UTA Arad

Belgianul van Durmen e primul transfer estival al UTA-ei, mijlocașul de 27 de ani a mai lucrat cu Rednic la Mouscron!


De câteva minute, clubul UTA a anunțat primul transfer al verii. Este vorba despre belgianul Benjamin van Durmen (27 de ani), care s-a despărțit amiabil de FC U Craiova, după retrogradarea oltenilor din SupeLigă.

Mijlocașul de bandă stânga poate juca la fel de bine și centrul liniei mediane și a venit la gruparea lui Adrian Mititelu în 2021 prin intermediul Luanei Rednic, fiica impresar a lui Mircea Rednic. De altfel, antrenorul arădenilor a încercat să-l aducă pe van Durmen la Arad în ultimele două perioade de transferuri, dar a reușit numai acum. Nu fără emoții, fiindcă belgianul și-ar fi dorit să plece din fotbalul românesc după retrogradarea Craiovei, dar UTA a fost convigătoare.

Înainte de a ajunge în România, noul mijlocaș al „roș-albilor” a jucat timp de 5 sezoane la Mouscron, în prima ligă belgiană, fiind antrenat și de Mircea Rednic în edițiile de campionat 2016-2017 și 2017-2018. La FC U Craiova a jucat în 78 de meciuri în trei sezoane, a marcat 8 goluri și a oferit două „assisturi”. Două dintre goluri le-a reușit chiar împotriva UTA-ei, pe „Francisc Neuman”, în ultima rundă a play-outului sezonului 2022-2023, scor 1-1 și la Craiova, în sezonul precedent, în succesul cu 3-2 al arădenilor.

”Îi urăm bun venit în legendarul tricou roș-alb și îi dorim cât mai multe realizări!” – e mesajul grupării arădene, care a mai anunțat și despărțirile oficiale de Ariel Lopez și Alexandru Tudorie, despre care sportarad.ro v-a informat pe larg în zilele precedente.








Articole de la JOHNNYBET



8 comentarii

  1. Hai ca e tare asta Omondi a fugit din cantonamentul naționalei Kenya și nu a mai făcut deplasarea în Malawi.
    Presa din Kenya The Following Players Have Not travelled with the Harambee Stars Squad to Malawi

    Full Back – Eric Ouma ‘Marcelo ‘ – Raków Częstochowa, Poland (Injury concerns )

    Center Back -Joseph Okumu – Stade Reims, France (Injury Concerns)

    Attacking Midfielder -Eric Johanna – Uta Arad, Romania (Didn’t return to the camp on Saturday after being given a break on Friday:all players were given a break on Friday and were set to return on Saturday)

    11
    0
  2. Transfer excelent! Bine ai venit Benjamin in familia UTA!!! Sa ne vedem in playoff la anul! Chapeau Monsieur Rednic!!!

    17
    0
  3. Fara doar si poate un jucator cu simtul portii, inalt speculativ pe ezitarile fundasilor adversi cu un sut letal din 5-10 m, dotal cu un inalt simt al pozitionarii in careul advers si un joc de cap peste medie.

    La FC U Craiova a fost servit in numeroase rinduri de un Bauza, Bahassa, Sidibe, Baeten.

    Cu certitudine un prim bun transfer pentru UTA !

    Mult succes Van Durmen si la cit mai multe goluri in sezonul viitor.

    10
    4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button