Utiștii accidentați și-au început vacanța, Dumiter – sfătuit să nu mai revină la Arad: „Au trecut 6 luni, eu i-am zis ce ar fi mai bine”

UTA se află printre cele patru echipe care vor intra în scurta vacanță de sărbători luni, după ultimele meciuri oficiale. De la ora 17, arădenii îi găzduiesc pe cei de la Botoșani într-un meci cu implicații în zona roșie a clasamentului, pe care îl abordează cu destule probleme de lot. „În afară de Mihai, nu am reușit să recuperăm pe nimeni. Celora care erau pe lista de accidentați chiar le-am și dat drumul, nu avea rost să-i mai ținem aici. Au mers acasă să mai profite de două zile în plus de vacanță”, a precizat Mircea Rednic.
Antrenorul „roș-albilor” nu a dat numele celor care și-au luat deja liber, dar se știe că Robert Popa, Alex Benga, Benjamin van Durmen și Andrei Dumiter sunt indisponibili de ceva timp, în timp ce George Cîmpanu și-a reziliat deja înțelegerea cu „roș-albii” și chiar a ales să joace la Botoșani din luna ianuarie. „Cei pe care i-am lăsat, sunt jucători noștri, cei care și-au dorit să plece, au făcut-o deja. Dumiter are o situație mai specială. Eu am discutat cu el și i-am zis: <<Bă, deja au trecut șase luni, ai jucat foarte puțin, mai mult ai stat plecat la tratament>>. Ultima oară, a fost pe la Alba Iulia, a stat vreo două săptămâni, iar când a revenit rezonanța a arătat că are o inflamație. Deci el încă nu-i 100%. Nu știu ce decizie a luat, eu i-am spus care e părerea mea și ce ar fi mai bine. Acum el e cel care decide ce va face, dar eu m-am blocat. Ne-am bazat pe el și problema cea mai mare care am avut noi în începutul ăsta de sezon a fost în atac. La ocaziile pe care le-am avut față de sezonul trecut, nu am reușit să înscriem multe goluri. Așadar, am suferit în compartimentul atacanților, de aia suntem obligați să găsim soluții, pentru că e păcat de jocul pe care l-am făcut și de ocaziile pe care le-am avut. Că n-a fost meci în care să nu avem ocazii clare. Trebuie să recunosc că, la fel ca sezonul trecut, cu atacanții n-am prea nimerit-o. Am avut atâtea posibilități, ne-am cramponat, vina e a noastră și cu Luckassen și cu Togui, după care tot am stat, am negociat. Și când eram siguri că o să semneze nu au făcut-o și atunci am luat ce aveam mai bun de pe lista rămasă”, a menționat Rednic la conferința de presă ce precede meciul cu FC Botoșani. Togui este un atacant ivorian de 28 de ani, pe care UTA și l-a dorit în vară. Acesta are un trecut în fotbalul din Belgia, dar acum evoluează pentru divizionara turcă Ankara Keciörengücü.
Tsouka și Conte revin la dispoziția antrenorului lor în SuperLigă, după etapa de suspendare de la Galați. În Cupa României, cu Farul, ambii au jucat foarte slab, congolezul de altfel fiind schimbat la pauză. „Ei au fost suspendați, au stat aici, acasă și noi am fost plecați vreo trei zile în acea deplasare lungă. Au făcut antrenamente, dar n-au mai intrat cum ne-am obișnuit cu ei. Dar și schimbarea asta, cu soluția Trif în centrul defensivei…La meciul cu Cluj a mers, cu Ungheni la fel, cu Farul nu a mers. În repriza a doua, s-a văzut când Flo a jucat cu Ibra că a fost mult mai ok, adversarul nu a mai făcut ocazii. O să încerc să fac cât mai multe schimbări, pentru că vreau cât de cât să fie echipa mult mai omogenă față de ultimul meci”, a mai transmis Rednic.


Mmmda….Pai daca astia sunt cei mai buni ramasi de pe lista,atunci ma intreb cum ar fi fost ceilalti de pe aceeasi lista..E lista domnului Rednic?A doua lista banuiesc ,pentru ca prima a fost cu cei pe care trebuie sa i zboare?
Si inca de la mister..:…sa incerc sa fac cat mai multe schimbari ca echipa sa fie cat de cat omogena…Serios?
Deci Conte joaca atat de slab din cauza lui Trif? Omul asta e nebun delegat!
Voi face cat mai multe schimbari ca echipa sa fie mai OMOGENA!!! In loc sa joace cu ce avea mai bun cu Farul in acest fel se omogeniza echipa.
Cat va fi acest ” antrenor” la Arad chiar nu are rost sa vorbim de omogenitate.
Strainii cand „zboara”?Vad ca pleaca doar jucatori romani……spor la transferuri de inca vreo 5 „caractere” cum este „marele caracter” Conte!
ar trebui demisia rednic daca ai onoare e clar ca botosaniul cel putin 3 goluri da la arad slobozia a dat 4 farul a dat 5 sa vedemdaca botosanu dau macar minim3