UTA Arad

Șumudică a fost surprins că UTA a jucat fără „închizător”și: „Mă așteptam să am probleme, dar am făcut un joc aproape perfect”


Rapidul nu a pierdut ocazia să treacă de UTA în fața propriului public și să urce pe locul 5 în SuperLigă. Giuleștenii au punctat în repriza secundă prin Pașcanu (47) și Boupendza (72), în timp ce arădenii au rămas cu imaginea de echipă curajoasă, dar nimic mai mult.

Cred că am dominat categoric și la posesie, și la cornere, și la ocazii de poartă”

Marius Șumudică a exagerat puțin la final, numind jocul echipei sale aproape perfect, când au fost destule momente în prima repriză când UTA a controlat clar meciul și Siegrist a trebuit să fie mereu în alertă. Dar, punctele sunt la echipa sa, care ajunge – în sfârșit – în zona play-off. „Sunt cinci meciuri în care nu luăm gol și asta înseamnă mult. Practic și astăzi, cred că am dominat categoric și la posesie, și la cornere, și la ocazii de poartă. Am făcut un joc aproape perfect, nu au avut nici o ocazie clară de gol. M-a surprins un pic că au jucat fără număr 6, practic a jucat cu doi mijlocași ofensivi acolo, cu Pedro și cu Fabry și mă așteptam să am probleme. Dar, ușor-ușor, s-au descătușat băieții, mai ales după ce au marcat primul gol. Dar și în prima repriză am avut 3-4 situații clare de a marca. Mă bucur, creștem de la joc la joc și parametrii fizici sunt ok față de jocurile anterioare. Nu pot decât să fiu bucuros, dar, am mai spus, încă n-am realizat nimic. Obiectivul meu este să calific această echipă în play-off și trebuie să mai facem cel puțin 20 de puncte până la sfârșit și să fim acolo. Dacă îmi spunea cineva când am preluat echipa că în așa scurt timp voi depăși Oțelul, FCSB-ul, indiferent că au un meci mai puțin sau că suntem la două puncte de Dinamo, Craiova sau CFR, nu aș fi crezut, să fiu sincer”, a declarat Șumudică, după 2-0 cu UTA.

„Ne-am recăpătat și pofta asta de a câștiga acasă”

Acesta susține că nu-l interesează titlul de campioană și că acum se gândește doar să ducă Rapidul în play-off. „Încercăm să construim și iată că, ușor, ușor, cred că Rapidul arată din ce în ce mai bine. Ne-am recăpătat și pofta asta de a câștiga acasă, fiindcă noi ultimele trei meciuri le-am câștigat în Giulești. Și nu câștigasem de nu știu cât timp aici, este meritul băieților, fanilor, care astăzi au fost incredibili. Nu mă interesează titlul anul ăsta, sub nici 1%, conducerea nu mi-a transmis lucrul ăsta și nici eu nu pot să transmit jucătorilor așa ceva. Este o presiune mare, primul lucru, trebuie să intrăm în play-off, după care începe un alt campionat. Eu nu mă gândesc la titlul, nu cred că avem șanse nici 1% anul ăsta, asta-i părerea mea. Sunt echipe mult mai bune ca noi, care joacă în Europa, CFR este o echipă puternică, Dinamo este o echipă puternică. În primul rând să intrăm în play-off. Noi vorbim de titlu și nici nu suntem în play-off. Am făcut 23 de puncte, acum gata, suntem în play-off? Nu. Pentru mine titlul nu este un target în acest an, eu vreau să intru în play-off și să ne clasăm după aceea cât mai bine. Nu mă gândesc la titlul acum, eu am spus, la anul mă voi gândi la titlul, dacă voi rămâne antrenor aici. La anul mă voi bate la titlul”, a adăugat Marius Șumudică.

„Nici nu mă interesează cine este supărat sau cine iese”

În fine, tehnicianul giuleștenilor nu a văzut nici o problemă în faptul că Boupendza și Petrila s-au bătut pe minge pentru a bate un penalty, dar nici în faptul că N’Jie nu a agreat deloc înlocuirea venită după 65 de minute. „Nu este problema mea, erau doi jucători, am zis că bate Petrila sau Boupendza, care se simt mai bine. Ei au ales, a ales Boupendza, a bătut și important este că a marcat. Nu mai contează cine bate. Eu am numit doi jucători și, da, uite și Petrila a avut ca un penalty aproape acea lovitură liberă, scoasă în bară, o execuție excepțională. Sunt mulțumit de toți cei care au jucat și îi felicit pe această cale, este victoria lor, interpretează foarte bine ceea ce le cer și e victoria lor și a fanilor și sunt mulțumit că i-am făcut fericiți pe acești oameni care iar au umplut Giuleștiul. Apoi, nici nu mă interesează cine este supărat sau cine iese. Păi atunci ce să zicem de cei care nu joacă? Nu este problema mea, orice aș face la Rapid, apar fel de fel de discuții când iese un jucător. De ce iese un jucător, de ce nu joacă altu, de ce n-a intrat X sau Y? N’Jie nu mi-a spus nimic, cu Șumudică e greu. Astea sunt problemele noastre de bucătărie internă și niciodată nu o să le fac publice, nu se pune problema. Clinton este un jucător util în echipă, un jucător care a crescut, a jucat foarte bine și astăzi. A crescut de la meci la meci și cu siguranță ne va ajuta în meciurile viitoare”, a mai afirmat Șumudică.

În fine, acesta consideră că Manea și Pașcanu merită să fie convocați la echipa națională, așa cum s-a și întâmplat astăzi.

 








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Rednic a venit el cu noutăți. Din păcate nefuncționale. Noutățile au la baza entuziasmul jocului, trăit intens de antrenor. Numai ca entuziasmul, în accepțiunea jucătorului luat la un târg de vara, nu mai e pe aceiași unda cu așteptările mereu fierbinți. RAPID, s-a temut de UTA, pana la fluierul final. Un antrenor de Gaziantep la mana a doi, trei vedete în frunte cu ,, PUPĂZĂ „. Sa treci pe lângă atâtea oportunități ca UTA, și sa nu profiți.. Reversul e un subsol, din nefericire real. Temerea ar fi ca declarațiile nu acoperă un fenomen încă controlabil. Controlabil prin masuri radicale și sancțiuni pecuniare.

    8
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button