Baschet

Academia de Baschet Arad a finalizat primul proiect din cadrul programului „Să creștem sănătos!”







Academia de Baschet Arad anunță finalizarea cu succes a primului proiect din cadrul programului „Să creștem sănătos”, organizat de Federația Română de Baschet și Agenția Națională pentru Sport. Potrivit comunicatului, banii alocați au fost repartizați eficient, pentru îmbunătățirea infrastructurii și facilităților destinate promovării și dezvoltării baschetului.

De asemenea, obiectivul este selecția copiilor cu vârste între 6 și 9 ani, dar mai multe puteți citi mai jos, în comunicatul celor de la Academie, cu fosta mare baschetbalistă arădeană Monika Brosovszky în calitatea sa de ambasador al proiectului:

”Academia de baschet Arad anunță finalizarea cu succes a primului proiect finanțat de Federația Română de Baschet și Agenția Națională pentru Sport. Proiectul Baschet – Ambasador – Monika Brosovzky face parte din cadrul Programului „Să creștem sănătos prin baschet”, acțiune a Federației Române de Baschet și a Agentiei Nationale pentru Sport. Acest proiect , inițiat cu sprijinul Federației, a avut ca obiectiv dezvoltarea si promovarea baschetului, selecția copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani și legitimarea acestora ca viitori performeri, în cadrul structurilor sportive afiliate la Federația Română de Baschet.

Banii alocati au fost cheltuiți eficient pentru îmbunătățirea infrastructurii și facilităților destinate promovării și dezvoltării sportului în comunitatea noastră

În cadrul acestui proiect, am realizat un videoclip captivant cu ambasadorul si presedintele de onoare al Academiei de baschet Arad, Monika Brosovszky, care a fost promovat cu succes pe rețelele de socializare, atragand atenția asupra sportului și să inspirand parintii să implice activ copii în activitățile sportive , consolidând astfel comunitatea pasionaților de baschet din regiune.

Monika Brosovszky a devenit un model pentru tinerii sportivi, demonstrând că pasiunea și munca asiduă pot duce la realizări remarcabile.

Prin prezența sa activă și susținerea proiectelor sportive, ea a contribuit la creșterea interesului pentru baschet și la formarea unei comunități unite în jurul acestui sport.

Astfel, copiii noi legitimați la Academia de baschet Arad, au primit tricouri gratuit, iar achizitionarea mingilor au asigurat desfășurarea optimă a antrenamentelor.

Tricourile personalizate destinate copiilor legitimați în Academie au fost distribuite cu succes în cadrul unuia dintre antrenamentele desfășurate pe terenul Moise Nicoară din Arad.

Într-un efort de a oferi identitate și apartenență, tricourile au fost primite cu entuziasm de către copii și au fost purtate cu mândrie în timpul antrenamentului, fiind instruiți și îndrumați de către antrenorii Academiei de Baschet Arad: Cristian Manastireanu, Patricia Postolache, Pal Laura, Adela Mercea, precum și președintele de onoare al Academiei, Monica Brosovszky impreuna cu Prim Vicepresedintele Adrian Kis.

Suntem mândri de rezultatele obținute și de impactul pe care această inițiativă l-a avut asupra copiilor și asupra comunității noastre. Continuăm să ne dedicăm misiunii noastre de a promova și dezvolta baschetul în Arad și în întreaga regiune.

Suntem recunoscători pentru sprijinul și încrederea acordată de Federația Română de Baschet în acest proiect și suntem hotărâți să continuăm să colabrăm pentru a promova și dezvolta baschetul în Arad și în întreaga țară.

Așadar dorim sa va anuntam că procesul de selecție pentru copii continua, fiind deschisa tuturor copiilor pasionați de baschet, indiferent de nivelul lor de experiență sau abilitate.

Scopul nostru este de a identifica și de a cultiva talentele viitoare în domeniul baschetului.

Continuam înscrierile, programul și locația antrenamentelor le gasiti la nr de telefon 0758 348 500.„

Foto: Academia de Baschet Arad (facebook)










Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Eu am avut baiatul la clubul acesta și din păcate a trebuit sa plecam cu gust amar. Antrenamente haotice mereu cu alt antrenor, copilul neregăsindu-se in aceasta așa zisa echipa. Am ales sa trecem la echipa Best unde antrenorul acorda o mai mare atentie și încredere lui Tudor. Neseriozitatea antrenorului și-a spus cuvântul. Păcat ca in zilele noastre mai intampinam aceasta problema!

    3
    0
  2. Da, si noi am avut trista intâmplare. Copilul nu știa antrenorul cu care urma sa faca antrenament. Multe poze, vorbă și bani luați de la părinți pentru nimic. Păcat pentru Arad că nu reușim se reușește dezvoltarea sportului de masă. Astfel de cluburi care pozează doar în bine ne trag în jos.

    3
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button