Pecica s-a distrat cu Pobeda în urmă cu o lună, ce va fi sâmbătă? Câmpan: „Dorim să facem un meci bun și să rămânem primii în play-out”

Fiindcă s-a situat pe locul 5 la finalul sezonului regular, Progresul Pecica și-a câștigat dreptul de a juca două meciuri la rând pe teren propriu. Și, după succesul la limită cu „lanterna” din Cermei (1-0), sâmbătă, de la ora 17, o găzduiește și pe Pobeda Star Bîșnov. E pentru a doua oară de la începutul acestui an când „bulgarii” vin pe „Pădurice” și în urmă cu o lună de zile au pățit-o rău, eșec cu 0-4.
A fost primul meci ca titular pentru Lucas Câmpan după cel din prima etapă cu Crișul, atacantul de 15 ani fiind rezerva experimentatul Alex Capătă. După plecarea acestuia, tânărul fotbalist începe să primească tot mai multe minute din partea lui Mihai Petcuț țși Bogdan Bozian și speră să se deblocheze și el în eșalonul terț. „Sunt la Pecica din vara anului trecut, alături de colegul meu de generație de la Atletico și apoi de la UTA, Raul Stanciu, iar pasul de la competițiile de juniori a fost unul uriaș. Dar, cu multă muncă am reușit să ne impunem. Personal, mă concentrez la pregătirea mea fizică și tehnică, sunt ambițios, muncitor și vreau să îmi fac o carieră în fotbal. Până în vară îmi doresc să primesc cât mai multe minute, să reușesc să marchez, sunt atacant și asta este principala mea responsabilitate. Dacă voi evolua bine, poate din vară voi avea și alte oportunități”, afirmă fotbalistul crescut de Adrian Petruț și Vivi Erdei.
Câmpan e anunțat titular și sâmbătă, la a doua vizită la Pecica a trupei lui Daniel Vasilcin, care are – la rându-i – tot 26 de puncte în clasament și împarte prima poziție a play-outului cu Progresul. „Chiar dacă nu am marcat încă, am ajutat cât am putut la rezultatele bune din acest debut de an, dar nu dorim să ne oprim aici și să câștigăm play-outul. Am jucat recent cu cei de la Pobeda, i-am bătut 4-0 și sperăm să facem din nou o partidă bună. În afară de Aldan, toți suntem la antrenamente și pregătim cu atenție această partidă în care ne dorim victoria”,susține atacantul de careu al „galben-albaștrilor”.
Formații probabile:
Pecica: Zamfir – Moraru, Hrezdac, Sarkozi, Bănățan – Răchită, Arsene, C. Mihai, Stanciu – Bozian – Câmpan.
Pobeda: Stoianov – Vincu, Miculescu, Lengyel, Ienovan – Vasilcin, Rad – Grigoriu, Digbeu, S. Budur – Grigore.
Arbitri: Mircea Salomir – Robert Meres, Paul Pojar (toți din Cluj-Napoca)
Observatori: Mihai Marcu (Oradea), Florin Ştiube (Reşiţa)

