Suporter Club UTA susține că încă nu a pierdut mărcile și că – oricum – va obține drepturile exclusive asupra denumirii „Fotbal Club UTA”!

Tribunalul București a reaprins războiul între Suporter Club UTA și conducerea grupării arădene cu privire la mărci și – de fapt – identitatea clubului. Conform deciziei publicate astăzi pe portalul Ministerului Justiției și despre care sportarad.ro v-a relatat pe larg, organismul fanilor a aflat că Nicolae Bara nu ar fi avut dreptul să înregistreze pe persoană fizică marca UTA pentru clasa 41. Același lucru este valabil și pentru Călin Costea pentru restul mărcilor înregistrate de el și cedate cu titlu defintiv clubului UTA în primăvara anului trecut.
SCU și-a expus punctul de vedere, sub forma: ”𝐏𝐫𝐞𝐜𝐢𝐳𝐚̆𝐫𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐦𝐚̆𝐫𝐜𝐢𝐥𝐞 𝐔𝐓𝐀”, în care susține că lupta pentru actualele mărci nu e definitiv pierdută, dar și că există un alt demers paralel de înregistrare la OSIM pentru o altă marcă, și mai completă, cu Fotbal Club UTA. Dar iată ce ne transmit fanii:
”În contextul în care Tribunalul București s-a pronunțat în primă instanță în dosarul mărcilor „UTA”, Asociația Suporter Club UTA face câteva precizări esențiale cu privire la acest aspect.
Astfel, Tribunalul București a decis, într-adevăr, anularea a șase mărci, două dintre acestea deținute de către Suporter Club UTA, iar alte patru înregistrate de către Călin Costea și cedate ulterior Asociației Fotbal Club UTA Arad. Este vorba despre mărcile figurative „UTA” și „Fotbal Club UTA” deținute de SCU, respectiv mărcile verbale „F.C. UTA 1945” și „F.C. UTA”, înregistrate pentru diverse clase de bunuri și servicii.
Înainte de toate, trebuie specificate anumite aspecte în legătură cu această decizie a instanței de judecată. Primul aspect este acela că vorbim despre o decizie în primă instanță și că decizia nu este una executorie. Cel mai probabil, toate părțile implicate vor formula apel la Curtea de Apel București (o instanță cu doi judecători) și ulterior, dacă va fi cazul, recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție a României (o instanță cu trei judecători). Totodată, în continuare, precizăm că în acest moment așteptăm motivarea instanței pentru această decizie, deocamdată fiind disponibil doar dispozitivul deciziei. Toate comentariile apărute în presă până acum în legatura cu motivarea deciziei sunt pure speculații.
Mai departe, trebuie reținut că, în continuare Suporter Club UTA are în curs de înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) marca figurativă „Fotbal Club UTA”, cu clasele 16, 18, 25, 28, 32, 35 și 41. AFC UTA și Călin Costea au solicitat în acest proces și anularea acestei cereri. Suporter Club UTA a invocat prematuritatea acestei solicitări a AFC UTA și Călin Costea, pentru că deși cererea de marcă a trecut cu succes de analiza realizată de OSIM, nu este încă o marcă înregistrată. În consecință, instanța a fost de acord cu Suporter Club UTA și a fost respinsă din start posibilitatea ca această marcă să fie introdusă în procesul actual. Menționăm că această marcă înglobează celelalte mărci într-una singură și este mai completă ca precedentele.
Concluzionând, chiar dacă instanțele de judecată vor menține această decizie de anulare a celor șase mărci, Suporter Club UTA va fi singura entitate care va continua să dețină drepturi exclusive asupra denumirii „Fotbal Club UTA”, cu clasele aferente, în vreme ce Alexandru Meszar și Călin Costea nu vor deține nici o altă marcă cu particula „UTA”.
𝑷𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒏𝒐𝒊 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝑼𝑻𝑨 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒆𝒂𝒛𝒂̆!”


