Fotbal judetean

Liga a IV-a Arad Mavros se descompletează: Victoria Zăbrani aruncă prosopul! „Am ajuns într-un punct în care nu mai putem păcăli fotbalul”



Startul ediției 2024-2025 a Ligii a IV-a Arad Mavros s-a dat cu o săptămână mai târziu decât fusese programat inițial pentru că Păulișana Păuliș și ACB Ineu s-au retras din campionat cu câteva zile înainte de prima etapă. Țintarul a fost refăcut, dar, după numai trei etape, încă o formație aruncă prosopul.

Este vorba despre Victoria Zăbrani, care a pierdut primele primele două meciuri ale sezonului la „masa verde”, fiindcă nu a respectat regula fotbaliștilor Under. Iar în runda inaugurală obținuse un punct la Vladimirescu, singurul din acest sezon, căci apoi a pierdut cu Curticiul (0-3) și Macea (2-3). Așadar 0 puncte și golaveraj 2-9!

Interesant este că după meciul de la Macea, președintele-jucător Ghiță Hodan susținea că, împreună cu autoritățile locale, va încerca să-l convingă pe Lucian Ciba să preia echipa. Nu a mai fost cazul, căci după o discuție cu primarul Dănuț Codrean, s-a decis retragera Victoriei Zăbrani din Liga 4-a. „Din păcate, am ajuns într-un punct în care nu mai putem păcăli fotbalul. Nu avem jucători suficienți, nu am reușit o organizare corespunzătoare, Adrian Vizitiu a plecat în Anglia, Adrian Brutyo la Sânpaul. Și alți jucători ne-au lăsat, iar juniorii nu au mai venit. Financiar nu sunt probleme, suntem cu banii la zi, pur si simplu uman nu mai putem continua, nu avem jucători. S-au adunat prea multe în aceste prime etape la Liga a 4-a și la Liga a 5-a, am ajuns să ne certăm între noi și am vorbit cu băieții pe care i-am avut alături de mine și am stabilit că e mai bine renunțăm acum. Altfel, o mai duceam maximum 2-3 etape și tot acolo ajungeam. Nu avem juniori, nu vor să se antreneze cu echipa mare, doar cu antrenorul lor, Daniel Tulea.  Sunt și pretenții de bani mai mulți de la jucători care nu au jucat nicăieri. Eu am vrut să fac treabă, am fost susținut de domnul primar, nu am ce să-i reproșez. L-am informat despre toate problemele, a încercat și dânsul să găsească soluții, dar mi-a comunicat în această după-amiază că nu îmi rămâne decât să depun oficial hârtia la AJF. Așadar, miercuri ne retragem oficial din Liga a 4-a și automat și a 5-a. Se va înscrie o echipă cu jucători din Zăbrani în Liga a 6-a, noi ceilalți vom pleca unde vom putea”, ne-a declarat Ghiță Hodan.

Așadar, din acest punct, primul eșalon județean rămâne în 13 echipe, așa că una dintre ele va avea mereu etapă liberă. Conform regulamentului, Vladimirescu, Curtici și Macea rămân fără punctele cu Zăbraniul și au doar două partide disputate. Jucătorii celor de la Zăbrani vor deveni liberi și ei își pot alege oricând o altă echipă. Iar nume ca și frații Gâlcă, Florin și Cosmin, Andrei Topai, Laurențiu Grigorean sau Marinel Creța nu vor avea probleme să-și găsească rapid alte destinații.

Și Seria A din Liga a 5-a se va descompleta după retragerea celor de la Zăbrani II. Vor activa doar 11 echipe și, deci, una dintre ele va sta în fiecare sfârșit de săptămână.

Astăzi, la sediul AJF s-a stabilit că sunt 11 echipe înscrise și va fi o singură serie la Liga a 6-a, care va debuta în weekend cu partidele: Sâmbăteni – Zimandu Nou, Victoria Ineu – Spicul Olari, Mureşana Mândruloc – Semlecana Semlac, Progresul Dieci – Şoimii Archiş şi Crişul Alb Şicula – Gloria Lunca Teuz Cermei II, Şoimii Lipova – stă. În aceste condiții, echipa din Zăbrani nu mai poate să joace nici în Liga a 6-a.

Vom vedea miecuri ce se va întâmpla oficial legat de renunțarea echipei Victoria Zăbrani și vom reveni cu amânunte.

 








Articole de la JOHNNYBET



16 comentarii

  1. Un an de pus în balanța eșecului pentru fotbalul arădean. Ineu și Lipova, incep din Promoție. Păuliș, desființat, Zăbrani e la capăt de linie.
    Competițiile organizate de ajf sunt praf, parcă ne e dor de Colonelul, că ăștia de acum sunt rupți de realitate. Mai avem două echipe în C, Pecica și nou-promovata Viitorul și jucăria lui Bulza, ce nu se poate numi o echipă în adevăratul sens al cuvântului, din moment ce an de an ești printre cei mai slabi din serie, dar, mă rog, sunt banii lui.
    Din D nu vad vreo echipă să mai promoveze, în viitorul apropiat, în afară de Sântana, că restul sunt arși (Sebiș, Criș, Curtici, Socodor).
    In Onoare e cel mai liniște, totul e ca la carte, nimeni nu vrea să promoveze, nimeni nu retrogradează, iar în Promoție e bătaia de joc supremă, cu o singură serie, și cu cele mai lungi deplasări. Și voi mai doriți să se înscrie echipe, în halul ăsta de organizare? Priviți câte serii sunt in Timiș în eșalonul 6, după aceea puneti-va întrebarea „de ce?” Cum spuneam, mi-e dor de vremurile când prezida Colonelul, macar nu era atâta amatorism!

