UTA – interesată de Flavius Iacob, renunță CFR-ul defintiv la el?

UTA a contat în sezonul 2024-2025 al SuperLigii pe nu mai puțin de 6 fundași laterali. Mircea Rednic a renunțat repede la lusitianul Diogo Rodrigues, pentru a-l aduce pe Damien Dussaut. În lot se mai aflau deja Cornel Râpă, Ravy Tsouka, Răzvan Trif și Kouya Mabea, dar nici unul dintre aceștia nu pare să mai continue în „alb-roșu”. Un semn de întrebare ar mai fi în dreptul lui Trif și Dussaut, însă și negocierile cu ei sunt în aer probabil până la oficializarea numirii unui nou antrenor. Iar cele mai mari șanse le are în continuare Adrian Mihalcea.
În schimb, clubul arădean se uită în alte părți pentru completarea lotului, iar la capitolul fundași laterali îl are pe listă pe Flavius Iacob (24 de ani). Câștigător al Cupei României cu Corvinul, apărătorul lateral dreapta a fost împrumutat de CFR Cluj pentru 50 de mii de euro și în această vară, vicecampioana României ar trebui să mai achite 200 de mii de euro în contul clubului hunedorean.
Rămâne de văzut cum va gestiona trupa de Someș speța, căci Dan Petrescu nu a contat mai deloc pe Iacob. În SuperLigă, tânărul fundaș născut la Călan (județul Hunedoara) a jucat doar 45 de minute, în succesul intern (3-0) al celor de la CFR, cu FC Botoșani. În schimb, fotbalistul a jucat 88, respectiv 90 de minute, în victoriile din grupa Cupei României, 2-1 cu Ceahlăul și 2-0 cu Rapid.
Fostul internațional, Ilie Dumitrescu, a rămas impresionat de Iacob după meciul Corvinul – Rijeka, scor 0-0, din turul secund al preliminariilor Europa League din vara anului trecut și declara la DigiSport: „Fundașul lateral dreapta e remarcatul meu. Poate juca la echipele de top din România. Deci clar se vede că proiectul lui Maxim e unul de succes. Mă bucur că Federația ajută astfel de proiecte. Iacob, foarte, foarte bun! E de primele trei echipe în România copilul ăsta. O să vedeți! Nu, nu știu nimic de un transfer. Pentru mine e copil. E un tânăr care, o să vedeți, vă ajunge la o echipă de top. Participă la joc și nu închide ochii când centrează”.


Alegeri. Dacă vrem sa mergem repede, mergem singuri.. Dacă mergem cumpătat mergem…. împreună.!!
poare daca vine maxim antrenor,ii va duce pe un iacob sau un coman cu el …..nu cred ca e o idee proasta cu maxim,pare un tip care stie sa faca un vestiar sa fie unit..eu nu sunt impotriva aducerii unui antrenor de aiurea,doar ca pana cand isi da seama ce se inmtampla pe aici iar ne trezim la retrogradare..experimentul poenaru de exemplu, nu a avut succes ,a fost anul cand am fost cel mai aproape de B,noroc cu Rednic ca ne-a salvat…sper sa nu se supere domnul Nelu pe mine,dar nu prea am avut antrenori de dincolo de carpati care sa fi rupt gura targului pe aici..experiente gen poenaru,ilie stan ori ionut chirila stau marturie,,, nici mihalcea nu a avut rezultate,a si ca si toti ceilalti,cand a dat de greu a plecat imediat..,,
Pe undeva, reîntoarcerea câtorva dintre fii risipitori.? Nu este exclus, deși risipitori am fost cu toți. Clubul și chiar noi cu speranțe și vise neacoperite. La reîntoarcerea biblica era vorba de vițelul gras ca masa de bucurie. Acum la UTA, doar pâine de Pecica, roșii de Macea, și ceva rubiniu de Minis.!! UTA în tablou zugrăvit cu pensule tocite și culori de împrumut. Tăceri vinovate în segmentul oamenilor cu dare de mana arădeni..