UTA de SCU, ca STEAUA de Talpan. Asa ar arata un scenariu, cu, totuși, șanse minime. Cetățeni onorabili s-au repezit la brandurile unui oraș. BARA, prin cedare de drepturi reprezentative, nu se gândea sa impropietareasca indivizi, putem spune, interesați de alte obiective. În ce tara conduce la club o galerie, care și pe acolo este recunoscuta juridic.? Juridic cu drepturi bine limitate. Are un cuvinte de spus… din 10.!! Poate un judecător din 5, certat cu nevasta, sa dea dreptate lui SCU,. Și ne vom trezi cu trei de UTA.! MESZAR, SCU,, și unul care de curând a deschis o cafenea. Tot SCU promite vrabia după gard. O finanțare de excepție. Te pomenești ca o fi una ca la PETROLUL.!!
Cunosti pe cineva din imagine, stii ce au facut oamenii astia in toti anii astia si cata munca au dus ca UTA sa existe?
Insasi faptul ca Meszar are astazi UTA in liga 1, li se datoreaza lor.
Aleg sa cred ca esti doar prost informat si nicidecum rautacios.
Din pacate prevad un scenariu, la fel ca in 2014 si tot de SCU vom depinde daca vom mai avea UTA pe viitor. Doar ei pot salva clubul pentru ca in mod sigur, Meszar il va duce la faliment.
@Eminescu Gavrila Când a condus galeria la UTA? Bați câmpii ca de obicei.
De câte ori crezi ca vor mai vira anticipat banii cei cu drepturile TV doar ca să nu fim depunctati de FRF să nu se afecteze competiția sportiva?
Meszar vorbește de plătit bani pe jucători când el a fost salvat de depunctare în al 12 lea ceas.
Clubul UTA e un castel de nisip în momentul de față așteaptă doar adierea de vânt care să-l pravaleasca la pământ.
Galeria vrea sa conducă, cu acte. Poți sa conduci prin curent de opinie, cucerind procente de susținători. Galeria în posesia unei unor promisiuni de buna credință, cere socoteala, deschide magazin,. Deci ca un patron de drept. Va înțeleg și pe voi, cei câțiva, purtători de cămăși negre. Nu va iese nimic. Doar supărarea prostului pe sat.!!
Nea Gavrila, ai luat-o pe aratura de tot…sunteti cativa p-aci care aveti mintea intunecata rau…mai era unu pe aradon cu „acum ca s-a terminat razboiul sa speram ca vin victoriile..” Ce victorii vreti ma? Cu ce bani a adus Meszar jucatori de Play-Off, Cupa Romaniei s.a.m.d? Ne-am chinuit ani la rand la barajele de promovare cu Meszar la carma, apoi de 5 ani suntem tot cu retrogradarea in traista…ce vreti ba de la UTA? Cupa si titlu de campion? Sunteti sanatosi la cap? PENTRU ASTEA E NEVOIE DE BANI, si nu de la SCU sau Meszaros, de la UNU sau MAI MULTI care sunt suficienti de cretini sa bage bani in fotbalul romanesc. Ce mai conteaza tabloul in ansamblu, mai vine un meci de care „ne bucuram”, ca deh, noi traim prezentul, ce-o mai fi dupa Dumnezo cu mila..
Mulți sunt de buna credință. Se vrea mai mult. Dacă citești cu atenție ce mai scriu, nu se poate sa nu observi, fie și voalat, critici. La fel la Giro, și alții. Numai ca noi nu amestecam o,, salata” cu alta. Conducerea a întins o.mana și galeriei și unor investitori. Investitori care pe la alții au găsit porți ferecate. Cum necum, actuala conducere se confunda cu autorii proiectului. Partea opusa o avea dreptate. Din 10 inși, unul, în minoritate poate deține adevărul. Nu excludem. Deocamdată schimbările au un procent de reușită 5%.! Uite ca banii la unii nu aduc fericirea. Sunt deschise căile către sponsori serioși, care iubesc echipa. Mai întâi trebuie câțiva ani dovedit financiar o uniune, conducere colectiva, rezultate. Apoi se pot trece în proprietate procente majoritare. Deci nu cu vânzare cumpărare ca la morcovi.! Vad ca deranjez și ma pot retrage de aici, nu de la UTA..
