UTA Academie

„Intermediară” excelentă pentru Academia UTA, juniorii U17 își consolidează poziția de semifinală!




Fiindcă se apropie meciurile importante pentru calificarea naționalelor U17 și U19 la „europene”, Federația Română de Fotbal a concentrat etapele în Cupa de Tineret și Liga Elitelor și a decretat pauză în următoarele două weekenduri. Formațiile Academiei UTA au jucat astăzi pe teren propriu, cu Sepsi Sfântu Gheorghe și Ripensia și au ținut toate punctele la Arad. Pentru juniorii sub 17 ani victoria în fața timișorenilor e cu atât mai importantă cu cât aceștia își consolidează poziția secundă ce îi duce la turneul semifinal.

Liga de Tineret (play-out): UTA – Sepsi OSK  7-0

Echipa de juniori mari este singura ce nu a avut treabă în weekendul trecut în Cupa României, iar prospețimea s-a reflectat în prestația și rezultatul confruntării cu Sepsi. „Roș-albii” s-au impus cu 7-0 în cadrul rundei cu numărul 7 a play-outului Ligii de Tineret, după „tripla” lui Tolcea, „dubla” lui Kyrychenko și reușitele semnate  Maghiar și Joldea. Formația de start trimisă pe teren de Marius Ciubăncan și Sorin Botiș a fost formată din: Lungu – Joldea, Hodoșan, Hara, Maghiar, Vâlcu, Curtuiuș, Tolcea, Kyrychenko, Băloi, Marinescu, plus: Ancateu, Corchiș, Bărbat, Iancu și Purdescu.

Succesul e cu atât mai prețios cu cât a fost obținut în fața formației de pe locul 2, așa că UTA vine la un singur punct din în spatele covăsnenilor. Liderul play-outului este CFR Cluj, pe care arădenii îl vor întâlni etapa ce vine, pe 31 martie.

Liga Elitelor U17: UTA – Ripensia Timișoara 3-1

În celălalt meci al zilei, juniorii U17 au câștigat cu 3-1 în fața Ripensiei. Partida a contat pentru etapa a 7-a din play-off-ul Ligii Elitelor U17. Oaspeții au condus cu 1-0 la pauză, însă BabaȚăroi și Dragoș au întors rezultatul și arădenii au luat toate cele trei puncte. Mihai Petcuț și Costel Bogoșel au ales să înceapă meciul cu Roșu – Felea, Indreica, Groza, Ștef, Rusu, Șiclovan, Dragoș, Țăroi, Calotă, Baba. Pe parcurs au mai intrat Ene, Muntean, Stanciu, Ilie și Crainic.

„Roș-albii” se află în acest moment pe loc de semifinale (2), la 4 puncte peste Csikszereda Miercurea Ciuc, care astăzi a cedat acasă, 2-3, cu liderul Universitatea Craiova. iar etapa viitoare se vor deplasa la CFR Cluj, în 31 martie.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button