Liga a IV-a Arad, etapa a 23-a: Nicoraș arbitrează liderul în compania belenilor, Leah fluieră descinderea lui VI-FE în Podgorie!

După o serie de meciuri directe dintre primele șase clasate, în etapa din weekend nu avem parte de așa ceva. Cei mai importanți adversari îi au liderul Viitorul și Felnacul, care dau piept cu Beliu, pe „Banatul” din Sânnicolau Mic, respectiv Pîncota. Arbitrează Nicoraș și Leah, în timp ce „duelul” Curtici – Zăbrani va fi fluierată de o brigadă sută la sută maghiară.
Belenii vin la Arad fără un titular cert, Cătălin Cohan, însă nici Viitorul nu va putea conta pe Ioan Pașcu, cel care între timp a preluat și funcția de „secund”, lângă Flavius Pavel. Măcenii și așa aveau o misiune grea în fața celor din Șimand, iar absențele lui Cati și Veliciu complică și mai mult lucrurile.
Sâmbătă, 20 aprilie 2024, ora 11
Viitorul Arad – CS Beliu
Arbitri: Ionuț Nicoraş – Ionuț Sîrban, Dorin Boiț. Observatori AJF: Mircea Toderici, Andras Mako
Podgoria Pîncota – Victoria Felnac
Arbitri: Darius Leah – Emil Cristea, Adrian Bunaciu. Observatori AJF: Mircea Bondar, Daniel Scridon
Sâmbătă, 20 aprilie 2024, ora 17
Victoria Nădlac – Unirea Sântana
Arbitri: Alin Deac – Florin Vesa, Alina Mihoc. Observatori AJF: Oliver Biro, Marcel Vida
Voinţa Macea – Şoimii Şimand
Arbitri: Sebastian Mako – Ciprian Pătroi, Paul Iovescu. Observatori: Cristian Tănăsescu, Bogdan Peşte
Frontiera Curtici 2004 – Victoria Zăbrani
Arbitri: Janos Barath, Zoltan Balint, Jozsef Feher. Observatori AJF: Zsolt Szpisjak, Csaba Farkas
Athletico Vinga – Păulişana Păuliş
Arbitri: Ștefan Cohuț – Andrei Pîslaru, Cristian Cășuț. Observatori: Adrian Apătean, Marian Nedelea.
Glogovăț 2013 și Național Sebiș stau



Domnilor de la AJF speram sa aveti cardurile de la camerele video la voi……..