Despre ce conducere vorbiti? Numiti conducatori niste persoane care nu isi asuma o functie, sau alte persoane (mult mai multe, prea multe) cu functii care nu fac nimic, innafara de -numara banu, cand trece luna-? Un club cu datorii enorme desi a avut incasari destul de mari, chiar si din vanzarea de jucatori, romani evident, desi numa in momentul actual sunt mult mai multi straini decat romani. Si cate si mai cate…
Asta numiti conducere?
N-am spus sa te retragi, nu deranjezi pe nimeni, ai niste comment-uri pertinente de obicei, insa aici nu cred ca punctezi realitatea. Conform opiniei tale, e bine ca inca il avem pe „parintele” Meszar chiar daca directia evidenta e una spre „groapa”, decat sa se fi incercat un transfer de responsabilitati catre cineva mai potent financiar, fie el si un grup, dar nu bazat pe modelul „las ca eu conduc pe banii tai” cum sugerezi mai sus(nu cred ca ai lasa pe cineva sa iti administreze venitul lunar). Ca sa nu mai mentionez ca exemplul Petrolul invocat de catre tine nu are nici o acoperire din moment ce, vizualizand locul lor din clasament, iti dai seama ca implicarea baskan-ilor da rezultate..
ANDORE , MARIUS,VICTOR si DENIS aveti perfecta dreptate in ceea ce spuneti. Fara suparare, Nea GAVRILA nu are dreptate. Domnul MESZAR vrea sa conduca numai el singur UTA., foarte bine dar se vede si din avion ca, nu poate sustine acest club financiar si nu vrea in ruptul capului sa se asocieze cu, alti oameni potenti financiar.Ok. a promovat cu, UTA. din judeteana pana in Superliga dar aici este alt nivel, nu poti sa te tii contra si sa chinui UTA. prin niste transferuri de mana a2a si a 3a de a supravietui in Superliga dar pana cand ? Cu, jucatori imprumutati de care stiu ca, indiferent de rezultate vor pleca. Degeaba se chinuie Mircea Rednic de a face o echipa competitiva de play-off daca nu are un lot de valoare, majoritatea jucatorilor buni pe care i-a vrut, sau dus la echipe cu stabilitate financiara mult mai buna cu, o conducere profesionista cu, oameni care au jucat fotbal care stiu ce au de facut. La UTA. ce conducere este ? In concluzie, atata timp cat domnul MESZAR se incapataneaza sa aduca langa el oameni potenti financiar, UTA. nu cred ca, mai poate rezista in Superliga mult timp. FORTA UTA Arad !!!
BOTOSANI o bate pe FCSB si urca in clasament la 2 puncte de UTA. !!! Becali a pierdut meciul prin schimbarile proste facute la pauza.Acest rezultat ,nu face bine UTA-ei in lupta pt. evitarea ultimelor 4 locuri in clasament. ATENTIE UTA., ATENTIE MIRCEA REDNIC !!!
Acest razboi intern la UTA, între galerie și magement nu face bine echipei sportive! Jucatorii aud, simt, vad, acest razboi, aceasta tensiune, care se rasfrange si asupra psihicului si vointei lor! Nici una din parti nu are maturitatea deplina sa inteleaga ca UTA trebuie sa fie o afacere reciproc avantajoasa, pentru proprietari, pt fani, pt angajati!? UTA nu trebuie tinuta ”la secret” ci dimpotriva expuse rezultatele! Sportive, financiare….la fel ca la cluburile adevarate, gen Real, Barca, Bayern! E clar ca la UTA ceva e putred devreme ce nu au cu ce …. se lauda! Degeaba dam vina exclusiv pe SCU sau Meszar! Intotdeauna adevarul e la mijloc si nu este proprietatea exclusiva a uneia din parti! Se pierd bani si timp pe razboiul juridic si mediatic …. rezultatul, oricine castiga, va fi defavorabil echipei, clubului, fanilor! In afaceri cea mai simpla si profitabila cale este negocierea si efectuarea unei intelegeri economice reciproc avantajoase! Restul sunt …..orgolii de copii mici!
UTA a fost si va fi a familiei baronului, restul sunt povesti. De-a lungul timpului au fost multi capusari, din anii 90.