunile de convocările utiștilor în programarea meciului cu U. Cluj?
După meciul de vineri seara, de la Ploiești, jucătorii UTA-ei vor primi liber până marți. În ultimul weekend din martie vor avea programat un meci amical, cel mai probabil cu o echipă de Liga a 2-a din zonă sau o formație din Serbia, urmând să afle între timp când o va găzdui pe Universitatea Cluj pe puncte, la Arad. În acest sens, gruparea arădeană a atenționat LPF-ul că a dat șase jucători la loturile naționale, Abeid (Mauritania), Postolachi (Republica Moldova), Pop (România U19), Cibi, Iurasciuc și Pășcălău (România U18) și ar dori să beneficieze de „clemență” la programare. „S-a făcut o hârtie oficială legată de acest aspect, acum nu știu în ce măsură Liga sau Federația vor ține cont, pentru că – până la urmă – televiziunile hotărăsc programarea meciurilor. Totodată, se va ține cont 100% și de programarea Cupei, pentru că după întrerupere noi avem o săptămână de foc, meci cu U Cluj acasă, meci cu FC U Craiova, după care deplasare la Voluntari. Deci o săptămână de foc, dar sper să abordăm această săptămână cu încrederea și moralul pe care ni-l va da meciul de la Ploiești. Sunt două săptămâni după meciul de la Ploiești, interval în care o să aflăm și programarea meciurilor respective. Cu jucătorii pe care îi vom avea la dispoziție deja avem planul făcut, sperăm să batem în cuie și un meci amical pentru weekendul viitor, dar acum suntem concentrați pe meciul de la Petrolul”, a mai transmis Gyuszi Balint.


Bine D-le BALINT , dumneata stii cel mai bine ce trebuie facut la echipa dar noi vrem ca, MILOSEVIC sa alerge mai mult pe teren sa il vedem ca, se lupta pt. fiecare minge ,determinare maxima nu cum a jucat in meciul cu FARUL si la Craiova. El trebuie sa contientizeze ca, UTA. nu mai poate face pasi gresiti . BARBOSA la fel, sa arate ca, stie fotbal ca, are determinare sa fie mai ager pe teren si mult mai concentrat. ROGER joaca fundas lateral din nou ? Pai si in atac cine mai joaca ? De ce nu BENZAR sau VUKCEVICI ?
OK. am inteles, nu trebuie riscat cu cei doi, Benzar respectiv Vukcevic. Sa fie intr-un ceas bun si UTA. , baietii sa se intoarca cu cel putin un punct de la Ploiesti. Va fi foarte greu dar nu imposibil. Echipa buna si Petrolul, Baietii din aparare trebuie sa fie foarte atenti in aparare la IROBISO ala si la GROZAV dar si la burtosul ala de BUDESCU car nu mai poate alerga dar da bine in minge la lovituri libere si pase. Sper sa iasa bine si da-ti goluri ca, altfel degeaba joci bine si nu iei niciun punct. FORTA UTA Arad !!!! JUCATI INTELIGENT si cu MARE CURAJ !!!