Rădoi a recunoscut că Rednic a tunat și fulgerat la pauză: „Nu cred că și-ar fi dorit cineva să fie în vestiar, îmi pare rău că l-am adus în situația asta”

Universitatea Cluj s-a impus cu 1-0 la Arad, cu UTA, în primul meci al etapei cu numărul 9 a SuperLigii. La conferința de presă de dinaintea partidei, Mircea Rednic dădea de înțeles că nu va lua loc pe banca arădenilor. Adică era evident că medicii nu-și vor da acceptul pentru un duel la intensitate maximă pe care antrenorul „roș-albilor” urma să-l trăiască la nici trei săptămâni de la operația la inimă.
Rădoi: „Echipa are nevoie de experiența lui Mircea Rednic”
Însă, „Puriul” susținea că are încredere în elevii săi și că aceștia vor face tot ce ține de ei pentru a-i face seara ușoară. Nu a fost deloc așa și Rednic a avut pulsul ridicat în momentul în care a intrat în vestiarul echipei sale, în pauza meciului, la capătul unei reprize foarte slabe făcute de UTA. „După un final de repriză în care am cedat inițiativa, deși pregătisem să stăm mult mai sus, era clar că vor fi momente tensionate. Nu vă ascund că Mister a fost în vestiar și a ridicat puțin vocea la jucători. Nu cred că și-ar fi dorit cineva să fie în vestiar la pauză sau inclusiv acum, după meci. Îmi pare rău că l-am adus în situația aceasta, îmi pare rău că nu am înțeles cu toții mesajele dânsului. Echipa are nevoie de experiența dânsului, dar i s-a recomandat încă o săptămână de pauză, i s-a spus să mai aibă puțină răbdare. Clar, am spus-o și după meciul cu Sepsi că lipsa antrenorului principal este destul de importantă pentru noi și îmi pare foarte rău că nu am reușit să luăm nici măcar un punct de când dâsul a avut această problemă. Chiar dacă am câștigat meciul acela de Cupă, după aceea, în campionat am pierdut”, a spus Sorin Rădoi, antrenorul secund al „Bătrânei Doamne”.
„Suntem foarte dezamăgiți, ne cerem scuze față de suporteri”
Cât despre meciul în sine, Rădoi nu a oferit o explicație clară pentru ziua slabă a UTA-ei, ci a dorit să-și ceară scuze pentru rezultat. „Suntem foarte dezamăgiți că am pierdut acest meci, suntem supărați, mâhniți, nu cred că preconizam că se poate întâmpla lucrul acesta. Mai ales că ei au venit fără câțiva jucători cu multă experiență, care au avut probleme. Din păcate, noi nu am speculat aceste lucruri și am pierdut acest meci. Ne cerem scuze față de suporteri, față de oamenii din Arad, pentru că știu cât de mult suflet pun și suntem cu toții dezamăgiți”, a adăugat Rădoi.
Nu comentează penalty-ul cerut de Cooper în duelul cu Gorcea: „Sunt alții în măsură”
În startul reprizei secunde, la scorul de 0-0, italianul Cooper a căzut în careul mic în duel cu portarul Gorcea, dar arbitrii, din teren sau din camera VAR, nu au văzut nimic în neregulă. „Sincer, nu vreau să comentez, cred că sunt oamenii în măsură să facă lucrul acesta. Nu știu dacă a fost penalty sau nu, eu sunt tânăr în această meserie și mă focusez mai mult pe ceea ce nu ne-a ieșit nouă astăzi. Și au fost lucruri care nu au mers așa cum ne așteptam, iar referitor la fazele acestea cred că sunt oameni destul de importanți care pot comenta”, a mai afirmat ajutorul lui Rednic.
„Îmi doresc să nu mai trecem prin ce am trecut”
În fine, Sorin Rădoi crede că e devreme să se dea sentințe legate de obiectivul stagional al UTA-ei. „Să nu uităm că lucrurile le-am făcut pe parcurs, pe drum. Nu am plecat să facem o pregătire de la bun început cu un lot, ne-au venit jucători pe parcurs. Eu îmi doresc din suflet ca oamenii din tribună, oamenii din oraș și cei care iubesc această echipă să aibă răbdare. Anul trecut am reușit să salvăm această echipă, iar eu îmi doresc să nu mai trecem prin ce am trecut. Nu a fost ușor nici pentru noi ca staff și îmi doresc să ne clasăm pe un loc cât mai bun la finalul anului”, a încheiat antrenorul secund al arădenilor.
În etapa a 10-a, sâmbătă, 23 septembrie, UTA se deplasează la Botoșani, pentru un nou duel cu o echipă aflată în mare foame de puncte.


