UTA Arad

Pop a marcat în toate meciurile stagionale cu Oțelul și recunoaște: „A fost destul de dificil (n.a. pe bancă), nu am să mă feresc de cuvinte…Poate BAC-ul”


Rareș Pop a făcut din Oțelul Galați victima sa preferată. Mijlocașul de 18 ani a marcat pentru a treia oară în acest sezon împotriva formației lui Dorinel Munteanu, de această dată pentru o victorie a UTA-ei ce aduce și certitudinea salvării de la retrogradare. „Da, trei meciuri, trei goluri, dar lăsând la o parte acest aspect mă bucură foarte mult victoria obținută azi și implicit scăparea de orice grijă a retrogradării. Domnul antrenor va decide cine joacă de acum încolo, în orice moment în care sunt introdus în teren trebuie să îmi fac treaba, să dau tot ce am mai bun”, a spus Pop, după ce înscrisese și în remiza (1-1), de la Galați, dar și în confruntarea de pe „neutrul” din Sibiu, la scorul de 4-2 pentru Oțelul.

Arădeanul a traversat o perioadă mai dificilă în ultimele luni, cu puține minute, dar și puține realizări în momentul în care s-a apelat la el. „A fost destul de dificil, nu am să mă feresc de cuvinte. Poate un factor în acestă dificultate a fost și apropierea examenului de bacalaureat peste care sper să trec cu brio. Dar, asta e viața de fotbalist, asta e viața personală, trebuie să îi fac față. Evident, mă ajută mult acest gol, pe orice jucător îl ajută un astfel de gol după o perioadă de secetă”, a adăugat tânărul fotbalist. Pop a profitat de o pasă a lui Omondi, a preluat perfect și l-a învins pe Pap, deși avea și avea și varianta unei pase către Micovschi, care era cu poarta goală. „O doză de egoism nu strică nimănui”, a comentat arădeanul decizia de a finaliza el pentru 3-0.

Arădeanul a fost achiziționat de Rapid în iarnă și împrumutat la UTA până la finalul sezonului, așadar din stagiunea viitoare ar trebui să îmbrace tricoul „alb-vișiniu”. „N-am de ce să spun ceva despre Rapid încă, voi vedea din vară ce se va întâmpla. Teoretic voi merge acolo, dar cum am spus, se termină sezonul, vine examenul de bacalaureat și după vom vedea” a afirmat Pop

Suporterii arădeni au revenit pe stadion astăzi după ce la ultimele două partide au avut acces doar copii și însoțitorii acestora. „A fost o atmosferă foarte plăcută, se vede că avem suporteri frumoși în Arad. Însă și în absența lor și implicit prezența copiilor, mi-a plăcut foarte mult” a mai declarat Rareș Pop, care a făcut o adevărată baie de mulțime printre puștii arădeni prezenți în gura vestiarelor pentru autografe și poze.

33 de partide a strâns fotbalistul de 18 ani în acest sezon pentru UTA, în care a marcat de patru ori și a oferit un assist. În afara celor trei goluri cu Oțelul, Pop a mai înscris doar cu Rapidul, noua sa echipă începând cu această iarnă, în schimbul a 700 de mii de euro plătiți de Dan Șucu.

Rednic: „Rareș a intrat nu bine, foarte bine. Am pus ochii pe doi-trei tineri de la Academie”

La rândul său, Mircea Rednic s-a bucurat pentru reușita tânărului său elev și a subliniat faptul că UTA a terminat meciul cu trei fotbaliști sub vârstă. „Mă bucur și pentru Rareș, a profitat de situația asta și a intrat nu bine, a intrat foarte bine. Am terminat cu trei Underi, doi nu sunt ai noștri, dar tot ai noștri sunt, sper să fie tot ai noștri. Avem băieți buni și mai avem și alți băieți buni, sunt de la Academie. Am mai văzut doi-trei, am pus ochii pe ei și în vară îi duc la echipă”, a spus tehnicianul „Bătrânei Doamne”.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button