Dănuț Mițiți a debutat pe banca Felnacului cu o remiză în amicalul cu Lipova, Tăutan și Nica au jucat și ei în premieră pentru cele două formații!

Victoria Felnac și Șoimii Lipova și-au dat întâlnire pentru meci amical pe arena „Momir Dușan” din comuna arădeană din apropierea Aradului. Gazonul bun pentru această dată a angrenat combatantele într-un joc cu un ritm bun, dar nu cu foarte multe ocazii de poartă și un rezultat ce nu supără pe nimeni: 1-1.
Alex Pasăre a deschis scorul pentru VI-FE, în minutul 32, din pasa lui Drîglă, iar lipovanii au egalat în repriza secundă, în minutul 63. Atunci, Adrian Bain a marcat din apropiere, după ce Rusu și Țugulescu au salvat șuturile din apropiere ale lui Chelea. Lasc (în prima parte) și Dancă au mai avut ceva situații, iar de partea cealaltă, „șoimii” doar niște șuturi fără prea mare pericol de la distanță.
Felnăcanii termină a doua săptămână de antrenamente sub comanda noului antrenor, Dănuț Mițiți, care azi nu i-a avut la dispoziție pe Mitu, Tomuț și Merca, dar nici pe Rădulescu, care nu-și mai dorește să continue la Victoria. „Deja încep să-i cunosc pe băieți, am condus patru antrenamente, iar azi a fost acest joc de care sunt foarte mulțumit, în fața unei echipe de Liga a 3-a. Jucătorii s-au implicat, au făcut ce le-am cerut pentru faza de pregătire în care ne aflăm. Urmează o săptămână plină pentru noi, cu antrenamente și alte două amicale tari, cu Socodor și Cermei”, spune Dănuț Mițiți, care l-a folosit și pe Daian Tăutan, singura achiziție a iernii pentru moment la Felnac. Vorbim despre un fotbalist de bandă stânga împrumutat de la grupa de 2007 a UTA-ei.
Cristian Todea l-a primit pe Adelin Nica de la UTA, dar nu și pe Vadim Kyrychenko, care nu se încadrează în regula juniorilor la Liga 3-a, neavând trei ani jucați în România. Prin urmare, lotul lipovanilor rămâne unul destul de subțire numeric, „Dulăul” mai solicitând jucători în special pe axul central. „A fost un antrenament foarte bun, pe un teren excelent, de care noi încă nu am prea avut parte de când am reluat pregătirile. Din păcate, s-a și văzut în amicalul de azi că ne-am cam pregătit doar pe terenuri reduse, căci tactic nu am putut lucra prea mult și am suferit pe faza de atac”, care-l așteaptă săptămâna viitoare pe Aurelian Petrache, un mijlocaș ofensiv de 22 de ani care a mai trecut pe la Oțelul Galați, Dacia Unirea Brăila sau Viitorul Ianca.
Formații:
Felnac: Fl. Rusu – Mocan, Țugulescu, Istin, D. Morariu – Drîglă, L. Olariu, S. Măgulean, Tăutan – Pasăre, Lasc. Au mai jucat: Nichici – Bonchiș, Dancă, Buz, Sechel, Popovici,
Lipova: Nedelea – Candreanu, Petruț, Bain, Vlad – Brad, D. Salka, Țurcanu, Andrieș – Dinu, Șimăndan. Au mai jucat: Buta – Chelea, Said, Nica, Franklin, Bokse, Puta.
Arbitri: Cristian Coroban – Gabriel Hărduț, Denis Calnacov


Mai Todea stiam ca esti un antrenor orgolios si incapatanat care crede ca le stie pe toate pentru ca tu esti cel cu licenta Pro ( dar sa stii ca doar aia e de tine licenta ) dar sa il ti pe Buta rezerva unui copil care anul trecut cand a jucat la Nadlac a luat 95 goluri la liga 4 (49) si juniori A1(46) mi se pare strigator la cer . Buta are 3 ani de liga 3 din care 2 ca titular. Cu Buta in poarta anul trecut Lipova a ajuns la baraj. Intelegeam daca juca Iliescu dar rezerva la un copil ca Nedelea mi se pare penibil. Si nu veni cu textul ca a luat multe goluri in cele 15 etape care au fost la liga 3 . Uita-te ce au jucat fundasii tai centrali si dupa ia-te de Buta. Din 27 de goluri 2 daca au fost a lui. Este penibil ceea ce faci domnule mare antrenor Todea. Buta a luat 21 de goluri tot campionatul anul trecut, o medie de 0,77 goluri pe meci.