Cum sa vina unii, cu puncte ca tine, după doua săptămâni sa te tina 60 de minute la tine în careu.!! A greșit și Rednic care nu ia amicale. Mama fotbalului e amicalul. De aia te miri ca bați greu echipe inferioare și nu dai gol cu elita. Banca pare și mai săracă. E greu sa te scape Stahl. Alți vreo trei nici nu contează. Unde mai pui ca avem și internaționali.!! Am atins odată în treacăt boala grea de care suferă Aradul. Unii m-au aprobat, alții nu. Puzderia de echipe de C care primesc serii de tineri de la UTA, și nimeni nu-i mai vede înapoi cu un ciclu încheiat cu măcar pașaport de B !! Cat privește situația actuala 30% revenire., 70% jocul rezultatelor. Suntem alături de echipa.
Chiar asa, unde s-a mai vazut ca intr-o pauza competitionala destul de lunga sa nu joci niciun amical ? Ce explicatie poate avea clubul si corpul tehnic, in afara de lene si slaba organizare ?
Din păcate nu se vede răutate în joc, aceea dorința de a pune presiune pe adversar, joc la întâmplare. Păcat de suporteri care pun suflet în această echipă. Ce poate să facă Rednic dacă ei nu sunt în stare sa dea o pasă bună. Să sperăm că pot să se salveze, dar puțin probabil.
Ce poate sa faca Rednic ? El a adus jucatorii, acum sa-i antreneze, noua ne trebuie antrenor (iata, Sabau e antrenor), nu politician…
Pai Sabau are rezerve mai bune decat titularii nostri,nu va suparati. Deocamdata, Rednic joaca cu accidentati adusi pa bani putini. Si nu cred ca Meszar i-o adus ce-o cerut.Ca n-o avut cu ce! S-ar putea sa nu fie mare antrenor,da’ ne-o scos sezonu’ trecut.
HAIDE UTA!!!
Habar n-am daca suntem in al doispelea ceas,da’ daca NU se face ceva ACUM, la nivel administrativ,ca acolo e BUBA! nu ne va mai scoate nici injumatatirea punctelor. Mi-e teama ca vom ajunge ca si Targovistea( scuze d-le Nelu): cu cel mai bun gazon din…be!
HAIDE UTA!!!
Griji suplimentare, neașteptate, la locul juniorului. Iar jucam în 10.! Pop trebuie sa realizeze ca un jucător de vârstă lui, de doua ori mai netalentat, poate juca în locul lui cu o alta rezistenta și dăruire. Destul am suferit cu Miculescu.Fotbalul de linia unu a pierdut pe drum, la inconstanta, nume și mai mari. Surpriza neplăcută e Fabri. TV a surprins un gest de amărăciune, speram personala.
Rezultatul este vizibil,atunci cand conducerea accepta tot felul de jucatori-rebut din partea impresarilor! Daca revine in lot si Leidsman atunci o sa avem echipa rebuturilor din Superliga! Marku si Freitas sunt Stan si Bran !
Clar că pauza NU a fost folosită judicios (cu sau fără Rednic). Bați o echipă de top, joci admirabil cu alta în deplasare și pierzi în prelungiri la penultima fază, (uff… Stahl), normal era să continui să crești în joc. Din păcate s-au făcut pași înapoi. Va fi greu de aici încolo. Dar… 💪UTA!
PS: când va reuși Iacob să respingă în lateral și nu în față?
Freitas reprezinta perfect situatia UTA -ei,apatic ,neputincios,te intrebi ce cauta pe teren !Atata incompetenta nu se vede la nici un club de prima liga din lume.Ieri a fost primul meci din ultimii ani in care nu m-am enervat si nu era sa fac infarct.Eu m-am calmat: astia suntem ,atat putem.Cum nu este nici o speranta de mai bine,macar profit de faptul ca mai pot vedea de departe,la televizor echipa mea.Anul asta,ca anul viitor ,cine stie ?Vom mai exista ?
frate niciunul nu a bagat piciorul la minge o alunecare ceva sa bagi frica in adversar… apatici…. astia sunt fotbalisti ?
merge la sah cu totii
D-le CURIER, nu are rost sa iti periclitezi sanatatea, si eu m-am enervat in fata TV. dar pe parcurs am realizat ca, nu isi are rostul pt. amagiri la cat de slab joaca baietii !!! Pana nu i se va da unda verde UTA-ei sa vina niste investitori potenti cu bani cum este la CFR Cluj, FCSB,CSU CRAIOVA, SEPSI, FCU CRAIOVA, RAPID, UTA noastra se va scalda in continuare in CHINUIALA, MEDIOCRITATE. Cu PRIMARIA si cativa sponsori mici, UTA. nu poate sa performeze cu adevarat !!! Exemplu este RAPID. De cand a venit omul de afaceri SUCU, astia au alta prestanta in Superliga si cu sanse foarte mari de a se bate pt. primele 3 locuri si chiar mai mult !!! La UTA. nu s-a vrut pt. ca, nu vor !!! Pacat de UTA.,poate vin vremuri mai bune. FORTA UTA ARAD !!!