UTA Arad

Pe ce se bazează optimismul lui Balint? Antrenorul UTA-ei le vorbește fanilor despre salvare și finala Cupei




În tonul precedentului play-out disputat cu Laszlo Balint pe banca tehnică, UTA le pune la încercare nervii suporterilor săi. Când se părea că echipa și-a găsit echilibrul, cadența, după trei rezultate bune, victoriile cu U. Cluj (în Superligă) și FC U Craiova (în sferturile Cupei României) și remiza de la Voluntari, din nou în campionat, echipa arădeană a dat din nou cu capul de ciment cu ocazia vizitei celor de la Botoșani.

O mai făcuse acum doi ani, cu Chindia, acasă, tot înainte de Paști și după aceea cu ocazia eșecului cu Poli Iași, o formație ce avea să retrogradeze cu brio. De fiecare dată, Balint a ieșit în fața suporterilor nemulțumiți și i-a asigurat că echipa sa o va scoate la capăt și așa s-a întâmplat. Ca și după înfrângerea cu Rapidul de pe „Motorul” din play-offul ligii secunde, de altfel și rezultatul de la Pitești i-a dat dreptate și atunci și a promovat cu echipa arădeană după 12 ani în elită.

Vineri seara, „principalul” arădenilor a stat de vorbă din nou cu o mână de „ultrași” nemulțumiți, care i-au reproșat, în mare, jocul slab, fără idei și atitudine a jucătorilor săi, dar și schimbarea lui Roger și nu pe cea a lui Milosevic, care a făcut din nou figurație în avanposturi. Ca și miercuri în conferința de presă, Gyuszi Balint le-a explicat că atacantul muntenegrean are o contribuție tactică importantă, care nu se vede neapărat în cifre și realizări personale. Apoi, în încheierea discuției, antrenorul „roș-albilor” i-a asigurat pe fanii care i-au cerut socoteală că echipa sa o va scoate la capăt și de această dată în Superligă, chiar dacă va fi nevoită să dispute barajul de menținere, dar mai ales că UTA va fi una dintre finalistele Cupei României.

Pe ce se bazează optimismul lui Balint? Mai ales că a recunoscut după disputa cu Botoșaniul că: „Se demonstrează că acum grupul – și aici o mare parte de vină o port eu – nu știe să reacționeze în anumite momente. Săptămâna trecută pe vremea asta eram cu zâmbetele pe buze, eram calificați în Cupă, fericiți în campionat, iată că în fotbal lucrurile se întorc. Sper să avem tăria să întoarcem din nou totul în favoarea noastră”. Așadar, antrenorul UTA-ei speră să inverseze din nou tendința pentru că a mai făcut-o și în trecut. Ca și cum ar avea un buton pe care-l va apăsa și va scoate maximum din jucătorii săi.

Pare cu un joc cu focul, ținând cont și de rezultatele înregistrate sâmbătă și duminică de Hermannstadt sau U. Cluj. Iar „șepcile roșii” chiar au luat o mare gură de oxigen odată cu victoria cu Petrolul, fiind mai liniștite și încrezătoare înainte de vizita UTA-ei din semifinala Cupei. Sigur, până la acel duel, trupa lui Sabău mai joacă, la Mediaș, cu Mioveniul, iar „Bătrâna Doamnă” la Ploiești, cu Chindia, însă e clar cine va consuma mai multe energii fizice și mentale înainte de confruntarea de pe 27 aprilie, de pe „Cluj Arena”.

Până una alta, Laszlo Balint le-a dat liber jucătorilor săi în ambele zile de Paști, demarând ciclul săptămânal de pregătire al disputei cu Chindia începând de marți dimineață. Joi dimineață, antrenorul „roș-albilor” a programat un joc școală cu echipa de tineret, în care ar trebui să-și găsească loc și tinerii jucători ghanezi și nigerieni sosiți la Arad pe filiera impresarului Cristian Hossu.








