Dramatism dus la extrem în finala regională a Cupei României: Minerul Lupeni – Păulișana Păuliș 9-8 (după penalty-uri)

Minerul Lupeni și Păulișana Păuliș au pus în scenă o finală regională (din Regiunea 4 Vest) frumoasă pe terenul din Valea Jiului, în fața a aproximativ 1500 de spectatori. Hunedorenii au fost vioara întâi, căci pe lângă reușitele ce au anulat golurile formației din Podgoria Aradului au avut și alte ocazii importante, inclusiv patru bare. Disputa a avut nevoie de prelungiri și penalty-uri, câștigătoare fiind gazdele cu scorul 9-8, după ce scorul celor 120 de minute a fost 2-2.
Fără Cernat, Calancea, Berar, Moldovan și Pop, dar cu Țoca, C. Covaci și Lezeu, luați pe ultima sută de metri de la Socodor, cei de la Păuliș au stat destul de bine în teren, iar gazdele au avut nevoie de 22 de minute să-și creeze prima ocazie. Dar avea să fie una importantă, din moment ce Bănceanu a tras în bară de la 21 de metri. Zece minute mai târziu, a fost rândul lui Eshun să trimită în bară dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri. La faza următoare, Mândreci i-a pus mingea pe tavă lui Creciunesc în 5 metri, dar acesta a luftat cu poarta goală. Scăpată basma curată, Păulișana a fost extrem de pragmatică și a dat lovitura la prima ocazie ivită. D. Ștefan i-a pasat în adâncime lui Flavius Brândușe, care l-a văzut pe Raț ieșit dintre buturi și a trimis elegant peste el de la 30 de metri. Era minutul 39, doar că formația din județul Arad nu a reușit să intre în avantaj la pauză. În ultimul minut regulamentar al reprizei, Doboș a centrat dintr-o lovitură liberă din stânga, iar Matei a înscris cu capul de la colțul opus.
Păulișul a început ceva mai bine actul secund, a pus ceva presiune și a trecut din nou în față pe tabelă. În minutul 55, Gavrilaș a centrat din corner, Pleșca a prelungit cu capul în centru, de unde Țoca a reluat în plasă cu concursul lui Raț. Nici de această dată, oaspeții nu au reușit să țină de rezultat și scorul devenea din nou egal după 65 de minute. A fost un gol 100% ghanez, căci Eshun a centrat din stânga și nou intratul Abraham, a marcat cu capul în stânga lui Toma. Fostul atacant al Unirii Sântana intrase de doar 5 minute pe teren. Meciul s-a reluat de la centru și Bănceanu a ajuns imediat în poziție de gol, dar șutul său din unghi a fost respins de goal-keeperul lui Ciba. Încurajați și din tribune, hunedorenii au fost mai vii pe final, au dominat destul de clar și puteau da lovitura dacă Bănceanu nu ar mai fi lovit de două ori bara, iar după ultima dintre ele Baidoo nu ar fi reluat aiurea din poziție bună.
Păulișul a ratat al 7-lea penalty
Așadar, la 2-2 meciul s-a dus în prelungiri, unde s-a jucat puțin fotbal. Ambele formații au fost epuizate, picioarele erau destul de grele și disputa a curs spre penalty-uri. Suspansul s-a prelungit și la „loterie”, căci executanții și-au păstrat calmul sau portarii nu au fost foarte inspirați. Păulișul a marcat prin: Brândușe, Lezeu, Varga, Gavrilaș, Țoca și Bogdan, iar „minerii” au răspuns prin: Matei, Abraham, Harangozo, Eshun, Mazilu și Ciucurescu. La 6-6, căpitanul trupei din Podgorie, Andrei Pleșca, a șutat pe lângă poartă, iar Creciunesc a trimis sub bară pentru victoria, trofeul regional și calificarea Lupeniului în primul tur al Cupei României (faza națională).
Formații:
Lupeni: Raț – Mazilu, Matei, Ciucurescu, Doboș – Prem (60 Abraham), Bănceanu (118 Harangozo), Creciunesc, Mândreci (99 Marinca) – Eshun, Baidoo. Rezerve neutilizate: Tonca – Ciocîrlan, Iepure, Belei, Roşian, Glăvan. Antrenor: Dan Voicu
Păuliș: Toma – Nădăban, Pleșca, Țoca, C. Covaci (73 Mitu) – Gavrilaș, Schinteie, Lezeu, P. Varga – D. Ștefan (97 R. Bogdan), Brîndușe. Rezerve neutilizate: Ticiu – D. Crișan, Gîrna, Marc, Hrincescu, Grigorean, A. Morar. Antrenor: Lucian Ciba
Arbitri: Horațiu Mailat (Cristești – Mureș) – Alexandru Cozma și Andrei Sîncrăian (ambii din Târgu Mureș)
Observator FRF: Raluca Șerban (București)