Șoimii Lipova - Liga 3 arhivă

Poli pleacă cu mâna goală de la Lipova! Todea: „Am fost utist, sunt arădean, mă bucură victoria” v.s. Codrea: „Dezamăgit de prestația băieților”




Prima vizită a celor de la Poli în județul nostru s-a încheiat în „sânge” pentru timișoreni. Șoimii Lipova și-a spălat rapid păcatele după eșecul intern cu Socodorul, au jucat mai bine decât „alb-violeții” și au obținut un succes cât se poate de meritat. În decurs de 10 minute (72 și 82), Bain și Dinu au dus echipa gazdă la 2-0, iar D. Popa a redus din diferență de abia în prelungirile meciului la care au luat parte aproximativ 500 de spectatori, printre care și o galerie polistă formată din 150 de fani.

Todea: „Sunt antipolist de mic, dar nu la extrem, victorie meritată”

Gruparea de pe Mureș câștigă primul meci stagional și o face chiar în fața marei rivale a suporterilor utiști. Iar Cristian Todea o știe bine, din postura fostului căpitan al „Bătrânei Doamne”. „Cu siguranță nu mi-aș fi dorit să pierdem cu Socodorul și nici băieții, sunt convins de asta. Dar le-am zis și înainte de meci că, dacă mă întreba cineva înainte de astea două etape, pe cine aș vrea să bat, eu aș fi vrut să o bat pe Poli. Sunt antipolist de mic, dar nu la extrem. Rivalitatea există, am fost utist atâția ani, sunt arădean în primul rând și mă bucură foarte mult aceste trei puncte. Încă mai există regretul meciului cu Socodor, dar încercăm să-l uităm cât mai repede și astăzi am demonstrat că l-am arhivat puțin. Iar următorul gând este doar la meciul de săptămâna viitoare, de la Oradea, cu FC Bihor. Având în vedere numărul de ocazii pe care le-am avut, mai ales în prima repriză, eu zic că am meritat victoria. Cu siguranță au decis și momentele importante, penalty-urile, marcat – ratat, iar determinarea noastră de astăzi a fost la un nivel pe care aș vrea să-l văd în cât mai multe meciuri în acest campionat”, a spus antrenorul lipovanilor.

Codrea: „ Suntem la Poli și nu ne așteaptă nimeni, astăzi am dat foarte puțin”

Chiar dacă este timișorean get-beget, Paul Codrea nu are rivalități cu UTA și discursul său a fost strict legat de aspectul tehnico-tactic și motivațional.Sunt total dezamăgit de prestația băieților, mai ales în prima repriză. În  a doua parcă am mai echilibrat jocul și părea că putem să înscriem noi primii, dar în prima repriză am fost total surprins de evoluția noastră. pentru că veneam după un joc bun și chiar aveam așteptări mari. Adică mă gândeam că echipa va progresa de la meciul cu Buziașul. Din păcate, prima repriză am dat-o cadou gazdelor, am scăpat ieftin zic eu că n-am luat gol, pentru că au avut foarte multe faze fixe, cornere și lovituri libere. Ceea ce vorbisem să nu facem, aia am făcut. În repriza a doua jocul s-a schimbat și, poate, momentul psihologic a fost la ocazia lui Curescu, când a scăpat, dacă dădea în fața porții la Pășcălău, poate reușeam să înscriem și atunci altfel era meciul. În schimb, am luat gol pe o fază fixă, jocul s-a schimbat, a venit și al doilea gol tot din fază fixă, din penalty și apoi am ratat noi penalty. Colac peste pupăză, din două-trei meciuri câte am avut oficiale până acum, cred că ne-am creat 15 ocazii și am reușit să marcăm doar un gol. Asta spune ceva despre noi, în momentul ăsta sperăm să corectăm greșelile până la meciul următor. E mult de lucru, am spus că nu renunțăm în momentele grele, dar și copiii noștri trebuie să înțeleagă că e timpul să se maturizeze mult mai repede. Suntem la Poli și nu ne așteaptă nimeni. Lumea le-a mulțumim și eu le mulțumesc suporterilor că au avut răbdare și au avut un răspuns frumos pentru ei, nu i-au înjurat, nu i-au fluierat, din contră, i-au aplaudat. Cred că ăsta-i un gest de mare cavalerie din partea lor, dar noi trebuie să dăm mult mai mult, pentru că astăzi am dat foarte puțin”, a spus Codrea, care a jucat pentru Poli contra UTA-ei doar în Liga a 2-a și chiar a marcat un gol.

Şoimii Lipova – Politehnica Timișoara 2-1

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (min. 72): Jichici centrează dintr-o lovitură liberă de la distanță, Adrian Bain se desprinde și înscrie cu un șut lângă bara din stânga lui Murariu

2-0 (Min. 82): Dinu centrează în careu pentru Șimăndan, acesta ajunge primul la balon, după care e faultat de portarul Morariu. Penalty pentru Lipova. Cătălin Dinu înscrie din lovitura de la 11 metri

2-1 (min. 90+2): Murariu execută o lovitură liberă din propria jumătate în careu, balonul e prelungit cu capul de Pășcălău, până la David Popa, care trimite peste Iliescu și reduce din diferență

Formații:

Lipova: Iliescu – Candreanu, Petruț (67 Bulboacă), Bain, Franklin – Brad, Said, Jichici, Șimăndan (90+3 D. Salka) – Ciubăncan, Gavra (67 Puta). Antrenor: Cristian Todea

Poli: Murariu – Haloş, Bocşan, Vlaicu, Taub (14 Pașcalău) – D. Ciurel, Pureca (77 Oprea), Curescu (61 Rotariu) – Marincu , D. Popa, Olariu (61 Tudoran). Antrenor: Paul Codrea

Arbitri: Cristian Pascu – Bogdan Vasile, Răzvan Spătar (toți din Sibiu)

Observatori FRF: Paul Unimătan (Zalău), Marius Ştefan (Orăştie)

FOTO: Costel Șerban








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button