Șimandul strânge rândurile pentru promovarea în Liga 1, duminică are turul semifinalei cu Târgu Mureș!

În condițiile în care UTA tremură pentru locul său în Superligă, iar AC Piroș Security este într-un moment crucial al existenței, Aradul ar putea rămâne la nivel de echipe în primul eșalon doar cu Șoimii Șimand. Este vorba despre echipa de futsal antrenată de Daniel Mărcuș și Dumitru Buruiană, care și-a câștigat dreptul să joace dubla semifinală pentru promovarea în elită, contra lui CSM Târgu Mureș.
Primul meci va avea loc duminică, 30 aprilie, în orașul transilvănean, iar „șoimii” strâng rândurile. „Eu zic că o să avem un lot bun, competitiv, însă mai trebuie să recunoaștem că plecăm cu șansa a doua. Echipa din Târgu Mureș e pregătită de Endre Kacsó, nimeni altul decât antrenorul echipei naționale, cu 7 campionate câștigate în carieră, iar ultimul trofeu l-a cucerit doar în urmă cu trei zile, Cupa României cu echipa sub 19 ani a clubului. Așadar, vom încerca să facem un scor cât mai strâns duminică, în așa fel încât să jucăm pentru promovare la Șimand, pe 7 mai, de la 12. Sunt puțin îngrijorat pentru starea de sănătate a lui Cordoș, încă se reface după accidentarea la gleznă, să vedem dacă vom putea conta și pe Pirtea duminică. În schimb, îl vom avea sigur pe Jurj și acesta e un lucru bun. Ne deplasăm în ziua jocului la Târgu Mureș, dar suntem deja obișnuiți cu asta, am băieți admirabili”, ne-a declarat profesorul Dani Mărcuș.
În cealaltă semifinală pentru promovare, ACS Mausoleul Mărăşeşti a câștigat cu 2-0 prima manșă cu ACS Kereszthegy Remetea. Conform regulamentului, ambele finaliste vor promova automat în Liga 1, indiferent de rezultatul dintre ele.

