Balint a găsit puține resurse la revenirea pe bancă, loc călduț pentru „Vladi” peste iarnă: Național Sebiș – CS Glogovăţ 2013 0-2

Eșecul intern cu Macea a produs ceva „valuri” pe Crișul Alb și implicit schimbarea la nivelul băncii tehnice. Flavius Raț a renunțat, iar Dorel Balint, fost fotbalist la Oțelul Galați sau FC Brașov în Liga 1, a revenit la cârma celor de la Național Sebiș. Rămâne de văzut dacă va și continua și din ianuarie, când echipa va pregăti returul, sau doar a dat o mână de ajutor în ultima etapă a anului.
Sâmbătă, împotriva celor de la CS Glogăvăț, fostul fundaș a găsit puține resurse prin vestiar pentru a scoate ceva din duelul cu o formație incomodă la nivelul primului eșalon județean. Karmanoczky și Deliman, ambii fundași centrali titulari, dar mijlocașul Fărău au fost suspendați, astfel că au existat destule improvizații într-o echipă care și așa a acuzat impactul cu noul eșalon după promovare.
Anihilându-l pe D. Florea prin jocul atent al lui Vasilca, echipa din Vladimirescu a fost mai mereu în control. Nici deschiderea scorului nu s-a lăsat prea mult așteptată. În minutul 23, Nibu a tras la poartă de la marginea careului, Drăgoi a respins doar până la M. Ceh și acesta nu putea rata. Duelul personal al Țîru cu barele porții adverse a început în prima repriză co transversală și a continuat în partea a doua când mijlocașul lui Dehelean a mai lovit în două rânduri „lemnul” . Oricum, între timp Nibu pusese punctele la adăpost cu o lovitură de cap de la colțul scurt, după centrarea din stânga a lui Vereș (0-2, min. 57).
Chiar dacă și vizitatorii au avut problemele lor de lot, prin absențele lui Mariș, Ciobanu, Petcuț, Domide, Lucaci sau Oală, plus accidentările venite pe parcursul partidei ale lui Coșa li Ianc, sebișenii nu și-au creat ocazii mari de gol. Doar Surda a creat ceva panică în banda dreaptă, unde a câștigat clar duelul cu Ruja, doar că fărăr eficiență.
Așadar, sebișenii împart ultimul loc în Liga a 4-a până la primăvară cu cealaltă echipă de pe Crișul Alb, ACB Ineu II. „Am jucat cu doar patru seniori, restul juniori. Am debutat copii de la echipa Under18 unde avem o generație foartă bună, suntem pe locul 1 în campionatul AJF Arad, la mare bătălie cu ACB Ineu, care însă mai are un meci de disputat. Am început mai greu, a durat un pic până când copiii au început să paseze, să intre în joc, apoi au prins curaj și chiar am avut situații împotriva unor adversarii mult mai experimentați. În repriza a doua poate chiar am avut posesie mai bună. Pozitiv este că încet încet ne facem la Sebiș o echipă cu copii din zonă, ne-am asumat acest proiect și era clar că rezultate nu pot fi pe moment, dar sigur le vom vedea în anii următorii”, a menționat Claudiu Feieș, căpitanul Naționalului.
Dacă în turul sezonului trecut, CS Glogovăț aduna doar 8 puncte, de această dată echipa de la marginea Aradului a strâns mai mult decât dublu – 19 și încă există regrete mari pentru unele partide. „Știam că întâlnim o formație cu ceva probleme de efectiv, dar nici nu stăteam foarte bine, ne-au lipsit vreo 6 jucători, iar Doboș a început pe bancă, fiind răcit toată săptămâna. Dar, băieții au respectat ceea ce am pregătit, l-am blocat pe David Florea și ne-a fost mai simplu să ne facem jocul. Nu-mi amintesc să fi avut vreo ocazie clară de gol, pe când noi am mai ratat destul de mult. Numai Țîru a dat trei bare, dar importante erau punctele, ca să terminăm bine un tur bunicel, ținând cont de faptul că aproape niciodată nu am avut tot lotul la dispoziție. Chiar și așa, plângem și acum după punctele de la Nădlac, Zăbrani și de acasă, cu Șimandul, am fi fost și mai sus în clasament. Suntem acolo pe locul 7, lângă Beliu, avem meciul direct, important este să fim cu toții sănătoși până la anul și să ne întoarcem cu chef de muncă”, a spus Călin Dehelean, antrenorul celor din Vladimirescu.
Formații:
Sebiș Drăgoi – Feieș, Faur, Onoc, Marta (84 Bucur) – Indreica, Buia, Lingurar (46 Surda, 72 Tamas), D. Florea, R. Florea – Muntean. Antrenor: Dorel Balint
Glogovăţ: Miclean – Neag, Ianc (53 Cosma), Diarra, Ruja (84 Crăciun) – Țîru, Coșa (46 Doboș), Vasilca, Vereș – Nibu, Ceh (53 Păulin). Antrenor: Călin Dehelean.
Arbitri: Alexandru Vasi – Filip Cîrmaci, Denis Calnacov.
Observatori AJF: Mihai Adrian Jivan, Mihai Jivan senior

Ultimul meci ca observator al lui Mihai Jivan senior
Moment emoționat la Sebiș. Mihai Jivan senior (72 de ani), fostul portar al celor de la UTA, Strungul Arad, CFR Arad, Politehnica Timișoara sau Otelul Galați a fost delegat la ultimul meci din carieră ca observator chiar alături de fiul său, Miță Jivan. Acesta din urmă a fost arbitru până nivelul Ligii a III-a, iar acum e și observator federal. Jivan senior a fost martor, de pe banca de rezerve a UTA-ei, la 8-a Minune a Lumii, eliminarea lui Feyenoord din Cupa Campionilor europeni din toamna anului 1970.