Articole de la JOHNNYBET



6 comentarii

  1. Cu toate că majoritatea golurilor le-am luat în urma paselor înapoi, centrări, sau șuturi de la distanță, NU auzi ca și la alte echipe ca stafful tehnic al UTA-ei să strige mijlocașilor și atacanților “Ieși în el (nici nu cred că antrenează asta) pentru a nu lăsa adversarilor spațiu de manevră!
    Aici marea vină o are antrenorul Gyuszi care posibil că le cere acest lucru, dar nu folosește jucătorii care să-l asculte.
    Cu Anton și Batha foarte lenți și statici, nici nu ai cum, dar ai alte posibilități la jucătorii viteziști care au calitățiile necesare anihilării spațiilor de manevră ale adversarilor.
    Jucătorii și antrenorul lui FC Argeș au plans de bucurie după victoria împotriva Chindiei Târgoviște, noi ce vom face după meciul cu târgoviștenii?

    0
    0
  2. Poate mulți dintre jucători sunt pe final de contract, și își fac alte planuri, ii doare la bască de UTA și-au luat banii la timp și ce mai contează după ei potopul. Dacă conducerea ar fi pe poziții și se retrogradează ar trebui penalizați, de acum până la sfârșitul campionatului sa fie oprite salariile, au avut ca obiectiv evitarea retrogradării. Și neîndeplinirea obiectivului atrage după sine penalități. Dar să sperăm că duminică vor face un meci bun. Hai UTA.

    0
    0
  3. „”Hristos a înviat „”
    Sunt arădean șI suporter al echipei uta șI iubesc această echipă de mic copil șI am so iubesc mult pănă la sfârșitul vieții mele.
    Bravo domnule antrenor balit. SuntețI pe drumul cel bun șI mă
    Bucur că avețI atăta încredere în
    Jucători pe care îI antrenațI.
    ȘI seriozitatea dumneavoatră șI optinismul de care dațI dovadă nu
    Poate decăt să mă bucure șI eu
    Porsonal vă susțin șI vă urez multă baftă ,sănătate încontinuare. Succes
    Suporteri. ȘI galeria sunt de o mare
    Frumusețe ,cum susțin echipa uta de
    La începutul partidei pănă la
    Final !!! Iubirea ce o poartă galeria
    ȘI suporteri pentru clubul uta
    Este de atmirat …
    Eu împreună cu fica mea roberta avem abonament la tribuna a doua șI am fost prezențI la toate partidele de acasă anul acesta conpetional.
    Rog conducerea șI pe cei ce sunt în jurul clubul să nu se supere cănd
    Suporteri șI galeria îI ceartă deoare
    Ce acești oameni iubesc clubul uta
    Succes….Sunt sigur că echipa uta anul acesta conpetional va rămăne în
    „””””” liga 1 „”””” cu siguranță.
    Dumnezeu să binecuvinteze uta.
    Dumnezeu să binecuvinteze românia.
    Mulțumesc

    0
    0
  4. @Ros-alb:

    Am mai spus-o (de vreo doi ani și ceva încoace) și o mai spun: jocul de pase al UTA-ei în propria treime de teren este de cele mai multe ori inefectiv (se pierde posesia ușor și repede prin pase aiurea), deseori sinucigaș, și întotdeauna mă face, pe mine unul, să-mi rod unghiile.
    Idea acestei tactici e să ții mingea departe de a fi în posesia adversarului… Este EXACT ce NU se reușește la noi…
    💪 UTA!

    0
    0
  5. Domnule Balint . V-am respectat mult , dar am obosit să văd ce prostii debitați. Echipa nu joacă nimic. Lipsă de idei , lipsă de pregătire fizică . Atitudine în joc zero la pătrat . Cum explicați astea. Ce faceți la antrenamente că nu se vede nimic. Rușine imensă.

    0
    0
  6. Domnule Balint ! Dacă aveți de gînd să salvați UTA de va tetrogadare mai citiți ce mai spun și alții, că dvs. sunteți un căpos incurabil și nu vreți să vedeți realitatea. Aveți un mare deficit . Nu ascultați vocea publicului. Vă rog să fiți mai inteligent.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button