    0
    0
    1. nu inteleg cu ce e de vina AJF daca anumite comunitati decid sa opreasca activitatea din cauza lipsei unui buget?? si pe vremea colonelului, in primul esalon jucau echipe cu buget, care in proportie covarsitoare se antrenau, asa cum este si astazi … vrea cineva sa vada in Liga a 4-a si a 3-a echipe de amatori care se aduna duminica la meci, cu o bere dupa in loc de salariu?

      Timisul are de doua ori mai multe comune si putere financiara de cateva ori mai mare ca judetul Arad, au multe echipe si pot face seriile cum vo … de exemplu, liga 4 la ei avea anul trecut 20 de echipe, acum sunt 16

      La Liga a 6-a Arad atatea echipe sunt, 11 … daca erau mai multe se puteau face 2 serii ca anul trecut

      0
      0
      1. Are și AJF-ul vina ei, o să dezvolt cândva, punctual, dar acum am ajuns de la muncă și nu am chef de așa ceva. Liga a VI-a trebuia desființată de mult. Sau comasată cu liga a V-a, dar nu sa îți bați joc, să faci o serie, cu deplasarile cele mai lungi. Asta am spus-o și acum doi ani când a fost același experiment. Așa ceva nu a fost nici măcar în anii 50, tot pe criterii geografice a fost organizată competiția.

        P.S. nu le mai tine partea celor de la AJF, că știm cu toții ce e acolo!

        2
        0
  2. @ Joni

    „Așa ceva nu a fost nici măcar în anii 50, tot pe criterii geografice a fost organizată competiția.”

    Argumentele tale nu mi se par valide, eu tin minte niste sezoane cand Pecica trebuia sa se deplaseze la Varfurile, sau cand Mocrea din liga n-spe trebuia sa se deplaseze la Semlac, asta ca sa dau numai doua exemple. Si nu s-au rupt norii.
    Nu cred ca deplasarile ceva mai lungi pot fi numite cauzele slabirii fotbalului judetean aradean, e ca si cum ne-am ascunde dupa tufis, sunt alte cauze mai importante, cei de la Zabrani au dat niste explicatii plauzibile.

    0
    0
    1. Dacă ți se pare normal că în ultima liga, unde sunt banii cei mai puțini, să fie cele mai lungi deplasări, înseamnă că ai o logică de fier. După aceea se miră AJF-ul că nu se înscriu echipe….

      1
      0
      1. prima data au fost inscrierile, si au venit doar 11 … apoi s-a pus problema cum sa se joace … cum sa faci 2 serii din 11 echipe??? Anul trecut au fost doua serii ca au fost aproape 20 de echipe …

        0
        0
  3. @ Joni

    Lasa tu logica de fier, ti-am aratat argumentul tau invalid (din textul citat), nu poti construi declaratii pe argumente invalide, asta trebuie sa inveti.

    0
    0
  4. Dacă e sa vorbim de primul eșalon județean sau Campionatul Regional ( liga a IV-a de acum), da, deplasările erau mai lungi
    In rest… Erau Campionatele Raionale și orășenești, așa erau împărțite, sau Campionatele Raionale sătești. Păcat că nu pot să-ți atașez câteva clasamente de atunci, că ți-ai fi dat seama cum erau deplasările…

    0
    0
    1. erau mult mai multe echipe, aveau si fabricile echipe … acum avem 11 in Liga 4, 35 in Liga 5 in 3 serii si 11 in Liga 6 … asta e situatia acum

      0
      0
  5. Cele 11 puteau fi împărțite în cele 3 serii de Onoare, dacă nu se putea organiza normal. Sunt județe care nu au Liga a 6-a. Unele,nici a 5-a.
    Nu de alta, dar marea majorității echipelor sunt susținute de Primării… iar la vederea cheltuielii echipelor respective cu deplasării, vor spune „pas” finanțării. Ca în multe alte cazuri, în ultimii ani!

    0
    0
    1. nu stia nimeni ca vor fi doar 11 echipe in Liga 6 iar campionatul Ligii 5 era deja inceput … cheltuielile cu deplasarea nu sunt chiar asa de mari, mai ales ca se deplaseaza in majoritatea cazurilor cu autobuzul scolar … nu s-au inscris echipe din cauza ca nu sunt copii, nu au suficienti fotbalisti in comuna lor si nu vor sa duca din alte localitati din cauza cheltuielilor … Paulis si Zabrani nu s-au inscris pentru ca nu au avut timp sa o faca

      1
      3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button