„Sămădăii” au făcut instrucție cu copiii divizionarei terțe: CS Beliu – ACB Ineu II 5-0 + FOTO

Pe hârtie, duelul dintre Beliu și ACB Ineu ar fi trebuit să fie cel puțin echilibrat sau chiar să decurgă în favoarea oaspeților, doar aceștia din urmă au jucat cu prima echipă după-amiază, la Pecica, în cadrul etapei a doua a Ligii a 3-a. La „matineu”, în județ, Cristi Sculici și Teo Mihuț au deplasat o echipă de copii, care nu au putut face față iureșului unei echipe mai experimentate, cu foame de alte rezultate bune după succesul din etapa trecută, de la Felnac. Practic, meciul s-a jucat într-o singură direcție, iar rezultatul final stă mărturie acestui lucru: 5-0.
Belenii s-au întrecut în ratări în prima repriză, cu toate că vizitatorii s-au apărat uneori supranumeric. Totuși, gazdele au reușit spă deblocheze rapid scorul. În minutul 10, Flavius Băd a scăpat singur de la 30 de metri și l-a învins pe Tulcan cu un șut la colțul scurt. Gazdele au vrut să se distanțeze rapid, dar nu au avut inspirație. Șutul lui Purtan a fost scos în corner de Tulcan, Onoc a reluat cu capul în transversală, iar Băd, Onoc și Cohan nu au fost prea periculoși de la semidistanță.
La pauză, Costel Filipaș le-a cerut elevilor săi să marcheze rapid și asta s-a și întâmplat. La două minute de la reluare, Purtan a interceptat o minge de la Mîneran și l-a executat pe Tulcan. A fost un moment psihilogic, căci tinerii jucători ai oaspeților au mai luat trei goluri în nici 20 de minute. Mai întâi din șutul lui D. Onoc (min.50) de la 30 de metri, apoi de la B. Rusu (min.60), după o pătrundere a lui Purtan. În minutul 66, a înscris și Cohan, care a scăpat pe stânga și a țintit la colțul lung: bară-gol. Vizitatorii au terminat partida fără ocazie clară de gol, făcând mai degrabă un antrenament fizic și tactic.

Filipaș: „Cel mai important este că legăm victoriile”
Belenii adună 6 puncte în trei meciuri și au și o medie de trei reușite pe partidă. „În prima repriză am ratat nepermis de mult, ei au venit cu copii care s-au străduit să ne dea o replică bună și parțial au reușit. În repriza a doua ne-am detașat rapid și jocul a fost la discreția noastră. Felicit băieții pentru efort și seriozitate, pe adversari pentru munca depusă, îmi pare rău de accidentarea lui Goia, a călcat greșit, nu l-a lovit nimeni. Din punctul meu de veder, a fost un meci frumos, cu multe faze și goluri. Mă bucur de jocul tinerilor noștri, sunt adunați cu greu din toată zona, din păcate comuna Beliu nu mai are suficienți copii pe care să-i ducem la fotbal. Mai durează până ne omogenizăm ca echipă, dar cred că deja se văd unele trasee de joc. Băieții încep să se simtă pe teren și jocul începe să mă mulțumească. Am câștigat, asta e cel mai important, să legăm victoriile, după cea de la Felnac și înainte de deplasarea de la Zăbrani. Chiar dacă s-au adunat târziu, au un antrenor dedicat, pe Leo Pința, îi respectăm, nu vom intra pe vârfuri. Vom munci și vom suferi pentru a mai pune puncte la zestrea din clasament”, a spus Costel Filipaș, antrenorul „sămădăilor”.

Mihuț: „Acesta e proiectul în Liga a 4-a, să ne creștem copiii”
În Liga a 3-a, la Pecica, ACB Ineu a obținut primul punct stagional, așa că foolosirea unei formule tinere la Beliu e justificată. „Am venit astăzi cu copiii, cam acesta ar trebui să fie lotul echipei a doua, plus jucători care nu pot juca la prima echipă. Copiii trebuie să acumuleze experiență, ăsta este proiectul, iar Liga a 4-a cred că oferă un cadru bun. Sunt echipe bune cu care se pot lega partide foarte intense, cum a fost și astăzi. În prima repriză am făcut față jocului în fața unei echipe mult mai experimentată decât a noastră, am încercat să punem în practică ce am stabilit la ședința tehnică. Am cedat în repriza a doua, imediat ce am luat golul doi am căzut psihic și ce a urmat nu mai putea fi controlat. Sunt mulțumit de aspectul fizic, sperăm să câștigăm experiență și încredere în partidele următoare. Adversarul a fost unul experimentat, cu jucători cu calitate și le mulțumesc pentru fair-play. Ne-au respectat, suntem echipe cu obiective diferite, le urăm multă baftă. De exemplu, unii dintre copiii noștri anul trecut se uitau din tribună să-l vadă jucând pe Hulbăr, astăzi au avut satisfacția de a juca pe teren împotriva lui. Din păcate avem un accidentat, pe Goia, care are cel puțin entorsă, sperăm să nu fie mai mult, să nu fie nimic grav. Este un copil bun, de perspectivă, care mai poate crește mult și nu are nevoie de astfel de accidentări care să-l scoată din ritm”, a spus Teodor Mihuț, ajutorul lui Sculici în stafful tehnic al ACB-ului.
Formații:
Beliu: Soltesz (Filimon 59) – B. Rusu, Călăcean, Rusu, Hulbăr (70 Ruja) – Onoc (52 Bărdan), Cotoc – Zamă (Jurcă 59), Purtan, Cohan – Băd. Antrenor: Costel Filipaș.
Ineu: Tulcan (60 Coman) – Temian, V. Roșu, Șerban (46 Flonta), Sabău – Szoke (60) – Ioniac, Haniș, D. Mîneran (55 Pop), Miculaiciuc – Goia. Antrenor: Teo Mihuț
Arbitri: Cristian Coroban – Gabriel Hărduţ, Dorin Boiț.
Observatori AJF: Leontin Buda, Andras Mako

